Europa şi-a făcut foaie de parcurs LGBTI

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European a adoptat ieri o Rezoluţie referitoare la foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei şi a discriminării pe motiv de orientare sexuală şi identitate de gen. Rezoluţia nu are caracter legislativ, deci nu este obligatorie pentru statele membre, dar invită Comisia Europeană, statele membre şi agenţiile competente în domeniu să elaboreze politici globale multianuale vizând protecţia drepturilor fundamentale ale persoanelor LGBTI

Istoria acestei iniţiative începe în ianuarie 2011. De atunci, Parlamentul a solicitat Comisiei Europene de zece ori elaborarea unei foi de parcurs împotriva homofobiei şi discriminării pe motive de orientare sexuală şi identitate de gen.

În mai, 2013, unsprezece state membre UE au solicitat oficial o astfel de foaie de parcurs. În plus, statele membre adoptă din ce în ce mai mult planuri similare la nivel naţional (Belgia, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Regatul Unit, iar în Letonia sunt la faza de discuţii), ca parte a planurilor de egalitate naţionale mai extinse (Croaţia, Portugalia) sau la nivel regional (Belgia, Germania, Spania).

Necesitatea unei astfel de foi are şi susţinere statistică. Anul trecut, un Sondaj LGBT publicat de Agenţia pentru Drepturi Fundamentale indica faptul că 47% din persoanele LGBT s-au simţit discriminate sau hărţuite în ultimul an, lesbienele (55%), tinerii (57%) şi persoanele sărace LGBT (52% ), fiind cele mai susceptibile de a fi discriminate; 26% au fost atacate sau ameninţate cu violenţă din cauza orientării lor sexuale sau a identităţii de gen (35% din rândul persoanelor transgender); numai 10% se simt suficient de încrezătoare pentru a raporta cazuri de discriminare la poliţie şi doar 22% au raportat cazuri de violenţă sau hărţuire;32% sunt discriminate în ceea ce priveşte accesul la locuinţe, educaţie sau la asistenţă medicală, bunuri sau servicii; iar 20% sunt discriminate în ceea ce priveşte angajarea sau ocupaţia (29% din persoanele transgender).

De menţionat că în centrul acţiunilor parlamentare pentru această chestiune se află europarlamentara austriacă Ulrike LUNACEK, membră în Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen şi vicepreşedintă a Grupului Verzilor – Alianţa Liberă Europeană, deci colegă de ideologie politică cu parlamentarul român Remus Cernea (aud că va candida la europarlamentare).

Drept urmare, ieri, europarlamentarii au votat şi au adoptat această Rezoluţie, cu 394 de voturi pentru, 176 împotrivă, 72 de abţineri şi 124 de voturi neexprimate.

Parlamentarii români au votat după cum urmează: 7 pentru, 11 împotrivă, o abţinere şi 14 voturi neexprimate (deşi prezenţi)

Voturi PENTRU: Eduard-Raul HELLVIG, Petru Constantin LUHAN, Norica NICOLAI, Adrian SEVERIN, Ovidiu Ioan SILAGHI, Adina-Ioana VĂLEAN, Renate WEBER.

Voturi CONTRA: Elena Oana ANTONESCU, Sebastian Valentin BODU, Marian-Jean MARINESCU,  Iosif MATULA,  Rareş-Lucian NICULESCU,  Cristian Dan PREDA,  Theodor Dumitru STOLOJAN,  Csaba SÓGOR,  László TŐKÉS,  Corneliu VADIM TUDOR,  Iuliu WINKLER.

ABŢINERI: Elena BĂSESCU.

NU au votat, deşi au fost prezenţi: Victor BOŞTINARU, Minodora CLIVETI, Corina CREŢU, George Sabin CUTAŞ, Vasilica Viorica DĂNCILĂ, Ioan ENCIU, Cătălin Sorin IVAN, Monica Luisa MACOVEI,  Ioan Mircea PAŞCU, Daciana Octavia SÂRBU, Claudiu Ciprian TĂNĂSESCU, Traian UNGUREANU, Dan Dumitru ZAMFIRESCU, Silvia-Adriana ŢICĂU.

Ce prevede documentul?

  • condamnă cu fermitate orice formă de discriminare din motive de orientare sexuală şi identitate de gen
  • regretă profund faptul că drepturile fundamentale ale persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgen şi intersexuale (LGBTI) nu sunt încă întotdeauna pe deplin respectate în Uniunea Europeană;
  • sensibilizarea cetăţenilor cu privire la drepturile persoanelor LGBTI;
  • adoptarea unei viitoare directive privind principiul egalităţii de tratament între persoane, indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală;
  • elaborarea unei politici globale multianuale vizând protecţia drepturilor fundamentale ale persoanelor LGBTI, pentru realizarea nediscriminării în diverse domenii: la angajare, în educaţie, în sănătate, accesul la bunuri şi servicii precum şi măsuri specifice pentru persoanele transgen şi intersexuale.
  • măsuri specifice în domeniul cetăţeniei, familiei şi libertăţii de circulaţie, prin respectarea tuturor formelor de familii recunoscute juridic în temeiul legislaţiei naţionale a statelor membre precum şi prin recunoaşterea reciprocă a efectelor tuturor documentelor de stare civilă de pe teritoriul UE, pentru a reduce barierele juridice şi administrative discriminatorii pentru cetăţeni şi familiile acestora;
  • garantarea libertăţii de exprimare şi de întrunire, în special în ceea ce priveşte paradele şi evenimentele similare, având grijă ca aceste evenimente să aibă loc în mod legal şi garantând o protecţie efectivă a participanţilor;
  • abţinerea de la adoptarea de legi şi revizuirea legilor existente care limitează libertatea de exprimare în legătură cu orientarea sexuală şi cu identitatea de gen;
  • adoptarea unei legislaţii penale care să interzică incitarea la ură pe motive de orientare sexuală şi identitate de gen;
  • dreptul la azil pe aspecte specifice legate de orientarea sexuală şi de identitatea de gen

Pe final, documentul reaminteşte că libertatea de exprimare şi de manifestare a credinţelor şi a opiniilor personale trebuie respectată în conformitate cu principiul pluralismului de idei şi cu condiţia ca acestea să nu incite la ură, violenţă sau discriminare.

Opinia mea: E bine că Europa depune eforturi să-i protejeze pe minoritarii LGBTI de violenţe homofobe, la fel cum ar trebui să o facă şi pentru ocrotirea altor minorităţi (copiii nenăscuţi în faţa avortului, de ex.).Totodată, ar trebui să înţeleagă că Biserica (Ortodoxă cel puţin) nu este nicidecum homofobă, ci doreşte îndreptarea lor. Sper ca acest document să nu se transforme într-o platformă-program de impunere către majorităţi a orientărilor sexuale minoritare. Ar fi o nouă încercare de reeducare ideologică de pe Continent.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite