Europarlamentare. Prezenţă la vot mare,  în majoritatea statelor membre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pre;edintele francez la vot
Pre;edintele francez la vot

Prezenţa la urne la ora 12:00 la scrutinul europarlamentar organizat în Franţa metropolitană a fost de 19,26%, cea mai ridicată rată de participare înregistrată la această oră, din 1979 până astăzi, în cazul alegerilor pentru Parlamentul european în Hexagon. Datele preliminare arată o creştere a prezenţei la vot şi în ţările est-europene în comparaţie cu scrutinul din 2014.

"Prezenţa la vot până la prânz este apropiată de cea de la alegerile legislative din 2017 (19,2%, pentru o participare finală de aproape 49%)", a declarat Jean-Daniel Levy, director în cadrul institutului de sondare Harris Interactive.

 Din 1979, anul în care au fost organizate primele alegeri europarlamentare, nu a mai fost niciodată înregistrată o prezenţă la fel de ridicată în cadrul unui astfel de scrutin.

Aproximativ 47 de milioane de alegători francezi sunt aşteptaţi să se prezinte duminică la urne pentru a vota cei 79 reprezentanţi ai ţării în Parlamentul European.

 Sondajele de opinie realizate înainte de scrutin arătau că Mişcarea Naţională, formaţiunea de extremă-dreapta condusă de Marine Le Pen, şi En March, partidul fondat de preşedintele Emmanuel Macron, surclasează partidele tradiţionale în preferinţele votanţilor francezi.

Potrivit unui sondaj, publicat joi de cotidianul Les Echos, protecţia mediului este principala preocupare a alegătorilor francezi înainte de alegerile pentru Parlamentul european, depăşind subiecte precum combaterea terorismului, imigraţia ori sistemul de securitate socială.

prezenta vot

Prezenţă crescută la vot şi în estul Europei

Datele preliminare arată o creştere a prezenţei la vot în ţările est-europene în alegerile pentru Parlamentul European desfăşurate duminică în comparaţie cu scrutinul din 2014, relatează dpa.

Astfel, în Ungaria, până la ora locală 13:00 (11:00 GMT) votaseră 17,2% dintre alegători, comparativ cu 11,5% în urmă cu cinci ani.

În România, până la ora locală 13:00 (10:00 GMT) se prezentaseră la vot 20% dintre alegători, cu multe peste prezenţa înregistrată până la aceeaşi oră în anul 2014 (12,4%).

Prezenţa la vot în rândul alegătorilor croaţi era de 9,9% la ora locală 11:30 (09:30 GMT), cu aproape două puncte procentuale peste nivelul înregistrat la aceeaşi oră în 2014.

O uşoară creştere (un punct procentual) a prezenţei la vot s-a constatat şi în Cipru, comparativ cu scrutinul de acum cinci ani.

În Slovenia, prezenţa la urne era de 8,9% la ora 11:00 (09:00 GMT), cu puţin peste cea din 2014, când votaseră 8,3% dintre alegători până la aceeaşi oră.

Observatorii alegerilor europene din Slovacia, care s-au desfăşurat sâmbătă, estimează o prezenţă la vot de 20% care, deşi redusă, este superioară celei de 13% înregistrată în 2014. Aceasta ţară a avut cea mai mică prezenţă la vot la fiecare alegeri europarlamentare după ce a aderat la Uniunea Europeană, în anul 2004. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite