EXCLUSIV Comisarul pentru Extindere, Štefan Füle, despre viitorul european al Moldovei

EXCLUSIV Comisarul pentru Extindere, Štefan Füle, despre viitorul european al Moldovei

Comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule

Štefan Füle, Comisar european pentru Extindere şi Politica europeană de vecinătate, a discutat în exclusivitate cu jurnalistul Adevărul, Cristian Unteanu, despre perspectivele europene ale Republicii Moldova, viitorul său în spaţiul european, precum şi despre provocările generate de momentul istoric de mâine.

1. Care sunt argumentele cu care susţineţi afirmaţia că semnarea Acordurilor de Asociere cu Republica Moldova reprezintă, din punct de vedere politic, o realizare extrem de importantă pentru această ţară dar şi, în egală măsură, pentru Uniunea Europeană, pentru capacitatea sa de a asigura viitoarele etape ale extinderii UE?

Štefan Füle: Acordul de Asociere reprezintă un tip unicat de acord pe care UE l-a oferit Republicii Moldova care este unul dintre partenerii săi importanţi din Parteneriatul Estic. Deoarece avem în comun acelaşi spaţiu continental european, aceeaşi moştenire culturală şi istorică, este absolut esenţial ca UE şi Republica Moldova să-şi întărească actuala cooperare şi să se apropie rapid în diverse domenii aşa cum ar fi, spre exemplu, comerţul, justiţia şi afacerile interne, educaţia, cercetarea şi dezvoltarea tehnologică.

Acordul de Asociere va adânci şi va extinde în mod semnificativ legăturile politice şi economice între R.Moldova şi UE, fără a prejudicia sau afecta relaţiile celor două părţi cu alţi parteneri. În mod deosebit, acest Acord de Asociere va permite crearea a ceea ce numim Deep and Comprehensive Free Trade Area (DCFTA) care, într-un mod gradual şi conferind siguranţă, va face din Republica Moldova parte componentă a celei mai mari pieţe interne comune din lume.

2. În viitorul apropiat, care sunt principalele avantaje şi beneficii economice pentru Republica Moldova?

Analize economice independente sugerează că participarea Republicii Moldova la viitoarea zonă de liber schimb – ceeea ce presupune că acele companii cu un comportament şi producătoare de bunuri care corespund standardelor UE vor putea să facă în mod liber afaceri în orice ţară din UE fără tarife vamale sau alte restricţii – va impulsiona exporturile din Republica Moldova către UE cu 16%, iar importurile din UE cu 8%.

Ne aşteptăm ca DCFTA, per ansamblu,  să ducă la o creştere a creşterii GDP-ului cu 5,4% pe termen mediu, asta dacă sunt finalizate necesarele reforme în materie de reglementări şi cele instituţionale. Aceste reforme vor conduce la întărirea statului şi, în acelaşi timp, îl vor face un partener mai predictibil şi mai de nădejde atât pentru cetăţeni cât şi pentru mediul de afaceri. UE va susţine Republica Moldova şi agenţii săi economici în elaborarea acestor reforme şi a implantării acestora pe perioada foarte generoasă de timp menţionată în Acordul de Asociere.

Procentele citate anterior privind creşterea GDP nu includ creşterile adiţionale provenind din investiţii adiţionale, fiind extrem de posibil de prevăzut că se vor dezvolta rapid, devenind mai accesibile într-o manieră semnificativă, tocmai datorită integrării Republica Moldova în piaţa UE şi, mai ales, datorită deschiderii unilaterale şi asimetrice a pieţii europene către bunurile şi serviciile din R.Moldova încă din prima zi a aplicării acestui Acord de Asociere.

În opinia mea, Conferinţa asupra investiţiilor care a avut loc la Chişinău pe 12 iunie a fost o mărturie amplă asupra atractivităţii pe care o reprezintă R.Moldova pentru investitorii naţionali şi internaţionali, aceasta în momentul când DCFTA va deveni realitate.

3. Mai există încă incertitudini şi dubii legate de procesul de integrare europeană din R.Moldova, ele fiind exprimate de unii reprezentanţi ai partidelor politice de la Chişinău, cei care afirmă că Acordul de Asociere nu va duce la întărirea Republica Moldova ci, dimpotrivă, o va fragiliza, punând direct în primejdie economia naţională. Care este analiza dvs?

Într-adevăr, am auzit despre criticile care au fost exprimate în ultimele luni la adresa Acordului de Asociere; mai recent, atunci când a devenit limpede că Acordul de Asociere va fi semnat, această controversă a lăsat locul unui număr de ameninţări formulate unilateral de actori regionali. Atât controversa cât şi ameninţările sunt extrem de regretabile deoarece nu sunt justificate în nici un fel de vreo analiză solidă, politică sau economică. Ele îşi au mai degrabă rădăcinile în spaime şi mitologii, câteodată în clară dezinformare, cele care chiar trebuie bine lămurite. Delegaţia UE în Republica Moldova a postat deja o serie de documente în acest sens, pentru a explica Acordul de Asociere dar şi pentru a răspunde în mod logic câtorva dintre aceste temeri şi mitologii.

În realitate, Acordul de Asociere între R.Moldova şi UE este o investiţe valoroasă în viitorul Republicii Moldova. Va crea o multitudine de oportunităţi pentru absolut toată lumea, incluzând aici partenerii estici ai R.Moldova, în Ucraina şi mai departe.

Studii economice independente arată că impactul acestui Acord de Asociere asupra locurilor de muncă şi nivelului salarial va fi în mod clar unul pozitiv, asta în timp ce ţara va deveni mai competitivă pe plan internaţional, astfel fiind capabilă să se dezvolte pe mai departe ca o ţară cu adevărat suverană şi independentă. Acordul de Asociere va aduce Republica Moldova mai aproape şi de modelul sistemului de protecţie socială din  UE, un model care oferă o protecţie reală pentru cetăţeni, nu numai protecţie pe hârtie. Pensiile nu numai că vor fi garantate, ci vor creşte odată cu ridicarea nivelului de viaţă, asta din nou mulţumită faptului că, pe plan economic, competitivitatea va permite susţinerea beneficiilor economice pe termen lung.

Exact aşa cum ţările Europei Centrale au beneficiat de pe urma reformelor în favoarea democraţiei, statului de drept şi economiei de piaţă şi au fost în stare să ridice în mod semnificativ standardele de viaţă faţă de momentul aderării lor la UE (comparaţi doar evoluţiile Poloniei faţă de Ucraina începând cu anul 1990), exact aceeaşi ofertă va exista şi pentru Moldova. De ce noi, în UE, avem nevoie de acest lucru? Deoarece este în interesul tuturor să avem ţări vecine prospere şi stabile mai degrabă unele politic fragile şi cu o economie pe cale de dezvoltare: asta este adevărat pentru R.Moldova şi este la fel de adevărat şi pentru noi. Mai mult, UE va oferi Republicii Moldova un ajutor considerabil financiar şi tehnic, aistând efectiv ţara în depăşirea primei faze a reformelor, asta înainte ca ele înceapă să producă rezultate, adică dividendele aşteptate.

4. Oare acest Acord de Asociere va fi şi un argument decisiv de stabilitate în viitoarele relaţii ale Republica Moldova cu Rusia? Va fi ţara mai puţin supusă unor presiuni majore decât în acest moment?

Reformele pe care le face acum Republica Moldova cu sprijinul UE în interesul acestei ţări şi o vor face astfel capabilă să fie mai rezistentă în raport cu presiunile externe, orideunde ar veni ele. Este dincolo de orice îndoială că un sistem politic mai stabil, o justiţie independentă şi un mai înalt nivel de viaţă vor duce la întărirea suveranităţii R.Moldova şi vor scădea forţa unor influenţe externe. Asta s-ar putea să nu fie pe placul tuturor în acea zonă a Europei dar noi susţinem foarte mult acest demers deoarece, aşa cum am spus-o deja, preferăm să avem parteneri puternici şi independenţi într-un dialog între egali decât unii instabili şi, din această cauză, unii pe care să fie imposibil să te bazezi.

Acestea fiind spuse, doresc să subliniez faptul că Acordul de Asociere, în sine, nu poziţionează în vreun fel R.Moldova sau una din celelalte două ţări semnatare pe o poziţie antagonică cu Rusia. Dimpotrivă, Acordul de Asociere este conceput pentru a promova stabilitatea regională şi cooperarea, iar DCFTA va crea multe oportunităţi de afaceri pentru partenerii de bussines ruşi ai oamenilor de afaceri din R. Moldova.

5. Moscova a afirmat în mai multe rânduri că nu dorea ca acest Acord de Asociere să fie semnat fără ca Federaţia Rusă să fie chemată la negocierei. Aşa s-a întâmplat?

Acordul de Asociere este un acord bilateral între R.Moldova şi UE care a fost negociat între aceste două părţi suverane. Prin definiţie, Acordul de Asociere nu are nici un fel de consecinţă asupra relaţiilor cu terţe ţări. În mod deosebit, nu are nici un fel de efect asupra Acordului de Liber Schimb pe care R.Moldova îl are cu ţările din Comunitatea Statelor Independente (CSI) sau nu va schimba nimic din regimul existent cu ţările din CIS privind libera circulaţie a persoanelor, aşa cum le place unora să argumenteze. Dimpotrivă, partenerii internaţionali de ambele părţi au numai de profitat de pe urma legăturilor mai apropiate politice şi economice între UE şi Republica Moldova. 

Cu toate acestea, temerile exprimate de Moscova au fost tratate cu mare atenţie şi continuă să fie recunoscute de cei doi viitori semnatari ai Acordului de Asociere. Permiteţi-mi să reamintesc că, începând cu 2008, UE a invitat Rusia să se asocieze iniţiativei Parteneriatului Estic în calitate de partener strategic. Ofertă refuzată de Rusia. Mai tîrziu, UE a înlocuit această ofertă cu cea a unui Parteneriat UE-Rusia pentru Modernizare.

Iată deci că au existat multe oportunităţi pentru ca Rusia să fie implicată în Parteneriatul Estic, în nivelele cele mai de detaliu, dar i-a lipsit apetitul de-a o face. Ideea partenerului nostru strategic a fost să încerce să dinamiteze această iniţiativă.

În orice caz, pentru că luăm în seamă temerile Rusiei, am îndemnat cu toată puterea R.Moldova să demareze consultări cu Moscova pentru o clarificare de detaliu a tuturor aspectelor DCFTA şi a consecinţelor sale potenţiale în ce priveşte comerţul cu Rusia. Sperăm în mod sincer ca partenerii noştru ruşi să termine cu propaganda şi recunoască odată că DCFTA şi, la modul general, Acordul de Asociere, nu au nici un fel de impact negativ, nici la nivel de intenţie, nici la nivel de realitate, asupra viitorului realţiilor dintre Republica Moldova şi Rusia.

6. Credeţi că, după semnarea acestui Acord de Asociere, drumul european al Moldovei este ireversibil?

Decizia finală aparţine poporului din Republicii Moldova, decizia unui popor suveran: ei trebuie să spună, printre altele şi cu ocazia viitoarelor alegeri, cum vor să le arate ţara în viitor. Ceea ce pot afirma fără nici un fel de ezitare este că modelul de dezvoltare al UE, un model bazat pe o respectare absolută a valorilor noastre, faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale, este un model care – în ciuda multor dificultăţi politice şi economice. a condus coninenul nostru înpre un nivel fără precedent de dezvoltare şi putere pe plan internaţional, asta cu toate că dispune de resurse naturale limitate.

Noi, la nivelul UE, suntem gata să sprijinim pe mai departe reformele din Republica Moldova şi să le facem astfel mai uşor de suportat şi cu mai puţine costuri pentru populaţie, având, la final, absolut toate motivele de a crede că Republica Moldova va fi capabilă să stea pe picioarele ei, profitând la maximum de experienţa UE.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: