Extrema-dreaptă şi populiştii în Parlamentul European

Astfel se intitulează raportul realizat de europarlamentarul german Jan Philipp Albrecht (Grupul Verzilor), devenit unul dintre cele mai circulate documente politice de la Bruxelles, datele şi previziunile sale fiind pe deplin confirmate (de la lansarea sa la începutul acstui acestui an, pe 4 ianuarie) prin evoluţiile din acest moment de pe scena politică a continentului nostru.

Este construit ca o analiză pe fiecare dintre ţările membre UE unde activează asemenea partide care şi-au trimis parlamentari în legislativul de la Bruxelles, existând şi un capitol - studiu de caz dedicat României. Puteţi accesa aici raportul în integralitatea sa.

Sigur că, asemeni oricărui studiu de acest gen, trebuie să fie supus unei analize critice. Dar este important de subliniat că din România nu a sosit până acum nici un fel de luare de poziţie care să pună sub semnul întrebării cele prezentate de europarlamentarul german (fie măcar în ce priveşte analiza privind extrema dreaptă din ţara noastră) , ceea ce face ca documentul să circule fără nici un fel de amendament public românesc. Pe de altă parte, este evident că problema extremei-drepte îngrijorează foarte tare, iar tentaţia populismului pe timp de criză este facilă şi generatoare de rezultate politice imediate.

FOTO Jan Philipp Albrecht

“Succesele electorale ale populiştilor carismatici de dreapta ca Marine le Pen în Franţa sau Geert Wilders în Olanda, opţiunea electoratului european în favoarea partidelor de dreapta încep să ridice întrebări. Continuă să crească influenţa lor asupra guvernelor şi, în consecinţă, asupra problemelor decisive din politica europeană. Şefi de guverne, precum Viktor Orban în Ungaria, se poziţionează din ce în ce mai la dreapta. În întreaga Europă se crează reţele în jurul extremiştilor de dreapta precum europarlamentarul Marine le Pen sau austriacul Heinz-Christian Strache, preşedintele FPO...odată cu apropierea alegerilor europene din 2014, un mare număr de europarlamentari, dar nici electorii lor, nu ştiu în ce măsură extremiştii de dreapta sunt deja prezenţi în Europa. În parte, acest lucru se datorează noilor forme înspre care a evoluat gândirea de extremă-dreapta. Actorii săi de prim-plan învaţă să creeze legături dincolo de frontiere şi să întreţină un climat favorabil discursului populist, viziunea lor asupra unui pretins grup de “rezistenţi” care se luptă împotiva “celor de la conducere, din partide şi de la Bruxelles”  fiind seducătoare pentru un număr din ce în ce mai mare de cetăţeni în această perioadă de criză mondială prelungită. Într-un asemenea context, subînţelesurile rasiste şi xenofobe se topesc în peisaj...Extrema dreaptă, cu toate feţele şi nuanţele sale, ameninţă democraţiile europene. Conceptul de extremă-dreapta desemnează un ansamblu de ideologii şi activităţi îndreptate împotriva democraţiei, pluralismului, Drepturilor Omului. Proiectul său de societate este marcat de concepţii autoritariste şi antipluraliste. La nivelul Parlamentului European, aceste partide de extremă-dreapta şi populiste reprezintă o “Europă a naţiunilor” la care lucrează cu sârg.... 

Contextul social

Începând cu finalul anilor 1980, partidele şi mediile culturale de extremă-drepta revin în forţă la scara întregii Europe. O evoluţie care se reflectă care se reflectă în succesele electorale ale acestor partide la nivel naţional şi european dar şi la nivelul statelor membre prin atracţia pe care ele o prezintă, în principal asupra tinerilor. În Europa, partidele cele mai populare la nivel local, regional şi naţional sunt Partidul austriac al Libertăţii (FPO), Vlaams belang (Belgia), Frontul Naţional (Franţa), Jobbik şi Partidul dreptăţii şi vieţii (MiEP) în Ungaria, Liga Nordului (Italia), Alianţa pentru viitorul Austriei (bZO), Partidul Popular danez, Uniunea Democratică de Centru  (Elveţia) , Partidul Libertăţii (Olanda). Mai există şi partide care, până în acest moment, nu au avut succes decât la nivel local şi regional, aşa cum e cazul cu Partidul naţional-democrat din Germania, Partidul naţional britanic seu Democraţii suedezi.   Extrema-dreaptă este înfloritoare mai ales în anumite medii socio-culturale...mai ales pentru tineri este mult mai interesant să intre în mediile de extremă-dreapta prin intermediul unor reţele de tip underground decât prin angajamentul direct într-un partid politic. Prin muzică, modă şi evenimente culturale, tinerii sunt atraşi foarte devreme către ideologia de extremă-dreapta şi, mergând la anumite concerte, cumpărând o anumită muzică sau un tip anume de haine, susţin drect structurile extremiste. În numeroase ţări europene, scena culturală de extremă-dreapta este mai importantă şi, în număr de membri afiliaţi, depăşeşte partidele clasice...În cîteva ţări, asistăm şi la o radicalizare semnificativă însoţită de acte de violenţă: este cazul mai ales în Germania, Elveţia, Franţa şi Olanda. În acesată privinţă, Ungria atrage privirile tuturor de câţiva ani încoace, din momentul în care extremiştii de dreapta ies din umbră şi încep să facă să se vorbească despre ei. Partidul extremist Jobbik şi grupul paramilitar Garda Ungară (în realitate interzis), cele din partea cărora provine cea mai mare parte a acestor atacuri, reprezintă după alegerile din 2010 cea de-a treia forţă politică din Parlamentul Ungariei, cu 17% din voturi şi 30 de locuri în Camera Deputaţilor şi 8,1% voturi şi 14 locuri în Senat.  În 1992 şi 1996 PUNR a fost în guvern ca partener minoritar. . .”

Partidele extremei drepte şi populiste în Parlamentul European

Din 1979, odată cu primele alegeri pentru Parlamentul European, întreg spectrul politic a fost reprezentat. În mod regulat. grupurile de extremă-dreapta au încercat să se exprime cu o voce comună în activităţile parlamentare şi, astfel, să aibă acces la avantajele financiare şi organizaţionale care rezultă din acest statut. Astfel, în 1984 se formează “Grupul partidelor de dreapta europene”, primul grup parlamentar al extremei-drepte, condus de Jean-Marie le Pen. Astăzi avem “Grupul Europa – libertăţi, democraţie” (puteţi accesa aici situl web al formaţiunii din Parlamentul European n.n.) unde regăsim atât populişti de dreapta cât şi membri ai partidelor de extremă-dreapta, formând o alianţă un pic forţată. Populişti de dreapta sunt prezenţi şi în grupul “Conservatorilor şi reformiştilor europeni” (site web al grupului din PE http://ecrgroup.eu n.n.) , transfugii din PPE.

Extremiştii şi populiştii de dreapta încearcă chiar să se organizeze prin crearea de partide politice la nivel european (partide europene) şi să obţină în acest sens subvenţii din partea Parlamentului European. În februarie 2001, Parlamentul European recunoaşte Alianţa europeană pentru libertate (EAF) şi îi acordă 372.000 Euro (sumă provizorie) ca subvenţie europeană pentru anul respectiv. Membrii EAF sunt, printre altele, afiliaţi ai FPO din Austria, Frontului Naţional din Franţa şi ai grupului german BURGER IN WUT (cetăţenii furioşi). În martie 2012, Parlamentul European a mai finanţat şi Alianţa europeană a mişcărilor naţionale cu suma de 290.000 de Euro....Condiţiile pentru a fi recunoscut ca partid european sunt relativ simple: parlamentarii proveniţi din parlamentele regionale sau naţionale din cel puţin un sfert din statele membre trebuie să fie reprezentaţi şi să aibă cel puţin un mandat în Parlamentul European. În consecinţă, în viitor vor profita de fonduri europene şi extremiştii din Partidul naţional-democrat suedez sau cei ai partidului neo-fascist italian Fiamma tricolore care nici măcar nu sunt reprezentaţi în Parlamentul European.

România – studiu de caz
(vă rog accesaţi documentul pentru a citi totalitatea anlizei, am selectat doar viziunea generală.n.n.)

“După sfârşitul Epocii Ceauşescu şi tulburările politice şi sociale din 1989, grupările de extremă-dreaptă şi ultra-naţionaliste au apărut din nou. PUNR, partid ultra-naţionalist şi anti-maghiar a fost creat în mai 1990 şi, în anii următori, a devenit cel mai important partid de extremă-dreapta din ţară, obţinând în 1992 un scor electoral de 7,9%. În perioada acestei legislaturi, atacurile împotriva rromilor au fost deosebit de violenţe. Poliţia era implicată, pe de o parte participând la violenţe, pe de altă parte prin lipsa de reacţie cu intensitatea necesară. Popularitatea PUNR scade după 1997. Odaă cu scrutinul din 2000, PUNR nu mai este reprezentat în Parlament şi, la începutul anului 2006, se dizolvă în Partidul Conservator. Partidul de extremă-dreaptă care a cunoscut cel mai mare succes până acum este Partidul România Mare fondat în 1991.... în 2000, în scrutinul parlamentar şi prezidenţial, obţine 21% din voturi pentru Camera Deputaţilor şi 19,5% în Senat, devenind a doua forţă politică a ţării. Corneliu Vadim Tudor obţine 29,3% din voturi în primul tur la prezidenţiale şi un spectaculos 33,2% în runda a doua. În timpul campaniei sale, partidul nu încetat să-i prezinte pe maghiari drept principala ameninţare la adresa României şi a repus rromii în centrul veleităţilor sale xenofobe.  În anul precedent, PRM ajutase la o tentativă de lovitură de stat încercată de 1200 de mineri şi luase parte la confruntări violente cu poliţia...După acest succes electoral, popularitatea PRM a scăzut în mod net. Actualmente, partidul nu mai are reprezentare parlamentară. De notat că întreţine contacte cu organizaţii de extremă-dreapta precum LIGA MAREŞAL ANTONESCU, organizaţie fondată în 1990 şi consacrată reabilitării Mareşalului Antonescu. Sub guvernarea Mareşalului Antonescu, între 1940-1944, au murit cel puţin 150.000 de evrei şi zeci de mii de rromi. Alte partide ultra-naţionaliste cum ar fi Partidul Noua Generaţie (fondat în anul 2000) nu exercită o influenţă parlamentară reală. Independent de asta, preşedintele PNG, George Becali, a fost ales în 2009 membru al Parlamentului European. În timpul campaniei sale din 2004, PNG a adoptat un slogan al Gărzii de Fier, mişcare fascistă şi antisemită activă între 1930-1940. În afara acestor partide, mai există câteva organizaţii precum NOUA DREAPTĂ care afirmă descendeţa sa din idealurile Gărzii de Fier şi care întreţine relaţii strînse cu Npd-ul german. Noua Dreaptă militează pentru refacerea României Mari şi luptă împotriva homosexualilor, rromilor şi evreilor.

Iată ce putem citi în programul său:

“Suntem martorii trezirii naţiunii, nu veţi mai putea auzi despre limba rromilor, nu mai vrem să vedem nasuri coroiate şi buze vinete”

Acest tip de atitudine dă naştere în mod regulat unor confruntări de stradă, aşa cum se întâmplă cu ocazia Gay Pride de la Bucureşti. Practic, după 1989, în opinia publică şi politică românească, nu s-a pus niciodată problema rolului jucat de Romania în Holocaust. În 1991, în Parlament a fost chiar respectat un minut de linişte în memoria Mareşalului Antonescu. Doar activitatea Comisiei internaţionale de cercetare asupra Holocaustului (denumită şi Comisia Wiesel) a produs în 2004 un raport final prezentând participarea regimului român la genocid, ducând la recunoaşterea oficială de statul român asupra culpabilităţii sale în această privinţă. Din acel moment, s-au multiplicat declaraţiile şi opiniile revizioniste. În 2006, Preşedintele Băsescu a salutat participarea româneacă la ofensiva germană împotriva Rusiei din 1941. În martie 2012, Dan Şova, senator şi purtător de cuvând al PSD, a declarat că evreii din România nu au avut de suferit şi a minimizat participarea ţării sale la Holocaust. Să notăm şi legăturile strânse între extremişti de dreapta şi oameni de afaceri:  Sursa de finanţare cea mai importantă pentru ultra-naţionalişti o reprezintă afacerile naţioniştilor care controlează activităţi financiare, economice şi comerciale beneficiind direct de o corupţie la nivel înalt.

             G.Andreescu, 2005

Marile teme ale extremei drepte din România sunt, în primul rând, sentimentul anti-maghiar şi anti-rroma, o nostalgie naţionalistă revizionistă şi un cult al tradiţiilor politice extremiste datând din perioada dintre cele două războaie mondiale, precum cea a Gărzii de Fier.”

Mare atenţie la acest tip de analize căci ele sunt, vă asigur, integrate în prezentările de ţară pe baza cărora mulţi dintre liderii europeni ai momentului îşi calculează mişcările viitoare pentru un an electoral, 2014, extrem de complicat şi neaşteptat ca dezvoltări pe scena politică. Atât pe cea românească, cât şi pe cea europeană, cu certitudine introducând extrema-dreaptă şi populismul de dreapta ca un factori majori de joc. Singura incertitudine a momentului o reprezintă, încă, cuantificarea apetenţei electoratelor naţionale care să legitimeze acest tip de discurs...