Europa nevertebrată

Două evenimente politice extrem de importante din ultimul an, referendumul din Scoţia privind independenţa regiunii şi viitoarele alegeri regionale din Catalonia, organizate în 27 septembrie, sunt paradigme ale unei Europe nevertebrate şi un semnal de alarmă pentru flancul estic al Uniunii Europene.

În 1921, filosoful castilian José Ortega y Gasset înfăţişa o „Spanie nevertebrată”, macinată de tendinţe centrifuge, cu un particularism regional, cultural-istoric bine definit.

Spania secolului XX era într-un declin vizibil, factorii de coagulare a regiunilor istorice, de mândrie hispanică, lupta creştinismului spaniol contra maurilor (evul mediu), sau colonizarea (epoca modernă) dispărând treptat. Vertebrată de istorie, însă măcinată de particularităţi, nevertebralitatea spaniolă a dus, evident, la o baie de sânge, care a confirmat scrierile atât de nepopulare ale lui Ortega y Gasset, prin războiul civil din anii 1936-1939.

Recentele evenimente din Scoţia şi Catalonia au explicaţii economice, politice şi istorice profunde, mişcările federaliste, separatiste din Uniunea Europeană, încercând să redeseneze harta Europei, nevertebralitatea europeană fiind un cartof tot mai fierbinte, atât pentru guvernele naţionale, cât şi pentru proiectul comunităţii europene.

Dacă toate mişcările separatiste existente pe continent şi-ar dobândi independenţa, ne-am întoarce la un nou Evul Mediu european, geografie susţinută şi de grupuri politice din Parlamentul European - Alianţa Liberă Europeană, activitatea acesteia axându-se pe promovarea dreptului la autodeterminare, pe naţionalism, regionalism, autonomie şi independenţă.

Nevertebralitatea Europei înseamnă, de fapt, nevertebralitatea statelor naţionale europene, care, conform unor viziuni strategice, cu greu îşi mai susţin legitimitatea.

Dacă problema bască, catalană, sau tradiţionala vendetta italiană - ruperea Nordului Italiei de Sud, sunt deja probleme europene, ale unor ţări care au fost afectate categoric de criză şi al căror şomaj este într-o evidentă creştere, alături de flagelul imigraţiei. Surpriza neplăcută vine de la motoarele Europei, care la rându-le se confruntă cu mişcări separatiste: „Vacile de lapte” ale Germaniei, Bavaria şi Hessen sunt nemulţumite că suportă cea mai mare parte a finanţării federale, implicit a  landurilor mai sărace.

Franţa este lovită de patru mişcări separatiste, asezonată cu o relaţie tradiţională tensionată a Parisului cu provincia: separatismul basc din sud-vestul ţării, mişcări precum Savoyan League, care susţine independenţa regiunii Savoia din Franţa, separatismul breton şi cel corsican.

Nici englezii nu mai reuşesc să revigoreze stindardul Regatului Unit prin evenimente sportive precum „Commonwealth Games“, organizate în „periferii”. Odată cu acoperirea punctelor gri de pe harta lumii, cât şi după victoria coloniilor asupra metropolei, sentimentul identitar scoţian şi irlandez au mici şanse de nereuşită pentru următoarea generaţie.

Ce se întâmplă în Estul Europei

Paradoxal sau nu, situaţia Occidentului pune Răsăritul Uniunii Europene în două ipostaze. Ambele sunt generate de omogenitatea naţională a ţărilor estice, aceasta fiind mult mai consistentă, în Polonia, Bugaria sau România, decalajele economice dintre nord şi sud, est şi vest, fiind mult mai mici decât cele din Germania, Italia sau Spania. Cu siguranţă româna vorbită în Zimnicea sau Baia Mare, bulgara în Ruse sau Plovdiv şi poloneza în Gdansk sau Cracovia este mult mai apropiată decât italiana vorbită în Napoli sau Milano, ori dialectele gemane din Munchen sau Hamburg.

Prima ipostază a estului UE, în acest context, este de apărare, vigilenţă, împotriva stimulării de către factori externi, de exemplu Rusia, a separatismului local.

A doua ipostază pune Estul într-o situaţia de forţă faţă de Vest. Una este să negociezi cu o Germanie de 80 milioane de locuitori şi alta e, ca din rândul acesteia să mai apară actori la masa negocierii, care să îndulcească discursului Berlinului.

Nevertebralitatea ţărilor membre ale Uniunii Europene, este probabil, în <<top trei priorităţi>> a familiei europene, alături de problema imigraţiei şi de cea a natalităţii.

27 septembrie şi "Împreună pentru da" poate fi începutul marelui coşmar al Spaniei castiliene şi Uniunii Europene, alegerile regionale din Catalonia fiind evenimentul care poate decide viitorul Europei, viitorul acestui vulcan adormit, dar care irefutabil va erupe într-o bună zi ...