Se spune că cineva e cu noroc în avionul care, plecat de la Lisabona, nu face prea multe loopinguri deasupra insulei Madeira înainte de a ateriza, noaptea, tîrziu. De abia a doua zi vezi că, desfăşurată pe bordura mării, pe coloane gigantice, pista e linsă sălbatic de vîntul marin, iar avioanele nu sunt decît nişte pescăruşi mai mari, în derivă.

Pe insulă s-au născut, de bună seamă, Adam şi Eva, de altfel primii migranţi ai lumii pământene, de vreme ce adresa paradisului trebuie că e în partea de sud a Madeirei, nordul e vîntos şi aspru. Biserica Nossa Sehnora din Monte, mult deasupra capitalei Funchal, e ridicată pe la 1800 pe ruinele unui fost templu construit şi mai în vechime de Adam şi Eva Gonçalves Ferreira: fraţi gemeni, aşa i-au botezat părinţii pe primii copii portughezi născuţi în arhipeleagul descoperit de exploratorii Zarco şi Teixera în secolul XV. Un vînt cald şi romantic face bine şi unul din golfuleţe se cheamă Machico, de la Roberto Mac Kane, fugit în lume cu iubita lui, Anne d’Orset. Ambarcaţiunea lor eşuează pe insula împădurită şi pustie. Romeo şi Julieta de secol XIV, îndrăgostiţii mor de epuizare: paradisul nu e pentru orice Adam şi Eva.Casa din Santana/Madeira

Dar eu am să vă povestesc despre o altă Anna, una care seamănă izbitor cu bunicile noastre, ale europenilor de dată recentă. Reproducerea aceea ieftină, cu Cina cea de taină, încadrată longitudinal într-o ramă maro, habar n-am cum a ajuns ea, din casa bunicilor mei din nordul Moldovei, în căsuţa din Santana, pe coasta de nord a Madeirei.  În jurul casei e o mână de pământ, dar e pământ untos, de la incendii ancestrale. Pe acelaşi flanc de munte cresc în neştire cale sălbatice, cuiburi de cartofi aşezate cu mâna si bananieri pitici. Un teleferic de buzunar te prăvăleşte vertiginos pînă spre mal: ca să ajungă la culturile lor terasate, ţăranii plătesc 1 euro, turistul, ameţit de prăpastia în care coboară, plăteşte 5. Jos de tot, pe prundişul de bazalt, câte un cuplu de foci încremeneşte la soare. Sus, biserica din munte e înflorită pentru o nuntă.

Anna zice că are 92 de ani şi zece nepoţi, risipiţi pe insulă. Cei care, cu bani de la Europa, au străpuns munţii cu zeci de tunele, au întins pista avioanelor pe piloni marini, au muncit la sute de km de autostrăzi şi au terasat versanţii pentru livezi de anona (un fruct aproape urît, strîns într-o coajă ţepoasă, verde şi aspră, dar cu o carne albă şi dulce în miez, cultivat în peste o sută de hectare.) Sunt 260.000 de locuitori, azi, în Madeira, şi o comunitate de cam tot atîţia în…Venezuela, unde au migrat, în anii 70, de sărăcie.

Azi, insula nu mai e cenuşăreasa Portugaliei, se face agricultură şi turism, după ce anii de aur ai intrării în UE au însemnat fonduri folosite cu adevărat pentru o impresionantă infrastructură. La timp, s-ar zice, înainte ca Europa să-si arate şi limitele şi neputinţele, Madeira îşi trimite turiştii prin capele cu interioare în stil manuelin sau pictate de maeştri flamanzi, plătiţi odinioară de proprietarii de trestie de zahăr şi distilerii. Serviciile sunt neaoşe, pe insulă nu există imigranţi şi nici refugiaţi, dacă nu cumva refugiaţii sunt chiar germanii şi englezii - turişti dedulciţi la all inclusive şi mic-dejunuri stropite cu şampanie.

Bunica Anna îşi spune povestea cu patos în casa acoperită turistic cu stuf veritabil şi cu fotografii netrucate dintr-un veac de viaţă. Îţi cere, îndrăzneţ, iPhonul ca să te fotografieze aşezat pe dormeza îmbrăcată în dantelă. Nu-i tremură mâna când apasă pe ecranul tactil şi-i tremură bărbia când dai să pleci. Cu mâna întinsă căuş, se transformă spectaculos într-o cerşetoare umilă, nesigură şi insistentă.

Cerşetori în propriul paradis - trist destin european.Pe munte: cale, cartofi şi bananieri pitici / Madeira