Fabule europene. Creştinii din Orient şi cuvintele goale

A aproba sau a interzice, în spaţiul public al metroului parizian, un afiş de concert pe care scrie „pentru a sprijini creştinii din Orient”? Aceasta-i întrebarea. Direct emoţională, uman (i)morală, dilema e şi una profund politică. Cînd alegi să fii „neutru”, laşi un loc gol. Cine îl ocupă?

O fabulă, şi ceva mai mult decît atît. Invocînd principiul „neutralităţii serviciului public”, Regia autonomă a transportului parizian (RATP) a interzis, în primă fază, menţiunea „concert în beneficiul creştinilor din Orient” pe afişul publicitar al unui viitor spectacol al grupului de muzică „Les Prètres”.

Surescitată nervos, societatea franceză a luat foc. De la tweet-ul primului ministru Valls („Stop unei dezbateri sterile! Victime ale terorii obscurantiste, creştinii din Orient trebuie susţinuţi. RATP trebuie să-şi asume răspunderea”) şi pînă la comentariile francezilor de pe forumuri („Aţi uitat că suntem în Franţa, la bază o ţară creştină??”), valul de indignare i-a făcut pe responsabilii de la RATP să dea înapoi: menţiunea „concert în sprijinul creştinilor din Orient” va figura pînă la urmă pe afişe.

Nu e prima dată cînd RATP – în numele deontologiei sale laice - interzice o publicitate pe care o citeşte în cheie „politică” sau „confesională”: spre exemplu, de pe alte afişe, a fost scoasă menţiunea „pentru sprijinirea copiilor palestinieni.”

N-aş mai reveni asupra unui (deja) loc comun, chiar dacă în societatea românească o astfel de realitate e aproape de neînţeles: în Franţa, laicitatea e „religie” de stat; pentru că se află în spaţiul public, nimănui nu-i trece prin cap să-şi facă cruce când trece prin faţa unei biserici. Republica franceză vrea un spaţiu public (religios) aseptic.  

Ce ce preţ, însă? Aş insista, deci, asupra consecinţelor acestei ideologii a discreţiei: pe de o parte înseamnă toleranţă şi respect faţă de spaţiul interior, privat, al celuilalt, iar pe de altă parte înseamnă relaţii umane golite de substanţă, de vocaţie, vid între oameni.

Impus drept normă în societate, limbajul politic corect se întoarce ca un bumerang împotriva ideologiei care l-a născut drept aliat.

Şi dacă societatea s-a săturat să mai fie... neutră?

Şi dacă răul lumii de astăzi este cel pe care l-a numit, atît de expresiv, Camus?: „Mal nommer les choses, c’est ajouter au malheur du monde.” („Dacă dai nume greşite lucrurilor, înseamnă să ajuţi la nenorociri în lume” - n.r.)

Dincolo de surescitarea emoţională, raţională, legitimă, în faţa dramei creştinilor din Orient, dramă pe care discursurile politc-corecte se sforţează să o ascundă criminal sub preş, sunt de întrezărit, la o mică analiză, ingredientele unei neliniştitoare fabule europene.

Vă invit să privim puţin în urnele naţiunilor Europei.

În urma alegerilor departamentale, pentru prima dată în Franţa, Frontul Naţional, partidul de extremă dreaptă condus de Marine Le Pen, a reuşit să-şi impună consilieri proprii la nivel local. În cifre absolute nu sunt mulţi (62 de consilieri dintr-un total de vreo 4000), pe plan simbolic e însă capital. Un pas mic pentru FN, un pas uriaş pentru  extremism.

Englezii se pregătesc şi ei de alegeri, peste o lună. Ştiţi ce spun sondajele? UKIP, partidul antieuropean şi antiimigraţie al lui Nigel Farage, este cotat drept a treia forţă politică a ţării, capabil să destabilizeze, în premieră, ca-ntr-un prea real Games of Thrones, tradiţia bipartinică a Regatului Unit.

Încetul cu încetul, un al treilea începe să se infiltreze în societăţile europene, redesenînd, calm, cu tenacitate, harta ideologiilor clasice stînga-dreapta, epuizate de substanţă, vlăguite de limbajul mort.  

Optimiştii rîd, increduli în faţa acestei ofensive pedestre, aparent  inofensivă, pentru că, se amăgesc ei, nu vedeţi, FN nu are „oameni”, nu sunt decît nişte clovni agramaţi, fără experienţă politică sau administrativă, simpli soldaţi fără arme ai generalului carismatic Marine Le Pen.    

Optimiştii uită că FN, UKIP şi alţi extremişti europeni asemenea lor au, în inima lor, un nucleu dur de credinţe, cu vreo trei ventricule: totul e putred şi corupt în sistem, valurile de imigraţie au produs un incontrolabil şoc al civilizaţiilor iar lărgirea Europei a fost un dezastru.

Şi mai au ceva:  inteligenţa de a ocupa locul lăsat gol.

Cînd alegi să fii „neutru”, laşi un loc gol. Cînd alegi, din corectitudine politică, să nu mai „numeşti” răul, frustrarea injectează locul lăsat liber cu o intoleranţă oarbă.

Să nu subestimăm niciodată vulcanica energie a refulărilor. Pentru a nu-şi creşte singură la sîn un iraţional partid al frustraţilor, Europa ar avea nevoie urgentă de o revoluţie...semantică. Curajul de a numi răul cu numele său.

Dar bătrînul continent nu mai are, vai!, timp de sofisme:  profitînd malefic de toate locurile lăsate libere, terorismul islamic nu se încurcă în limbaje de lemn. Arma sa e crima.