Executivul bulgar a aprobat planul de acţiune pentru aderarea la zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul bulgar a aprobat un plan de acţiune pentru aderarea la zona euro. Planul prevede întărirea controlului în sectorul bancar inclusiv cu participarea Băncii centrale europene.

Vor fi adoptate amendamente la legislaţia bancară în conformitate cu regulile zonei euro. Până la finele anului vor fi înăsprite condiţiile pentru contractarea de credite. Va fi întărit controlul asupră societăţilor de asigurare şi fondurilor private de pensii.

Printre angajamentele asumate se află îmbunătăţirea cadrului legal pentru funcţionarea societăţilor financiare şi băncilor, înasprirea luptei contra spălării banilor, întărirea independenţei Băncii centrale, modernizarea sistemelor de conducere în sectorul de stat.

Planul prevede aderarea concomitentă a Bulgariei la mecanismul ERM-2, anticamera zonei euro, şi la Uniunea bancară.

Comisia Europeană va monitoriza în continuare reforma în justiţie, combaterea corupţiei, funcţionarea instituţiilor şi a sectorului financiar.

Cererea Bulgariei a fost depusă de ministrul finanţelor Vladislav Goranov pe data de 29 iunie şi prevede aderarea la ERM-2 şi la Uniunea bancară până în iulie 2019. Bulgaria a obţinut sprijinul politic din partea ţărilor membre ale zonei.

Experţi financiari consideră că acceptarea de către guvernul Borisov a efectuării unor teste stress în sistemul bancar este o dovadă a încrederii că rezultatul va fi unul pozitiv.

Pentru a adera la zona euro un stat trebuie să îndeplinească cinci criteriile de convergenţă care asigură faptul că un stat membru este pregătit să adopte moneda euro şi că aderarea sa la zona euro nu va cauza riscuri economice pentru statul membru respectiv sau pentru zona euro în ansamblu. Criteriile sunt stabilite la articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

1. Stabilitatea preţurilor

Rata inflaţiei nu poate fi mai mare de 1,5 puncte procentuale peste rata celor 3 state membre care înregistrează cele mai bune rezultate.  

2. Finanţe publice solide şi sustenabile  

Deficitul bugetar nu poate fi mai mare decât 3 % din PIB. Datoria publică nu poate fi mai mare decât 60 % din PIB.

3. Stabilitatea cursului de schimb   

Candidatul trebuie să participe la mecanismul cursului de schimb (ERM II) timp de cel puţin 2 ani fără devieri semnificative de la cursul central ERM II şi fără o devalorizare a cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro în aceeaşi perioadă.

4. Ratele dobânzilor pe termen lung   

Rata dobânzii pe termen lung nu ar trebui să fie mai mare de 2 puncte procentuale peste rata celor 3 state membre care înregistrează cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a preţurilor.

5. Cerinţe pentru adaptarea legislaţiei naţionale

Candidaţii pentru aderarea la zona euro trebuie totodată să se asigure că legislaţia şi normele lor naţionale prevăd independenţa băncilor lor centrale naţionale şi că statutele acestora respectă dispoziţiile tratatelor şi sunt compatibile cu statutul Băncii Centrale Europene (BCE) şi cu cel al Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC).

Parlamentarul european Siegfried Mureşan a declarat zielele trecute că România mai îndeplineşte doar una dintre cele cinci condiţii de aderare la zona euro, aceasta referindu-se la nivelul datoriei publice. Până acum doi ani, România îndeplinea şi criteriul referitor la rata inflaţiei, însă acum valoarea acestui indicator economic a urcat până la cel mai ridicat nivel din UE.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite