Extremiştii au pierdut

Alegerile regionale din Franţa, din 6 şi 13 decembrie, sunt primele organizate în noul decupaj administrativ. Într-adevăr, după o dezbatere de vreo şase ani, numărul regiunilor a fost redus de la 27 la 13. Surpriza primului tur a constituit-o scorul Frontului Naţional.

Sondajele anunţaseră, totuşi, că formaţiunea extremistă condusă de Marine Le Pen va câştiga. De altfel, nu era prima dată când FN ieşea pe locul întâi: se mai întâmplase şi la alegerile europene din 2014. E drept că, acum, scorul a fost cu trei procente mai mare, ajungând la 28%. În şase regiuni, partidul extremist a ieşit pe primul loc, iar în alte două – pe poziţia secundă. A urmat o săptămână în care soarta democraţiei franceze a fost deplânsă în toată Europa.

Organizarea celui de-al doilea tur a fost precedată de discuţii aprinse. Regula de intrare în runda decisivă e una specială: pot să participe toate listele care obţin minimum 10%. În plus, cine face peste 5 procente are dreptul la „fuziune”, adică poate să se alieze cu un alt partid calificat şi să-şi împartă apoi mandatele câştigate, fiindcă scrutinul e proporţional, chiar dacă învingătorul din fiecare regiune primeşte o „primă” de 25%, pentru a-şi asigura o majoritate. Pe lângă decizia de a continua pe cont propriu sau în alianţă, mai e şi opţiunea retragerii candidaţilor. Soluţia din urmă a fost folosită în trecut, la diverse alegeri, pentru a bloca o victorie a extremiştilor de la FN. Au propus-o acum, ca soluţie de principiu, socialiştii, care obţinuseră în turul întâi 23%. Alianţa de centru-dreapta, care a câştigat la nivel naţional 27 de procente, a refuzat. Liderul ei, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, a spus că va continua aşa-numita politică „nici, nici”, adică fără M. Le Pen, dar şi fără François Hollande. El înţelegea să conteste astfel teza FN, potrivit căreia dreapta şi stânga sunt o apă şi-un pământ sau, cum se zice la Bucureşti, sunt „sistemul”.

Analiza situaţiei fiecărei circumcripţii în parte s-a dovedit a fi mai complicată decât părea la prima vedere. Un caz foarte special era, de pildă, cel al regiunii Languedoc-Roussilon-Midi-Pyrénée, unde clasamentul după primul tur arăta aşa: socialiştii – 31,8%, FN – 24,4%, dreapta – 18,8%. Cea din urmă listă a fost condusă de Dominique Reynié, profesor la Institutul de Studii Politice din Paris, care a decis de curând să se angajeze în politică. Toate analizele arătau că retragerea lui din cursă ar fi avantajat FN, nu pe socialişti. Aşa că Reynié a rămas în competiţie. Socialista a câştigat cu 44%, lepenistul a luat 33, iar politologul – 22.

De fapt, doar socialiştii s-au retras, şi anume în două regiuni, cele în care Marine Le Pen şi Marion Maréchal Le Pen, nepoata sa, ocupaseră primul loc, cu peste 40%. În alte zece regiuni au fost confruntări „triunghiulare”, iar în Corsica, au rămas în competiţie patru din cele cinci liste care avuseseră peste 10%. Pe de altă parte, în opt regiuni Partidul Socialist s-a aliat cu comuniştii şi cu ecologiştii, care refuzaseră o colaborare pre-electorală.

Turul decisiv a consemnat înfrângerea lui Le Pen. Nu e vorba doar despre circumscripţiile unde numele acesta se regăsea pe buletinul de vot, ci de absolut toate regiunile. Listele de dreapta – o coaliţie între Les Républicains, UDI, MoDem – s-au impus în şapte regiuni, alianţele construite în jurul socialiştilor în alte cinci. În Corsica a câştigat o listă regionalistă, al cărei lider a anunţat, imediat după scrutin, că drumul spre independenţă al insulei e de-acum deschis. Cum se explică înfrângerea FN? Un factor important e sporirea participării cu peste 8 procente, în al doilea tur de scrutin comparativ cu primul: au venit să îşi exprime opţiunea toţi cei care nu vor să vadă FN la putere. Ceva similar s-a petrecut deja la prezidenţialele din 2002, când Jean-Marie Le Pen reuşise să se califice în turul decisiv. Frica de extremism e factor de mobilizare.

E o lecţie importantă pentru forţele moderate, care se pregătesc de prezidenţialele din primăvara lui 2017. Republicanii au anunţat, mai demult, că vor organiza alegeri primare, pentru a desemna candidatul care-l va înfrunta pe preşedintele în funcţie, F. Hollande, sau pe premierul Manuel Valls, cei mai populari politicieni de stânga. În ambele tabere, miza esenţială va fi asocierea cu partidele mai mici, învecinate ideologic, pentru a nu rata calificarea în finala marii curse pentru Palatul Elysée.

P.S. Notez şi faptul că anunţarea rezultatelor de la regionalele din Franţa a fost şi o ocazie pentru a formula o revendicare politică în România. Mai multe organizaţii care cer reintroducerea scrutinului majoritar în două tururi, pentru alegerea primarilor, au citat înfrângerea FN ca un argument în susţinerea propriei lor cauze. Diferenţele majore dintre sistemul electoral francez, folosit la scrutinul din 6 şi 13 decembrie, şi cel care a fost în funcţiune la noi, între 1992 şi 2008, nu au fost menţionate. Voi preciza, de aceea, că România a adoptat sistemul „primei electorale” doar la legislative şi exclusiv în perioada 1926-1933, iar în toate ocaziile în care a fost în vigoare un scrutin majoritar în două tururi, intrarea în finală a fost limitată la primii doi clasaţi.