Evroluţia: EuroMaidanul, EuroViolenţă, EuroPace, EuroBani. Reportaj de la miezul nopţii

Ucraina prinsă între UE şi Rusia, am scris acum cîteva zile, înainte de summit-ul de la Vilnius. Rezultatul îl ştim: Ucraina nu a semnat acest tratat de preaderare la UE. Au semnat doar Republica Moldova şi Georgia. Mult entuziasm de partea semnatarilor dar să nu uităm că Turcia a semnat Acordul de Asociere în 1963. Nu e cazul să disperăm. Important e că “piaţa liberă” şi capitalul au întîietate. Oamenii mai aşteaptă. Dar e o altă discuţie.

Poker geopolitic UE-Ucraina-RU. Cine va cîştiga? De la Statul-clan la Statul-corporaţie

Revenim la Ucraina. O parte a ucrainenilor s-au revoltat, au ieşit pe faimosul Maidan din centrul Kievului şi şi-au exprimat aşa cum au ştiut ei „visul proeuropean”. Totul părea să intre în cursul firesc al lucrurilor. Puterea să se repoziţioneze treptat, opoziţia, după cîteva saptămîni de scandal, să obosească şi să meargă la locul ei, iar protestatarii de pe Maidan, devenit între timp EuroMaidan, să plece pe la casele lor. Puterea însă a gafat fundamental: a vrut să facă „curăţenie” repede, în forţă, folosind structurile de putere, dînd decrete de interzicere a demonstraţiilor.  Cei din stradă şi opoziţia au reacţionat. Ucraina nu mai este cea care a fost, iar memoria Maidanului din 2004 şi a „revoluţiilor colorate” nu a trecut. Mai ales la Kiev. Şi de 1 decembrie au ieşit  în stradă, doar la Kiev, peste 200.000 de cetăţeni care au ocupat tot centrul oraşului.

Am urmărit toată seara mai multe canale ucrainene, ruseşti şi occidentale. Multe canale au transmis şi comentat evenimentul în direct. Comentez în viteză din ce prind în zbor, subiectiv şi probabil că în cîteva ore unele informaţii se vor modifica. Nu cred că şi sensul poveştii. Voi reveni dacă e cazul.

• A început ca o demonstraţie mare, paşnică, bine organizată. Vizual arăta impresionant.  
• Locul principal al desfăşurării, fireşte EuroMaidanul, locul în care a avut loc şi „revoluţia portocalie”. Însă manifestaţia s-a extins tot mai mult pe străzile lăturalnice şi alte pieţe din apropiere.  
• Trupele de ordine au fost şi ele destul de numeroase. Ele încercau mai degrabă să apere instituţiile statului şi să păstreze protestul într-un cadru cît de cît controlabil.  
• După masă, şi mai ales spre seară, protestele au crescut în forţă. O parte a protestatarilor au devenit violenţi şi au început să forţeze intrarea in instituţiile statului. A fost cucerită Casa Sindicatelor şi Cladirea Administraţiei oraşului Kiev. Se zvonea că una din aceste „cuceriri” va fi centrul de coordonare al opoziţiei. Oficial nu ştim nimic.  
• La un moment dat, protestatarii au pus în funcţiune un tractor (excavator) şi au luat cu asalt cladirea Administraţiei Prezidenţiale fără să reuşească.  
• Pe strada Bankov au fost cele mai dure ciocniri dintre manifestanţi şi trupele de ordine: gaze lacrimogene, cockteiluri Molotov, lupte directe.  
• Se anunţă la un moment dat că Preşedintele Poloniei a sosit la Kiev inopinant. Sper să nu fie adevărat.  Ar fi o gafă impardonabilă. Oricum, şi UE, şi ruşii joacă pe faţă, fără multe scrupule. Mizele sînt mari. Ucraina e în pierdere din păcate.  
• Opoziţia a negat că e implicată în aceste acte violente. Spre seara au început să cheme la calm şi ordine. Klichiko, unul din oamenii opoziţiei, a făcut şi el un apel la calm şi ordine. Multe momente de confuzie şi din partea opoziţiei. Singurul mesaj clar, final, a fost apelul la demonstraţii paşnice şi anunţarea unei Greve Naţionale generale. Puterea e şi mai confuză: nici o declaraţie oficială.

• După apelurile insistente ale opoziţiei la linişte şi pace, totul a luat o turnură „pacifistă”. Mai ales după „asaltul” clădirii Administraţiei Prezidenţiale. Forţele de ordine reuşesc să o protejeze.  
• Aparent se joacă la doua capete. Avem pe de o o parte Opoziţia „civilizată” (parlamentară şi extraparlamentară), care cheamă la ordine şi proteste „în cadrul legii”, lucrînd paralel la „noua configuraţie politică” a celor care vor veni la putere, iar pe de altă parte „radicalii violenţi”, care atacă instituţiile statului, fac presiune şi destabilizează tot, dar au un statut „neidentificat”, nu aparţin „nimănui” şi nu au „cerinţe clare”. Jocul e bun. Nu se ştie pentru cine…  
• A apărut, deci, subiectul politic „neidentificat”: oamenii cu măşti care susţin că nu au încredere în opoziţie şi vor să ia cu asalt clădira administraţiei prezidenţiale. Opoziţia îi numeşte „provocatori”, iar puterea dă vina pe opoziţie. Ei se distanţează de ambele centre care-i folosesc ca ţapi ispăşitori. Nu ştim cine sînt, cu-i se subordonează, ce interese au.

• Marea parte a grupărilor de stînga independente au lipsit parţial pentru că acum cîteva zile au fost izgoniţi de pe EuroMaidan. Ce cerau ei? Erau şi ei ProEuropeni, însă erau pentru o Europă Socialistă şi cereau înlocuirea agendei neoliberale cu o alta, care să fie în slujba cetăţenilor, nu a unei elite privilegiate. Pe EuroMaidan nu e loc de astfel de doleanţe.  
• Recunosc că m-a impresionat gestul unei biserici centrale care a pus la dispoziţie protestatarilor lăcaşul, dandu-le posibilitatea să se adăpostească de miliţie şi să poată dormi peste noapte. Sper să se întîmple acest lucru şi cînd vor fi manifestaţii gay, cînd radicalii de dreapta îi vor alunga prin centru pe manifestanţi. Asta înseamnă o biserică aproape de popor: să-i protejeze pe cei mai slabi, nu pe cei tari, nu puterea.

Teza mea centrală este însă aceasta:

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştim înainte de a privi spre EuroMaidan şi frămîntările din aceste zile din Ucraina este să înţelegem, fie şi schematic, relaţia dintre marele business ucrainean şi puterea de la Kiev. Ianukovici, actualul preşedinte şi cel căruia i se atribuie eşecul de la Vilnius, a venit la putere pentru că a reuşit să adune în jurul său cele mai importante grupuri financiare şi industriale ale Ucrainei. Pînă şi grupurile apropiate Iuliei Timoşenko nu au vrut să mai rişte şi au mers pe mîna lui.

Majoritatea celor care au contribuit la crearea business-proiectului „Ianukovici” şi-au luat deja dividentele. Aceste grupuri au controlat pînă acum în mare parte bugetul, resursele şi puterea acestui stat slab.

A apărut o fisură în cadrul acestui bussines-proiect „Ianukovici” în momentul în care au apărut proiectele UE (mai degrabă, liberalizarea comertului cu UE) şi Uniunea Vamală (UV), ceea ce a atras o reconfigurare a businessului cu Rusia după o altă schemă.

Aceste  diverse grupuri care pînă mai ieri faceau parte din „Familie” avînd interese financiare diferite au fost puse într-o situaţie de conflict. Însă, cele mai mari conflicte tactice şi strategice dintre aceste două tendinţe, care pînă în acest moment făceau parte din acelaşi grup, au apărut în momentul reconfigurării noului buget de stat. Noua formă a bugetului de stat a devenit strîns legată de direcţia UE sau UV. Şi nu e vorba de „democraţie”, „vector european”, „civilizaţie”, ci de faptul că această balansare financiară într-o parte sau alta a afectat profitul unora din grupările financiare şi industriale, punînd în acelaşi timp  sub ameninţare celelalte grupuri şi modul lor de a face business. Avantajează o parte, dezavantajează altă parte.  

În acest moment, prin tot ce a făcut şi face Ianukovici, se vede clar că o parte a business-proiectului „Ianukovici” a pierdut controlul asupra centrului puterii. E haos în grup, e haos şi bătaie în Rada, e haos pe EuroMaidan.

Acum curg de toate, în toate direcţiile: puterea sub diverse forme, bani, propagandă, interese etc. Grupurile externe cu interesele lor trag şi ele de unde apucă.

Aceasta nu înseamnă, însă, că marea parte a populaţiei nu protestează sincer. Oare nu aşa a fost şi în 2004? Şi ce dezamăgiri au urmat! Dar ce va urma? Două posibilităţi:

a) o parte a grupului va parăsi proiectul „Ianukovici” şi va încerca să facă o majoritate în Rada pentru a-l detrona pe Preşedinte şi gruparea lui politică

b) „Familia” refăcută să salveze proiectul „Ianukovici” doar dacă el va fi profitabil pentru o grupare mai mare.

Cu siguranţă însă, nimeni nu vrea să verse sînge de dragul lui Ianukovici. Doar interesele financiare sînt la mijloc. Simplu spus, repetăm scenariul din 2004: se împacă „Familia”, iar elita activă se integrează în structuri pe care le coordonează „marea Familie politică şi economică” şi devine „tovarăş de drum” al „noului vladică”.  Dacă Ianukovici va fi forţat şi cu ajutorul EuroMaidanului să plece de la putere, se va  începe o nouă luptă pentru „tronul” liber. Trăim timpuri politice ciclice, dar care cu siguranţă nu se vor repeta întru-totul la fel.
 

• Miliţia şi trupele de ordine au început să se retragă. Potestatarii au început să cînte. Opoziţia îi roagă pe protestatari să se îmbrace mai gros. Vine o noapte mai răcoroasă. Presa anunţă, fără a vrea să fie ironică, că pe EuroMaidan s-au terminat alimentele, cafeaua şi banii din bancomate. Începe să fie tot mai multă linişte şi calm.

Ultima ora (20-23 ora locală):

• Lucrurile păreau să se calmeze. Au apărut şi veteranii din Afganistan, un grup special în fostul spaţiu sovietic. Au devenit la un moment dat un soi de legătură între protestatari şi forţele de ordine. “Afganii” au o autoritate aparte. Aici se pare ca au reapărut mici scîntei şi au repornit mişcările violente de stradă.
• În zona Baikov (după ora 20, ora locală) au început noi ciocniri între protestatari şi forţele de ordine. Kliciko cheamă protestatarii la calm şi-I roagă să vină spre  Maidan. Totul se disperzează în mai multe grupuri. EuroMadianul rămîne central şi paşnic, în alte zone apar diverse grupuri dispersate şi încep ciocniri cu miliţia sau trupele special.

• În zona pieţei Basarabeană (cea mai faimoasă piaţă alimentară din Kiev) şi lîngă monumentul lui Lenin ciocniri între trupele speciale şi protestatari puşi pe lupte. E un du-te-vino continu.
• Oficialii anunţă că au peste 100 de răniţi în rîndurile miliţiei  &  trupelor speciale. Nu ştim încă cîţi civili şi jurnalişti răniţi avem. Însă avem destui. Se anunţă o zi dificilă. Apare o listă neoficială cu jurnalişti răniţi.
• Maidanul se linişteşte. Se cînta Okean Elza (şi mie îmi place): Nu ne vom da fără luptă….. zice piesa. Noaptea este încă lungă.E timpul să mă culc şi eu. Aflăm continuarea mîine dimineţă.

Apărut pe CriticAtac.ro