EXCLUSIV Europa, în negocieri de urgenţă: un document excepţional

Avertismentul de ieri dat de Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European este de o extremă gravitate: UE mai are la dispoziţie „nu mai mult de două luni“  pentru a controla criza migratorie sau se va confrunta cu dispariţia Spaţiului Schengen şi pe tot ceea ce înseamnă libera circulaţie, până acum unul dintre câştigurile incontestabile şi argumentele de succes ale Europei.

De asemenea, spunea Tusk, în caz de eşec, poate fi pus sub semnul întrebării însuşi proiectul european în cazul în care nu se va ajunge imediat la stabilirea unui control eficient al fronierelor exterioare ale Uniunii: „Consiliul European din martie va fi ultima posibilitate de a vedea dacă strategia noastră funcţionează. Dacă nu se va întâmpla asta, ne vom confrunta cu consecinţe foarte grave, aşa cum ar fi prăbuşirea Spaţiului Schengen“.

Mai puţin de două luni, un răstimp foarte scurt dacă ne gândim doar la suita de reuniuni şi decizii luate din vara trecută până acum şi care sunt departe de a fi aplicate.

Mai puţin de două luni, răstimp incredibil de scurt în termenii în care, de regulă, se iau decizii la nivelul instituţiilor europene, cu atât mai mult dacă este vorba, aşa cum este logic, de măsuri într-atât de importante încât să fie nevoie de ratificarea ulterioară a unor propuneri ale Comsiei Europene prin decizia comună a Parlamentului European şi a Consiliului, la nivel de Summit al şefilor de stat sau de guvern.

Drept care există două scenarii posibile. Unul în care ar fi vorba despre un avertisment retoric, unul care să liniştească opinia publică şi să indice că politicenii sunt conştienţi de criză şi că, în continuare, lucrează la rezolvarea sa. Posibil scenariu, dar deloc credibil deoarece argumentul major este că, de data aceasta, întregului joc i s-a dat o limită de timp. Cu angajarea, în consecinţă, a responabilităţii politice a Consiliului European şi preşedintelui său. Se şi spune, în clar, când şi în ce format va fi luată o decizie finală, fără ambiguităţi, fără putinţa de a mai da înapoi.

În acest caz, pe ce se bazează Donald Tusk? Am încercat să găsesc un răspuns documentat la această întrebare care mi s-a părut esenţială şi, astfel, am putut consulta un document excepţional intitulat : „Proposal for a Regulation of the European Parliament and of the Council establishing a crisis relocation mechanism and amending Regulation (EU) No 604/2013 of the European Parliament and of the Council of 26 June 2013 establishing the criteria and mechanisms for determining the Member State responsible for examining an application for international protection lodged in one of the Member States by a third country national or a stateless person“ (data 18 ianuarie 2016, nr 5312/16), elaborat de Secretariatul General al Consiliului European.

Un document excepţional chiar dacă este un text intermediar supus negocierilor pentru ce va fi documentul final al Summitului din martie. Este deosebit de important deoarece, fără îndoială, aici se găsesc elementele esenţiale ale politicii europene anunţată ca soluţie de urgenţă pentru supravieţuirea şi credibilitatea sistemului. Iată principalele puncte de interes :

• Se prevede „instaurarea unui mecanism de criză pentru relocarea solicitaniţilor care în mod clar au nevoie de protecţie internaţională“, fiind invocată, suplimentar , posibilitatea ca, „la sugestia Comisiei, în cazul unuei situaţii de urgenţă dintr-un atat membru caracterizată de un flux brusc de naţionali dintr-o terţă ţară, Consiliul să poată lua măsuri provizorii suplimentare“. Noutatea este că, cel puţin în acest moment, se renunţă la principiul invocat în vară, adică stabilirea unui „mecanism permanent de relocare“. Se preferă formula „mecanismului de criză pentru relocare“ bazat pe o formulă de calcul care, aşa cum s-a discutat anterior, să ia în calcul acelaşi set de criterii: totalul populaţiei dintr-un stat membru (40% din valoarea totală a criteriilor), valoarea PIB-ului naţional (40% din valoarea criteriilor), media solicitanţilor de azil în perioada 2010-2014 per milion de locuitori (!)% din valoarea criteriilor, cu un maximum de 30% per număr total de populaţie şi efect al PIB-ului asupra criteriilor generale pentru a se evita un efect disproporţionat al acestora asupra cheii de distribuţie generale, rata şomajului (10%)  . Mecanismul de criză pentru relocarea solicitanţilor urmează să fie obligatoriu, cu excepţia unor situaţii cu totul excepţionale care trebuie notificate şi argumentate Consiliului, Parlamentului European şi Comisiei, derogarea care ar putea fi obţinută fiind de maximum 12 luni. Dar, se subliniază din nou că „este necesar să ne asigurăm că este demarată o procedură rapidă de relocare şi că procesul de implementare al procedurii de relocare este însoţit de o strânsă cooperare administrativă între Statele Memebre şi EASO (European Asylum Support Office)“
•  Foarte interesantă şi abordarea unei teme foarte sensibile, adică „armonizarea condiţiilor de primire în statele membre pentru a ajuta la limitarea fluxurilor secundare de migraţie“. În ideea de a limita deplasarea solicitanţilor de azil de la o ţară la alta, cu excepţia cazurilor umanitare serioase, „statele membre nu vor oferi aplicanţilor la azil nici documente de călătorie sau să le ofere alte beneficii, precum cele financiare, care ar putea să le faciliteze mişările neaurorizate spre alte state membre. În asemenea cazuri, aplicanţii trebuie să fie trimişi înapoi în statul membru unde au fost relocaţi“.
• Extrem de importantă este prevederea din art.19: „În scopul de a permite managementul unor situaţii de criză rezultate din presiuni migratorii extreme asupra sistemului de azil al unui anume stat membru, puterea de a adopta acte în acord cu art. 290 al Tratatului ar trebui să fie delagată Comisiei Europene şi în scopul stabilirii măsurilor de relocare la nivelul unui anume state membru precum şi suspendarea aplicării măsurilor respective“. De notat, în acest sens, că există o serie de variante la această prvedere novatoare. Primele variante prevăd situaţiile în care Marea Britanie ar putea sau nu să folosescă excepţiile prevăzute de Tratate, cele care-i permit să decidă dacă va lua sau nu parte la aplicarea deciziei. În orice caz, uzând de prevederi similare de exceptare, Danemarca a anunţat deja că NU va lua parte la aplicarea măsurilor respective.  

Extrem de important, spuneam, deoarece, în cazul în care acest proiect va deveni realitate, Comisia Europeană va primi reponsabilităţi cu totul noi şi puteri extinse doarece, aşa cum se prevede în text, va fi organismul unic care:

• va analiza dacă există o situaţie de criză
• va determina numărul de persoane care urmează să fie relocate dintr-un stat membru
• va determina distibuirea acestor persoane în celelalte state membre prin aplicarea cheii de distribuţie (negocierile asupra acestui subiect sunt încă în curs)
• va decide asupra perioadei de aplicare a mecanismului de criză privind relocare

Comisia Europeană va primi aceste noi responsabilităţi pe o perioadă ce 5 ani de la intrarea în vigoare a reglementărilor. Urmează „să redacteze un raport privind delegarea de putere nu mai târziu de 9 luni înainte de încheierea perioadei de 5 ani. Delegarea de putere poate fi extinsă în mod tacit pentru alte perioade cu durată similară, aceasta în cazul în care Parlamentul European nu se opun unei asemenea extensii, dar nu mai târziu de trei luni înaintea de încheierii fiecărei perioade... Delegarea de putere poate fi revocată în oprice moment de Parlamentul European sau de Consiliu... şi intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial sau la o dată specificată în decizie. Dar nu va afecta validitatea unor acte decise deja şi intrate în vigoare“.

Odată ce Consiliul şi Parlamentul vor fi adoptat textul final a ceea ce este acum o formulă avansată de text pentru negocieri, decizia ca atare va fi aplicabilă în a 20-a zi de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al UE şi, Reglementarea fiind, din acel moment, „în întregime şi direct aplicabilă tuturor statelor membre, în acord cu Tratatele“.

Cum negociază România? Pentru a nu face greşeala de a submina măcar una dintre liniile noastre de negociere, de această dată, am decis să nu anexez originalul documentului confidenţial care indică, la fiecare punct, acolo unde este cazul, opinia negativă sau obiecţiile uneia sau alteia dintre delegaţii. Ceea ce pot să vă comunic este că, aşa cum se specifică în deschiderea documentului, „Cehia, Spania, Ungaria, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia au exprimat rezerve generale asupra substanţei propunerii“. Adică 8 state din 28. În caz de vot cu majoritate calificată, propunerea ca atare poate trece, sau cel puţin sunt şanse rezonabile ca aşa ceva să se întâmple.

Ce spune însă Parlamentul European? Deja acolo se află propusă pentru aprobare o moţiune care merge în acelaşi sens cu Reglementarea acum aflată în discuţie. Vom reveni asupra acestui al doilea text, dar vă las să reflectaţi asupra acestuia prezentat azi, dar şi a consecinţelor sale în raport cu o posibilă viitoare concentrare a deciziei administrative europene în domeniul în continuare exploziv al crizei migranţilor.

Mai sunt doar două luni în care această hotărâre să fie luată. Dar va fi luată şi aplicată? Cu ce preţ?