Fabulosul scenariu al folosirii paranormalului în influenţarea Brexit

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Theresa May şi Uri Geller
Theresa May şi Uri Geller

Nu e o glumă. Lucrurile sunt foarte serioase şi, în acest context de tensiuni extreme de acum, este readusă din nou în lumina reflectoarelor o problemă intens discutată, invocată sau acuzată în diverse asemenea momente, când logica normalului se dovedeşte într-atât de contradictorie încât cineva consideră că ar trebui să se apeleze la mijloacele extreme, adică la telepaţi care să influenţeze comportamentele individuale sau colective.

Vorbim despre ceea ce unii caracterizează drept simple şi răsuflate „legende urbane“ dar pe care cei care au o experienţă îndelungată a operaţiunilor care au loc în spatele scenelor certifică cu tărie că ar face parte din scenarii îndelung pregătite de serviciile de informaţii care dispun de capacităţile necesare pentru a şcoli şi întreţine echipe de intervenţie formate din telepaţi care, în situaţii extreme, ar putea influenţa mintea şi comportamentul unei personalităţi sau ale unui grup mare de oameni. Există, în diverse biblioteci de uz mai mult sau mai puţin public, rapoarte, multe, privind activităţile, programele de studiu şi experimentele efectuate în asemenea centre, cu cosemnarea unor cazuri foarte precise în care, se spune, încercări de acest gen au reuşit, ţintele fiind situate uneori la sute sau mii de kilometri distanţă. Poate, dacă acest lucru credeţi că v-ar interesa, cred că ar fi posibil să deschid asemenea dosare şi să vi le prezint in extenso.

Dar mai există o situaţie, cea a unor telepaţi care au ales să-şi desfăşoare unele activităţi în public, sau să vorbească despre ceea ce spun ei că au făcut la cererea unor servicii de informaţii, evident la comanda politică a unor guverne, pentru a influenţa decisiv comportamentul unei personalităţi într-un moment istoric cheie, schimbând astfel paradigma raporturile de putere existente. Un asemenea personaj ieşit din comun, inteligent şi carismatic, este Uri Geller, binecunoscut mai ales după ce a acceptat ca acţiunile sale (sau cel puţin o parte, cea de spectacol) să fie testate şi verificate de oameni de ştiinţă, în laborator, tocmai pentru a se ajunge la concluzia că rezultatele obţinute sfidau orice regulă.

A trimis pentru publicare în The Jewish Telegraph o scrisoare deschisă adresată doamnei Theresa May în care o avertizează că, folosindu-şi abilităţile cunoscute, nu-i va permite să ducă Brexit la bun sfârşit, solicitându-i să „oprească procesul imediat, cât mai are şansa s-o facă“.

Iată textul scrisorii, document pe care-l puteţi citi fie în cheia unei încrederi totale în autor, fie ca pe o provocare pe care el o lansează public şi ale cărei rezultate urmează le cuantificăm. Ce mi se pare excepţional, este faptul că dezvăluie o asemenea intervenţie făcută, afirmă el, la comanda directă a Senatorului Clayborne Pell, pe atunci preşedintele Comitetului senatorial pentru relaţii externe, a „bombardat mintea lui Yurii Vorontţov, negociatorul şef pe probleme nucleare al sovieticilor, influenţându-l telepatic cu succes pentru a semna Tratatul de reducere al armelor nucleare“. 

Amănunte suplimentare aduc cei de la The Guardian care afirmă că Uri Geller plănuieşte să transmită o influenţă telepatică „într-un moment mistic foarte puternic“, zilnic, din locaţia secretă în care se află acum în Israelul natal. Ar urma, conform surselor aceleiaşi publicaţii, ca el să vizualizeze în fiecare zi un moment foarte precis, acela în care Theresa May care semnează retragerea invocării art.50 şi astfel UK rămâne în UE. Şi, „ca o a doua şansă“, eventual semnând documentul de convocare a unui al doilea referendum.

Îndemn şi rog populaţia să se gândească – chiar şi numai pentru câteva secunde – la orele 11.11, dimineaţa şi seara la Theresa May, transmiţându-i mesajul să semneze revocarea art.50 şi rămânerea în UE... Energia poate fi transmisă, energia poate fi primită, iar energia colectivă a populaţie care doreşte ca un anume lucru să se împlinească poate fi masivă...Nu văd asta ca o interferenţă cu mintea doamnei May, îi ofer un scenariu pentru a înţelege mai bine situaţia. Îi deschid mintea pentru a asculta mesajele poporului... În ce mă priveşte, dacă UK părăseşte UE, va fi vorba despre un eveniment catastrofal“.

Este oare posibil? Vom vedea. Cert este că în câteva rapoarte despre experiemente privind influenţarea telepatică a unei mase mari de populaţie, experţii militari coordonatori transmiteau decidenţilor politici convingerea lor că, în anumite circumstanţe sociale cu totul speciale, un telepat sau un grup special constituit în acest sens poate funcţiona ca o cutie de rezonanţă care să aibă capacitatea de a sintetiza linia principală a energiei psihice transmise de masa de oameni (energie pozitivă sau negativă) şi de a încerca să o direcţioneze mai departe, sub forma unui „fuior de energie“ înspre ţinta desemnată. Succesele sunt discutabile deoarece nu este nici acum clar dacă, în cazul unor reuşite consemnate, doar factorul telepatic a contat sau a fost vorba despre un cumul de influenţe, unele mult mai uşor de explicat.

Sigur că în acest deosare se regăsesc şi foarte multe episoade ca cele pomenite de Uri Geller, fiind în circulaţie multe poveşti absolut fascinante despre şcolile de telepaţi profesionişti din diverse (puţine) ţări ale lumii, sortite să genereze sprijin direct pentru anumite activităţi mai mult sau mai puţin discrete.

În raport cu modul în care se spune că se desfăşoare acţiunile „operativilor telepatici“, mesajul deschis transmis de Uri Geller este ceva cu totul neobişnuit, avertizând ţinta asupra unui viitor atac, precizând şi orele la care acesta se va produce. Sună mai degrabă ca un avertisment de forţă, adevărat sumbru şi ameninţător. Dacă era vorba despre un atac comandat, atunci avertismentul era de neconceput, tocmai deoarece ţinta are la dispoziţie totate datele necesare pentru a-şi forma propria echipă de ceea ce poveştile spun că s-ar numi „scuturi telepatice“.

Cineva ia în calcul asemenea poveşti? Aparent da, din moment ce se spune că, în aşa-numitele locaţii centrale de management al situaţiilor de criză există acum, în mod obligatoriu, una sau mai multe „încăperi etanşe“, de fapt nişte cuşti Faraday menite să apere participanţii la discuţii de orice încercare de spionaj electronic dar şi împotriva unui atac telepatic de mare intensitate.

Am intrat în zona filmelor SF sau a scenariilor generate de spionită cronică? Se poate şi asta. Oricum ar fi, scenariul este fabulos şi merită să fie cunoscut.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite