EXCLUSIV VIDEO INTERVIU cu un supravieţuitor al atacului de pe insula Utoya: Era cu puşca deasupra mea. M-am aruncat în apă. Am crezut că o să mor

Ali Esbati, 34 de ani, unul dintre supraviețuitorii de pe insula Utøya, unde norvegianul extremist Anders Breivik a împușcat zeci de tineri, a povestit, pentru Adevărul Europa, despre experiența „oribilă" prin care a trecut. A fost la 15 metri de atacator, la un pas de a fi împuşcat, s-a târât până în apă pe lângă ceea ce credea că sunt veste de salvare. Erau, de fapt, oameni morţi.

Cetățeam suedez care locuiește în Oslo (Norvegia), Ali Esbati, 34 de ani, se afla pe insula Utøya pentru a susține un discurs în fața sutelor de tineri. Dezbaterea sa a fost întreruptă brusc de focurile de armă.

"Acum, după ce oboseala fizică începe, ușor-ușor, să dispară, este o tristețe grea care se așterne în mine," spune Esbati, care a fost la un pas de a fi împușcat și care s-a ascuns în apă, printre cadavre, pentru a scăpa de gloanțele Breivik. "Cred că voi fi afectat psihic," spune acesta, "am vorbit și cu ceilalți, ei simt deja efectele secundare, dar trebuie să trec prin asta". Esbati își aduce aminte de momentele de groază și încearcă să înțeleagă care sunt lecțiile politice care trebuie învățate. "Ne vâna ca pe niște animale," spune supraviețuitorul, (…) "dar trebuie să înțelegem că acest om nu era nebun, poate deranjat psihic, dar acțiunile lui au fost un atac politic". 

Citește și: Supravieţuitor de sub gloanţele lui Breivik: Nu e vorba de un nebun care a avut o zi proastă. E noua faţă a rasismului şi fascismului

Ali Esbati (AE): Vineri seară, pe insulă, urmăream la televizor știrile despre atacul din Oslo, când, deodată, am auzit niște zgomote ca focurile de armă în jurul clădirii. Am crezut cu toții că este o glumă proastă că să sperie oamenii, pentru că cei din tabără erau tensionați din cauza celor întâmplate în Oslo. Dar în scurtă vreme oamenii au început să urle "Stați jos!". Oameni din alte părți ale clădirii au inundat sala unde mă aflam; aveau panică în ochi, în voce, strigau "Trebuie să părăsiți clădirea, fugiți, fugiți!". În momentul acela, oamenii au început să fugă pe ușă și prin ferestre. 

Ana-Maria Tolbaru (AMT): Acum ați reacționat?

AE: Nu aveam pantofi în picioare, i-am lăsat în urmă, erau în altă cameră și am fugit în ploaie. Eram mulți, am alergat către o pantă să ne ascundem. M-am uitat în spate pentru o secundă și atunci am văzut două cadavre care zăceau pe jos în fața clădirii, la câțiva metri de mine. Atunci am înțeles că poate era vorba de o bombă, sau cineva care împușca oameni și vroia să ne ia ostatici. Nu puteam să accept că era un om care mergea pe insulă și trăgea în noi. Ideea că eram vânați de un om care vroia să ne omoare ca pe niște animale pur și simplu nu o înțelegeam. 

AMT: Ai fost aproape de Breivik?

AE: Auzeam elicopetere și zgomot în jurul apei și atunci am simțit că s-a terminat, gata. A fost prins. Dar exact în acel moment, atacatorul a venit spre mine, era la doar 15 metri distanță de mine, deasupra mea. În secunda aceea, m-am aruncat în apă și am alergat cât am putut, m-am târât pe jos prin apă. Am crezut că o să mor, că era sfârșitul meu. Ar fi putut foarte ușor să ne împuște în acel moment, dar dintr-o dată, el a început să tragă în dreapta, iar noi eram în stânga lui. La scurt timp cred că l-a prins poliția.

AMT: Cum te-ai apărat?

AE: Eram cu corpul sub apă și cu capul la suprafață, încercând să mă uit după el, să văd dacă vine în direcția mea. Era o vestă de salvare lângă mine în apă, iar pentru o perioadă, am crezut că este doar o vestă. Nu a trecut mult și am realizat că, de fapt, era un alt cadavru sub acea vestă - vesta era plină de sânge...

AMT: Crezi că vei fi grav afectat psihic?

AE: Eu nu am fost vânat mult timp de Breivik, așa cum au fost alții și nici nu am trăit momentul în care un prieten este împușcat și omorât pe loc. Felul meu de a mă descurca cu această traumă este de a povesti cât mai mult ce s-a întâmplat și să interpretez politic acțiunea. Dar sunt sigur și știu și de la ceilalți care au trăit acest coșmar că vor fi niște efecte secundare puternice. Sunt pregătit să mă confrunt cu ele, trebuie să trec prin asta. Dar încă mi-e greu să scriu un articol despre altceva sau să vorbesc despre altceva - trebuie să treacă ceva timp.

AMT: Cum vei trece, psihic, peste sentimentul că erai "vânat"?

AE: Anxietatea mea când l-am văzut pe atacator a fost de doar câteva secunde, dar peste unele lucruri este foarte greu să trec, psihologic vorbind. Spre exemplu, am văzut această fetiță care fusese împușcată de mai multe ori și care repeta, în continuu: "Dacă mor aici, să știți, sunteți cu toții fantastici și să aveți grijă de voi, continuați-vă lupta". Se uita în ochii unei persoane care o ținea în brațe și încerca să o ajute și i-a spus: "Ah, deci văd în ochii tăi panica, înseamnă ca e grav, o să mor, nu?" Acest lucru se întâmpla foarte devreme în acest atact, nu știu dacă fetiţa a supraviețuit...

AMT: Acuzi poliția că nu a ajuns mai devreme pe insulă?

AE: A durat mult.... A fost extrem de frustrant, poliția a venit târziu. Dar pe de altă parte, am înțeles, nimeni nu ar fi crezut că se întâmpla chiar așa ceva, iar în Oslo, la numai două ore înainte, avusese loc cel mai mare atact terorist din istoria Norvegiei, care făcuse deja multe victime. Desigur, acesta a fost și planul teroristului.
O oră și jumătate - atât a durat vânătoarea lui Anders Breivik, până să vină poliția. Dar cu totul, până când am simțit că suntem în siguranță, a durat două ore. Două ore foarte lungi. Iar soția mea este gravidă. I-am dat un mesaj când am văzut morții și am auzit împușcăturile. Dar apoi m-am aruncat în apă să scap de Breivik și aveam telefonul în mână. S-a stricat. Nu mai puteam să vorbesc cu familia.

AMT: Ce înseamnă acest atac pentru Norvegia?

AE: Pentru fiecare norvegian, acesta este un moment-cheie care le va afecta felul în care privesc ideea de societate și felul în care-și privesc țara. Dar, în momentul de față, este deosebit să te plimbi prin Oslo. După aproape o săptămână, oamenii încă mai pun flori peste tot și este o atmosferă prin care oamenii marchează o decizie pe care au luat-o după acest atac. Oamenii nu sunt speriați, nu le e frică. Vor să treacă prin această experiență și să înțeleagă ce simt. Vor să mediteze asupra întrebării: "În ce fel de lume trăim?" Toleranța, căldura și solidaritatea pe care au arătat-o norvegienii în aceste zile reprezintă Norvegia. Dacă am face astfel încât aceste trăsături să fie definitorii de acum încolo și nu atacurile verbale îndreptate împotriva imigranților sau dezbaterile aprinse privind ceea ce unii numesc «islamizarea Europei» sau a Norvegiei - cred că ceva bun ar ieși din acest eveniment oribil, absolut oribil..."

AMT: Care e mesajul pe care vrei să-l transmiți în legătură cu masacrul la care ai luat parte?

AE: Primul pas este să observăm că islamofobia organizată este noua față a fascismului și a rasismului din Europa.

Următorul pas este să observăm unde există discursuri de ură în cadrul dezbaterilor politice - este vorba de un proces ideologic unde oameni precum Breivik își găsesc simpatiile și încep să creadă că ideile lor nu sunt ciudate, ci că sunt reprezentative pentru mulți alții. 

Vezi pe forbes.ro dacă turiştii mai cumpără acum vacanţe în Norvegia sau Mexic?