Europenizarea securităţii europene: asta va fi soluţia agreată pentru ieşirea lină din criză?

Ar fi o soluţie posibilă. Ar fi şi logică. Întrebarea este cine va trebui să fie de acord ca ea să înceapă să fie realmente negociată, aşa cum se deschid în acest moment perspective concrete, răspunzând presiunii în creştere de pe diverse pieţe europene şi nu numai, anulând astfel ceva din perspectivele conflictuale, cât se poate şi dacă se mai poate.

1. Soluţia este chiar posibilă. O afirmaţie pe care cu o argumentez prin vizibila reticenţă a tuturor părţilor de a trece măcar cu un milimetru dincolo de linia cu adevărat roşie, cea a desfăşurării de trupe în Ucraina. Acela ar fi semnalul considerat drept începutul unei conflagraţii care, încă de la început, ar purta în sine toate semnele unei internaţionalizări instantanee, exact după scenariile începutuilor celor două conflagraţii mondiale şi aplicând planuri de luptă atent construite în perioada Primului Război Rece. Ar fi o iluzie extrem de primejdioasă ca cineva să creadă în afirmaţii de tipul "noi nu vom trimite trupe în Ucraina", căci este limpede că un conflict prezentat în primele minute ca "local" va vedea imediat cum se concretizează promisiunile de intervenţie externă din toate direcţiile. Scenariul în acest sens există, a efost evocat în multiple ocazii, cea mai credibilă dintre variante fiind, într-un asemnea caz de coşmar, un conflict de tipul "Siria+", dar cu mult mai mult interese în planurile secunde şi, corespunzător, cu mai mulţi participanţi în teren. Drept care, brusc înţelepţiţi după lecţiile foarte dureroase ale celor mai recente experienţe de intervenţie militară, în cazul Occidentului Afganistan, Irak, Siria, Libia, Mali şi eşecul sprijinului pentru diversele "revoluţii colorate", iar în cazul Rusiei campaniile din Afganistan, costurile pentru Siria sau pentru preluarea forţată a Crimeii, liderii politici vor acum altceva. Caută, desigur pe cât se poate, să se îndepărteze de logica unilaterală a generalilor, mereu păguboasă, pentru a se apropia de soluţa politică a "naţionalizării" sau regionalizării şi compartimentării soluţiilor adaptate cât mai precis nivelului şi spaţiului de conflict potenţial.

În cazul de acum, după cum se vede, soluţia de urgenţă în ideea dezescaladării pare să fie cea de revenire la negocierile directe pe Ucraina în "Formatul Normandia" (Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania), proces desfăşurat mai demult sub egida OSCE. Revitalizat acum prin acordul ca mâine, la Berlin, să aibă loc o nouă reuniune principalilor consilieri ai liderilor politici din cele patru ţări, obiectivul fiind de a pregăti un Summit pentru deblocarea situaţiei, situaţie salutată în primul rând de preşedintele Ucrainei. Iar mesajul mi se pare clar: este acceptată ideea lui Macron, în fapt cu mult mai largă şi mai complexă decât subiectul Ucraina, că dacă vrem cu adevărat o definiţie reală a securităţii în Europa, ea trebuie construită, în primul rând politic, de către statele europene şi nu poate exista decât într-un dialog constructiv cu Rusia. O soluţie care, mai apoi, să fie inserată ca atare în formatul mai amplu al securităţii spaţiului euro-atlantic. Ar fi posibil de acceptat de americani care, de ani şi ani de zile, mai precis de la conflictul din Kosovo încoace, au avertizat că nu mai vor să fie cei care să plătească pentru securitatea europeană şi să fie, automat, soluţia de schimb pentru incapacitatea diverselor State Membre de a-şi îndeplini propria partitură în securitatea comună europeană.

2. Ar fi o soluţie logică deoarece recentele "operaţiuni de impunere a democraţiei şi păcii" au dovedit că totul merge cât de cât atâta timp cât forţele de intervenţie sunt prevente pe teritoriul unei naţiuni. La cel mai mic moment de ezitare sau de semn de incoerenţă în deizia politică, totul o ia razna şi riscurile unui nou conflict bat la uşă. De aceea trebuie lămurit cât mai rapid care sunt "garanţii de securitate" care pot acţiona realmente pe un teritoriu şi care sunt acceptaţi imediat de conducerea politică a ţării respective. În cazul de acum răspunsul preşedintelui Zelensky sprijină reactivarea "Formatului Normandia" şi soluţia pe care atât ucrainienii cât şi ruşii o văd ca cea mai la îndemână, adică impunerea respectării cu stricteţe a celor două Acorduri de la Minsk. În acest context, vom vedea dacă, aşa cum îmi spuneau aseară câteva surse de regulă foarte bine informate, cei partu lideri au fost într-adevăr de acord că principalul semnal de detensionare şi dezescaladare va fi reprezentat de semnarea unui acord în termeni foarte precişi privind cadrul legal pentru "statutul special al regiunii Donbas". Concesiile reciproce ar privi detalii asupra unei posibile autonomii (oare cât de extinse?) a regiunilor Doneţk şi Luhansk şi angajamente pentru organizarea cât mai rapidă a unor alegeri locale, până acum cel mai important punct de dispută între Ucraina şi Rusia.

3. În esenţă, totul ţine de ceea ce se va decide - dacă chiar se ajunge la acest punct - în privnţa unei forme oarecare de prezenţă internaţională care să gereze şi să certifice rezultatele respctivului proces electoral. Problema, până acum imposibil de rezolvat, a fost generată de opoziţia fermă a Rusiei la cererea ucrainiană ca procesul electoral să aibă loc în zona respctivă doar după ce zona va fi revenit complet sub controlul trupelor comandate de Kiev. Soluţia care ar putea fi agreată este ca germanii şi francezii să asigure o prezenţă de securitate pentru procesul elctoral sub forma unor detaşmente sub comanda OSCE, eventual cu prezenţa unor alte ţări direct interesate, a Poloniei spre exemplu.

4. Dar, chiar dacă este posibil, este oare şi realizabil în măsura în care, dincolo de bune-intenţii, nu prea mai există multe măsuri vizibile de asigurare şi reasigurare în domeniul securităţii? Foarte greu de afirmat, cel puţin în acest de moment, că există un consens european asupra demersului franco-german în relaţia cu Rusia, început prin vizita lui Macron şi care va fi continuat de vizita proximă a Cancelarului Germaniei la Moscova. Să aşteptăm confirmarea finală a Summitului celor patru lideri în "Formatul Normandia" şi apoi mai vorbim. Între timp, exact în acest context, trebuie evaluată importanţa propunerii făcute în urmă cu câteva zile de Macron care afirma că doreşte crearea unui "Consiliu Schengen", formulă de coordonare care să reunească miniştriide interne din ţările membre Schengen în jurul unui "coordonator" şi care să dispună de o forţă armată proprie, mecanism de intervenţie rapidă pentru a putea interveni în cazul unei crize proxime la frontierele externe ale UE.

În final, de notat importanţa prezenţei la Berlin a Preşedintelui Duda al Poloniei, solicitat să participe la Berlin, înaintea vizitei sale în China, la convorbiri cu omologii săi Macron şi Scholz în cadrul aşa-numitului "Triunghi de la Weimar", semnal că Polonia este considerată principalul punct de interes în Est şi semnalul final a fost că cele trei ţări au o poziţie comună fiind prioritatea absolută care trebuie dată demersului diplomatic.

În acest context, s-ar putea ca aceea să fie triada care să reprezinte interesele tuturor în marea negociere finală cu Rusia sau binomul franco-german va primi mandatul de a discuta în numele tuturor? Sau fiecare Stat membru va face ce vrea, când vrea şi cu cine vrea în postul de comandă? Pentru că, pe fond, toată această discuţie confirmă sau, dimpotrivă, anulează perspectivele începerii demersului privind constituirea poziţiei comune de apărare şi securitate, reală şi construită ca atare în teren cu forţe credibile.