Europarlamentarii au votat ridicarea imunităţii deputatei franceze Marine Le Pen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European a votat marţi pentru ridicarea imunităţii eurodeputatului francez Marine Le Pen, răspunzând astfel unei cereri a justiţiei franceze care vrea demararea unor proceduri judiciare împotriva preşedintei Frontului Naţional, un partid de extremă dreapta extrem de popular în Franţa.

Eurodeputaţii, reuniţi în şedinţă plenară la Strasbourg, au aprobat prin ridicarea mâinii, încetarea imunităţii lui Marine Le Pen. La 19 iunie, comisia pentru afaceri judiciare din Parlamentul European a votat, cu majoritate covârşitoare, ridicarea imunităţii eurodeputatei franceze.

Astfel, Parchetul din Lyon poate merge mai departe cu procedura judiciară deschisă pe numele lui Le Pen, acuzată de „incitare la ură rasială”. Dosarul lui Le Pen a fost deschis în 2011, după ce preşedinta Frontului Naţional a comparat rugăciunile de stradă ale musulmanilor cu ocupaţia nazistă din Franţa.

În decembrie 2010, Le Pen le-a spus simpatizanţilor Frontului Naţional că în Franţa au apărut „tot mai mult văluri”, „tot mai multe burka”, iar „apoi au venit rugăciunile în stradă.... Îmi pare rău, dar unii oameni vorbesc cu înflăcărare de cel de-al Doilea Război Mondial şi de ocupaţie, aşa că să vorbim despre ocupaţie, pentru că asta se întâmplă aici... Nu sunt tancuri, nu sunt soldaţi, dar tot e o ocupaţie, care apasă asupra populaţiei”.

Le Pen a fost invitată în repetate rânduri să-şi susţină poziţia în faţa comisiei, însă aceasta n-a binevoit niciodată să facă acest lucru.

Marine Le Pen nu este primul eurodeputat căruia i se ridică imunitatea parlamentară. În 1998, tatăl ei, Jean-Marie Le Pen, a fost vizat şi el de aceeaşi procedură, după ce a făcut o declaraţie şocantă: camerele de gazare naziste au fost doar „un detaliu al istoriei celui de-al Doilea Război Mondial”.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite