Toamna 2012 - iarna 2013. Expoziţia "Bohèmes" (Boemi) are loc la Grand Palais (Paris). Este o ocazie rară de a intra într-un univers care fascinează şi intrigă de mai multe secole încoace. Într-un spectaculos aranjament artistic, Picasso, Van Dongen sau Van Gogh, îşi împart vecinătatea cu Chat Noir (Pisica neagră, simbol al vieţii boeme din cartierul parizian Montmartre) sau Lapin Agile, ca şi cu exemple ale Artei degenerate de la München, în 1937. Pentru Sylvain Amic, directorul Muzeului de Artă din Rouen şi comisar al manifestării, a prezenta o asemnea expoziţie într-un moment de dezbateri aprinse asupra situaţiei romilor din Franţa nu este (doar) un act politic. Timpul a trecut, expoziţia nu mai există, realitatea însă revine ca un laitmotiv. Paranoia sau încăpăţânare?

Termenul "boem" încape pentru dvs într-o singură definiţie?

Termenii cu care am desemnat de la început aceste populaţii conţin, din start, enorm de multe neînţelegeri. Îii vom numi pe aceşti oameni ţigani deoarece grupul lor se numeşte tziganorum. O să-i numim boemieni deoarece trec prin Boemia. O să-i numim egipteni pentru că un alt grup se numeşte Egiptanos. Dar ei constituie din start o realitate multiplă, greu de sintetizat, cu un mister care planează asupra originilor lor.

Termenul "boem" este, el, o invenţie franceză: în Franţa "monarhiei din Iulie" (1830-1848) artiştii inventează un "itinerar bis" pentru a face să triumfe o nouă viziune a artei. O să-i numim în mod natural boemi pentru că trec de orice reguli şi distrug orice tabuuri. Este exact ceea ce fac ţiganii la acea epocă, şi nu este deloc un compliment. Sunt chiar consideraţi ca fiind scursori ale societăţii. Însă, aşa cum vedem adeseori în istoria artei, ceea ce este la început un comentariu degradant va fi reluat apoi ca un laitmotiv. Amintiţi-vă doar de animal şi fovism sau impresie şi impresionism.

Baudelaire chiar inventează, plecând de la cuvântul boem – aceşti tineri care nu trăiesc la fel ca ceilalţi, care au o viaţă fără complexe, în marginea societăţii, care nu se gândesc la ziua de mâine şi care nu respectă regulile – boemianismul, adică, de fapt, cultul senzaţiilor multiple. El adaugă imediat o referinţă la Franz Liszt, deoarece compozitorul maghiar îi oferise tratatul asupra boemilor şi muzicii în Ungaria.

Parcursul expoziţiei dă impresia de a fi în realitate parcursul unei neînţelegeri, seculare, profunde, a popoarelor nomade. A romilor. Credeţi că această expoziţie va putea schimba ceva din prejudecăţi, deschide spiritele spre Ceilalţi?

Este o neînţelegere, evident, dar boemienii ajunşi în Europa au fascinat oricum de la început. Prima "arhivă" pe care o avem este o frază a unui consilier municipal din Arras, care scria în 1419: "Minunăţie venită din Egipt". Ei fascinează în continuare, prin originea lor misterioasă, prin faptul că ştiu să ghicească viitorul...Bineînţeles că surprind, miră şi intrigă în acelaşi timp, şi deci alimentează fantasmele, cum ar fi cel al furtului de copii, foarte curent în imaginarul epocii [şi chiar actual, în unele ţări din Est]. Nuvela lui Cervantes, "Gitana", micuţa gitană, şi chiar scrierile lui Victor Hugo, reiau această temă o dată cu Esmeralda [în "Notre-Dame de Paris"], care este şi ea un copil furat. Există însă şi mari mituri create prea uşor, deoarece aceste populaţii sunt primele infierate atunci când se doreşte găsirea unui vinovat. Se spune că Isus Hristos a fost pus pe cruce, dar a fost crucificat de evrei iar boemienii au bătut cuiele. Evreul rătăcitor nu este nici el foarte departe de un boemian pe un drum de ţară. Sunt cu toţii reprezentări desemnate ale victimelor.

Să luăm şi exemplul lui Louis al XIV-lea: se deghizează în boemian, aşa-numit egiptean, pentru un balet creat de Lully, dar cu câţiva ani mai târziu promulghează o lege care condamnă boemienii la galere, iar femeile şi copii lor, la închisoare şi spitale psihiatrice. Şi precizează în edict că interzice puterii locale protejarea acestora. Asta pentru că ştia că seniorii locali purtau un interes crescând acestei mâini de lucru suplimentare, care aduce cunoştinţe interesante ale lumii animale – a cailor, mai ales – care poate furniza la nevoie o companie de soldaţi, fără a uita divertismentul şi misterul. Dintotdeauna există această tensiune între acceptare şi respingere, între o proximitate locală şi o putere centrală care caută să îi înregimenteze în diverse categorii.

Aceste legi au eşuat în permanenţă deoarece atunci când s-a dorit aplicarea lor, s-a realizat faptul că ele erau bazate pe o fantasmă care nu corespundea realităţii. De-a lungul istoriei, am rămas într-un flu între imaginar şi real. Suntem încă în acest flu. Expoziţia noastră vrea să arate, foarte modest, că aportul acestei populaţii la cultura noastră europeană datează de demult, şi că este chiar major atunci când este vorba de Baudelaire, Liszt, Courbet, toţi trei fascinaţi de boemieni, şi de la care au împrumutat curajul de a sparge tabuurile. Nu putem decât să ne înclinăm în faţa lor.

Afirmaţi într-un interviu că romii au contribuit la construcţia europeană şi că atunci când vom fi înţeles acest lucru vom putea avansa, în sfârşit...

Fără a mă pretinde antropolog sau istoric al romilor – sunt un istoric de artă – cred că un cadru european ar putea facilita lucrurile. A face dintr-o naţiune rom un fel de naţiune transfrontalieră poate fi periculos. Aceste persoane au naţionalităţi, sunt francezi, maghiari, elveţieni, englezi, etc....Nu este cazul să facem din Europa un fel de Kurdistan visat. Şi este vorba de oameni care, în majoritatea timpului, sunt sedentari de lungă durată. Doar 4 % din populaţia rom este cu adevărat nomadă. Nu este corect să-i lipsim pe aceşti oameni de cetăţenia lor.

În concluzie, expoziţia aduce doar un element pur artistic, dezbaterii, faptul că purtăm cu toţii un anume imaginar în noi. Fredonăm cu toţii "Ma Bohème", "Mon poet le Gitan", pentru a nu vorbi decât de Charles Aznavour si Yves Montand. Este un simbol foarte integrat în imaginarul nostru colectiv şi personal, şi dacă recunoaştem acest lucru, pur şi simplu, vom fi făcut un progres.

În contextul actual, dat de expulzările de romi şi de distrugerea taberelor lor din Franţa, expoziţia dvs pare că poartă un mesaj politic...

Suntem într-o schizofrenie care durează dintotdeauna. Avem reprezentaţii care ne satisfac, iubim boemii în literatură, în pictură, dar nu când sunt în fundul grădinii noastre. Suntem încă prizonieri ai imaginii. Însă trebuie să înfruntăm realul. Nu este o expoziţie politică decât în sensul în care a face astfel încăt boemienii să intre în Grand Palais este deja un act politic. Este o expoziţie de artă care doreşte să readucă subiectul într-un peisaj artistic care acum îl ignoră.

Interviu publicat în septembrie 2012 pe site-ul Presseurop.eu.