EXCLUSIV Acuzaţii grave la Bruxelles: Localizarea apelurilor la 112, o problemă în toată Europa

Accidentul aviatic din Apuseni a redeschis cutia Pandorei la Bruxelles, unde EENA 112 acuză Comisia Europeană de obstrucţionare a posibilităţilor de salvare, prin incapacitatea de a obliga statele membre să permită localizarea imediată şi automată în cazul apelurilor de urgenţă.

Scrisoarea deschisă a operatoarei 112 din România care a preluat apelurile în cazul accidentului aviatic din Apuseni a readus în discuţia autorităţilor de la Bruxelles dificultăţile pe care le întâmpină serviciile de urgenţă, din cauza lipsei datelor de localizare, şi, implicit, dramele care se nasc din acestă problemă. 

În exclusivitate pentru ziarul Adevărul, Tony O'Brien, director adjunct al EENA, a răspuns întrebărilor corespondentului de la Bruxelles, Cristian Unteanu, referitoare la obstacolele  care distrug vieţi. 

Ce argumente aveţi în formularea acuzaţiilor grave la adresa vicepreşedintelui Comisiei Europene, Neelie Kroes? Aţi spus că „în cei cinci ani de mandat Kroes a refuzat să reglementeze operatorii de telefonie mobilă pentru a-i forţa să trimită informaţii sistemului 112 despre locaţia exactă a apelantului “.

Aşa este. Primul lucru pe care trebuie să îl luăm în considerare este legislaţia. Legea europeană a devenit validă în 2009, când directiva serviciului universal a fost schimbată de vicepreşedintele Kroes, în Parlament. Legislaţia este foarte clară când se referă la faptul că reţeaua de telecomunicaţii, în acest caz reţeaua mobilă, care prezintă apelul 112 operatorului, este obligată legal să trimită informaţiile despre localizarea apelantului celor care se ocupă de urgenţa respectivă. Nu contează dacă e vorba de telefonia mobilă, telefonie fixă. În ceea ce priveşte acest lucru, legislaţia este, repet, foarte clară. Obligaţia Comisiei şi, implicit, a vicepreşedintelui Kroes, este să asigure implementarea legii în fiecare stat membru al UE, formată acum din 28 de ţări. 

Din 2009, de când avem această lege, comisarul Kroes nu a făcut nimic, şi nici de echipa sa care se ocupă de apelul de urgenţă 112. Din punct de vedere al tehnologiei, trebuie făcută doar o mică schimbare în reţeaua de telecomunicaţii, pentru a permite ca locaţia ta să fie prezentată autorităţilor imediat ce apelul este preluat. Nicio ţară europeană nu şi-a setat norme pentru exactitate şi certitudine, obligaţii ce derivă direct din directiva UE. Nu s-a făcut nimic. Acesta este motivul pentru care noi spunem că responsabilitatea o poartă comisarul Kroes şi nimeni altcineva. 

Răspunsul din partea dumneaei spune că „noi (n.r. Comisia Europeană) nu avem puterea de a obliga autorităţile naţionale să facă acest lucru. Este responsabilitatea lor, este mandatul lor, pentru că nu este o reglementare, ci este doar o directivă“.

Da, dar în această directivă există o poziţie pe care Comisia ar putea să o adopte. Articolul 26, punctul 7 spune că „Comisia poate lua măsuri pentru a implementa această directivă, dacă alege să facă acest lucru“.  Dar au ales să nu o facă. Au puterea, au mandatul, iar faptul că acuză mai apoi statele membre, nu însemnă decât că pasează vina către altcineva. Comisia joacă un rol important în aceste lucruri, este evident, dar până acum a decis să nu facă nimic. De când Neelie Kroes a preluat conducerea apelului de urgenţă 112, a deschis o singură procedură de infrigement împotriva unui stat membru. Comisarul precedent lansase 17 proceduri de infrigement. Viviane Reding a deschis 17 proceduri de infrigement statelor membre, în cazuri legate de apelul de urgenţă 112. Deci administraţia anterioară adoptase o abordare foarte strictă. Faptul că actuală administraţie a făcut doar o procedură de infrigement înseamnă că a adoptat o poziţie mult mai relaxată. Au puterea, au autoritatea, au mandatul şi cu toate acestea, aleg să ignore situaţia.

Să ne referim din nou la scrisoarea deschisă. Aţi spus că dacă Neelie Kroes ar fi luat poziţie, ar fi fost foarte probabil ca supravieţuitorii teribilului accident aviatic să fie salvaţi la timp. Este din nou o acuzaţie serioasă, teribilă. Spun acest lucru pentru că pare a fi o poziţie ce se aproprie de o acuzaţie de neglijenţă cu urmări juridice. Este adevărat?

Este treaba altcuiva să determine dacă este sau nu. Ceea ce noi vrem însă să subliniem prin această remarcă sunt obligaţiile ei ca „gardian al Tratatului“. Este responsabilitatea ei să se asigure că localizarea apelului vine automat cu preluarea lui, aşa cum este scris în legislaţie. Dacă este neglijenţă, din punct de vedere juridic, este treaba altcuiva să stabilească acest lucru. Din punctul nostru de vedere cel mai important lucru este că localizarea automată a apelului la preluare este extrem de realizabilă. 

Să vă dau un exemplu foarte scurt: dacă te plimbi pe străzile Bruxelles-ului şi vrei să găseşti un taxi sau un hotel în apropiere, sistemul tău de hărţi va realiza acest lucru în câteva momente, redându-ţi localizarea cu o precizie excelentă. Deci este posibil din punct de vedere tehnic. Cu toate astea, adoptarea directivei ne arată că nimeni nu a făcut acest lucru posibil tocmai pentru apelurile de urgenţă. Deci dacă poţi să o faci pentru găsirea unui taxi sau a unui hotel, de ce nu ar putea fi disponibilă şi pentru apelurile de urgenţă?

O întrebare foarte bună, dar aveţi un răspuns?

Răspunsul posibil este simplu: implementează legislaţia aşa cum este scrisă. Atâta tot. Nimic mai mult. Nu sunt suprize în legislaţie, se sţie exact ce trebuie făcut. Tehnologia există. Serviciile de urgenţă spun de ani şi ani de zile „Avem nevoie de localizarea apelantului!“. Altfel, nu au niciun fel de indiciu unde are loc urgenţa şi de unde sună apelantul. Mai există un exemplu pe care l-aş oferi pentru a face o comparaţie. Comisarul Kroes s-a concentrat pe un proiect care reprezintă un scenariu asemănător dar cu un apel făcut dintr-un vehicul. Practic, se vor trasmite informaţii despre localizare din maşina ta, în cazul unui accident, începând cu finalul anului 2015. Cum este posibil să nu existe aceeaşi opţiune de transmitere a datelor de localizare şi de pe telefonul tău „inteligent“? Dacă este posibil pentru maşina ta din 2015, acelaşi lucru ar trebui să fie şi pentru smartphone-ul tău. Din punct de vedere tehnic este posibil. Există chiar şi o glumă între operatorii serviciilor de urgenţă: „vă rugăm nu sunaţi la 112, ci loviţi-vă maşina ca să aflăm unde sunteţi“. E o glumă dură, dar şi situaţia este pe măsură.

În această legislaţie, există un timp minim de răspuns şi de reacţie la un apel de urgenţă?

Nu. Nu există niciun fel de norme de „calitate“ stabilite despre felul în care se răspunde apelurilor de urgenţă sau despre cât de repede acţionează echipele de intervenţie. Nu există niciun fel de obligaţii pentru serviciile de urgenţă din statele membre, să răspundă în anumiţi parametri de timp. Ele fac totul singure, şi de aceea există o adevărată varietate de experienţe de la ţară la ţară, în funcţie de serviciile de urgenţă naţionale. Dar haideţi să ne concentrăm pe ceea ce ar ajuta echipele de urgenţă. Şi ce ar ajuta serviciile de urgenţă şi timpul de reacţie sunt informaţiile despre localizarea apelului. Dacă ai o informaţie corectă şi precisă cu privire la locaţie, poţi să facă o intervenţie foarte rapidă şi eficientă. Dacă încerci să afli de unde sună persoană, întrebând-o unde eşti, iar persoana nu ştie, atunci cum poţi să trimiţi o echipă de intervenţii? Unde să o trimiţi? Nimeni nu ştie. Este o problemă majoră care apare de la o întrebare foarte simplă la care trebuie să existe un răspuns: de ce nu este disponibilă localizarea apelului de pe telefonul tău mobil?

Care sunt atribuţiile serviciului 112 din momentul în care primeşte un apel de urgenţă? Există o obligaţie să fie sunate anumite instituţii sau există o listă de obiective?

Fiecare ţară procedează în stilul ei.  În unele ţări, există o companie care răspunde apelurilor de urgenţă, te întreabă ce serviciu soliciţi, şi apoi transmite apelul serviciului respectiv. În alte state, apelul ajunge direct la poliţie, pompieri sau cine este delegat. Concluzia este că fiecare ţară lucrează în mod diferit, niciun stat nu urmează exact aceeaşi paşi. Dar se ridică peste tot aceeaşi problemă: localizarea apelurilor nu este disponibilă. Este singurul lucru care ar ajuta în mod real serviciile de urgenţă, indiferent ce sistem folosesc. Unele se află la un nivel iniţial, de bază, iar altele sunt foarte avansate.

Iar sistemul românesc?

Aş spune că este la acelaşi nivel cu alte ţări, cu o reputaţie solidă, destul de avansat. Nu este nimic greşit cu sistemul românesc de urgenţă! Şi acelaşi lucru este valabil pentru multe alte state. Dar nicio ţară, nici măcar Franţa, Marea Britanie sau Germania, nu a implementat localizarea apelurilor de urgenţă pentru telefoanele mobile. Este o problemă europeană.  

În Parlamentul României a început o dezbatere despre o propunere a guvernului care cere ca acest serviciu de urgenţă să se mute din subordinea unui serviciu de informaţii în cea a Ministerului de Interne. Este specificat în legislaţia europeană cărei instituţii trebuie să aparţină acest serviciu sau este, din nou, o decizie naţională?

Este o decizie naţională, în mod clar. Pe noi nu ne interesează care dintre autorităţi răspunde la telefon. Cel mai important lucru este cetăţeanul: tu, eu, copiii…noi toţi merităm să există posibilitatea localizării automate a apelului de urgenţă. Nu contează ce autoritate este responsabilă, pentru că odată ce ai informaţia corectă, atunci serviciul de urgenţă are 90% din informaţia necesară pentru a răspunde eficient apelului. Şi aş vrea să cred că nu acest lucru va deveni punctul central al discuţiei despre acest incident în mod specific. A fost un accident tragic. O parte din decese putea fi evitată, dacă localizarea apelului ar fi fost disponibilă. Sunt 100% sigur! O situaţie asemănătoare s-a întâmplat în Lituania, în noiembrie, când o tânără răpită cu o maşină a sunat la 112, dar nu a putut fi salvată pentru că nu au existat informaţii despre localizarea ei. A fost violată şi ucisă. Deci nu este o problemă românească, ci o problemă a Europei. Dacă poliţia ar fi avut informaţii despre locul în care se află poate ar fi putut să fie salvată. Cetăţeanul este persoana cea mai importantă din acest lanţ. Nu oamenii politici sau companiile de telecomunicaţii. 

În primul rând pentru România a fost, înainte de toate, o problemă emoţionalî. Însă, pe de altă parte, trebuie să discutăm şi implicaţiile financiare ale unui asemenea efort. Sigur, avem nevoie de un sistem de localizare mai bun, sau mai bine zis, avem nevoie de un sistem de localizare. Pentru că, în cazul acestui accident, localizarea a fost imposibilă. Dar este oare un efort prea mare pentru statele naţionale, care au deja probleme economice?

Fiecare ţară are problemele ei economice, fără îndoială. Dar reţineţi: de fiecare dată când timpul trece şi apelantul trebuie să aştepte, persoana aflată în dificultate suferă, poate chiar muri sau nişte bunuri sunt distruse. Deci oricum sunt lucruri care trebuie plătite ulterior de cineva.Impactul situaţiei din prezent- cu localizarea apelurilor practic imposibilă - îi va costa pe europeni 4 miliarde Euro anual, din cauza întârzierilor pe care serviciile de urgenţă le întâmpină în localizarea apelurilor. Sistemul necesar pentru implementarea localizării imediate a apelurilor în cazul serviciilor de urgenţă costă doar o fracţiune din aceste 4 miliarde. Dacă oamenii s-ar gândi puţin la impactul pozitiv pe care l-ar avea implementarea unui sistem de localizare, atunci argumentul economic ar dispărea. Tehnologia există. 

Tot ce trebuie este ca vicepreşedintele Neelie Kroes şi comisia ei să implementeze legislaţia şi să oblige companiile de telefonie mobilă să prezinte serviciilor de urgenţă localizarea apelurilor. Şi totul ar deveni mult mai uşor. 

Kroes: Statele naţionale poartă responsabilitatea

Ryan Heath, purtătorul de cuvânt al comisarului Neelie Kroes, a răspuns în exclusivitate pentru Adevărul, acuzaţiilor EENA 112.

„Statele membre ale UE au responsabilitatea de a stabili criteriile de localizare, iar Comisia le cere să alinieze aceste criterii la nivelul soluţiilor tehnologice disponibile astăzi pe piaţă. Neelie Kroes le-a scris chiar astăzi guvernelor naţionale, repetând această cerere. Comisia Europeană consideră şi spune de mult timp că trebuie făcut mai mult. Comisia Europeană a comunicat acest lucru în scris şi României în 2013. Doar autorităţile statelor membre pot lua măsui. Comisia nu are puterea de a impune criteriile. Aceste lucruri au fost recunoscute de Parlamentul European. De aceea, comitetul pentru piaţa internă a propus să fie sportie compenţele Comisiei.“

EENA, Asociaţia Europeană a numerelor de Urgenţă, este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată la Bruxelles în 1999, cu scopul promovării unor servicii eficiente şi calitative în cazul apelurilor 112 efectuate în Uniunea Europeană. Din EENA, fac parte 890 de reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă din 44 de ţări europene, 130 de membri ai Parlamentului European, 50 de cercetători şi 9 organizaţii internaţionale.