Europa risca sa nu-si poata apara interesele strategice

Europa este mult in urma la capitolul aparare, reiese dintr-un studiu elaborat in cadrul Centrului pentru Studii Strategice si Internationale de la Washington si condus de fostul comandant al NATO,

Europa este mult in urma la capitolul aparare, reiese dintr-un studiu elaborat in cadrul Centrului pentru Studii Strategice si Internationale de la Washington si condus de fostul comandant al NATO, generalul american Joseph Ralston, si de fostul ministru german al apararii Klaus Naumann. Prezentat, luna aceasta, la Bruxelles responsabililor UE si ai NATO, documentul dezvaluie punctele slabe, nu putine, din domeniul apararii in Europa si faptul ca tendinta actuala este de crestere a discrepantei dintre obiectivele strategice europene si capacitatile militare. Cuprinde peste 50 de recomandari pentru rezolvarea acestei situatii, in conditiile in care liderilor europeni "le-a lipsit pana acum vointa politica" pentru cresterea eficientei militare. Capitalele europene se confrunta cu serioase constrangeri bugetare si Europa risca sa nu-si poata apara interesele de actor mondial, chiar daca pe continent exista un climat de pace si stabilitate fara precedent in ultimii 50 de ani, datorita integrarii politice si economice. Noul context strategic, in care pericolele sunt terorismul si proliferarea armelor de distrugere in masa, impune transformari pentru care liderii europeni nu sunt inca pregatiti, din cauza lipsei de consens asupra rolului si misiunilor armatelor europene din perspectiva noilor amenintari. Solutia sugerata este o mai buna integrare militara. Europei ii lipseste inca capacitatea de a fi operativa pentru interventii eficiente in prevenirea extinderii sau chiar a izbucnirii conflictelor regionale in afara continentului. O buna parte din fortele europene capabile de o mobilitate crescuta pot face fata misiunilor de mentinere a pacii si de reconstructie, dar nu si operatiunilor care implica confruntari directe intense. Din studiu reiese ca, din cei aproape doua milioane de militari din Europa, doar 3-4 la suta constituie forte ce pot fi desfasurate operativ pe teatrele de confruntare. In lipsa unor bugete suficient de mari care sa permita o restructurare importanta a armatelor europene, liderilor le este prezentata ca solutie reorientarea cheltuielilor, astfel incat 25 la suta din bugetele militare sa fie alocate cercetarii si achizitionarii de armament nou, iar sumele alocate personalului sa nu depaseasca 40 la suta din bugetele existente. Europei i se propune, de asemenea, sa-si coordoneze mai bine dezvoltarea capacitatilor militare, astfel incat fiecare tara sa contribuie la eficienta in functie de posibilitatile sale. Armatele mici ar putea veni cu contingente specializate strict pe un domeniu, in care sa reprezinte insa o elita. In final, studiul atrage atentia ca, in lipsa unei abordari pentru o mai buna integrare militara, in 20 de ani Europa nu va avea fortele necesare care sa poata fi desfasurate eficient pentru a-si apara interesele dincolo de granitele sale. Capacitatea multor state europene de a fi un partener militar important al SUA se va diminua semnificativ, iar viabilitatea NATO va fi pusa sub semnul intrebarii. Europa isi va da seama ca a investit prea mult in armate in timpul razboiului rece, ineficiente in noul context, iar industria de aparare a batranului continent nu va fi cu adevarat competitiva pe piata mondiala. Concluzia ca integrarea militara nu este o optiune, ci o necesitate nu este numai a conducatorilor studiului, ci a tuturor specialistilor care au contribuit la acesta, fiind vorba de 17 ofiteri cu experienta din Europa - printre care si generalul Constantin Degeratu, fost sef al Statului Major al armatei romane - care au avut contributii importante.