Şi, în consecinţă, să bagi în ridicol complet întreaga construcţie europeană, să trimiţi în zona bancurilor cu proşti toate zicerile solemne şi care de care mai angajate ale responsabililor europeni despre solidaritate, competenţă demonstrată în ştiinţa guvernării şi acţiune comună după reguli convenite împreună.

Azi, după ce sâmbătă Franţa anunţase prin vocea premierului său închiderea tuturor serviciilor non-esenţiale (în principiu rămân deschise doar centrele alimentare şi farmaciile), din dispoziţia personală a lui Macron, se organizează primul tur al alegerilor municipale. Cu turul doi pe 22 martie.
 
Îl priveşte pe Macron ce vrea să joace în Franţa. 
 
Problema este că astfel se trimite înspre lume, cred în cel mai nepotrivit moment imaginabil, semnalul că, pe fond, Europa este profund dezunită şi, mai ales, haotică la nivelul a ceea ce a promis sus şi tare: un răspuns colectiv, unitar, clar, precis şi coordonat la pandemie. Spune că liderii europeni nu sunt în stare, pe fond, să ia o singură măsură comună care să stabilească un cadru de reacţie la criză, nu pot stabili un simplu cadru de comportament pe care să-l respecte şi pe care ceilalţi să-şi poată coordona mai departe comportamente şi angajamente statale.

Dimpotrivă. Ce avem, arată decizia lui Macron, este o Europă în care fiecare Stat Membru este lăsat să evolueze în limitele unei decizii serioase existente, adică cea naţională, motivând orice tip de refugiu între zidurile de apărare şi frontierele proprii. Tabloul general este cel al unui haloimăs generalizat compus din decizii naţionale foarte grave, dar niciodată legate între ele, oricum deloc articulate în acel tablou comun de care, de ani şi ani de zile, au tot vorbit instituţiile europene. 

Ca acum când, în principiu, ce-ar trebui să credem este că mai marii Europei s-au consultat totuşi, la modul real, cu şefii de state şi guverne, asupra chestiunii esenţiale: care sunt criteriile după care se instaurează diversele grade de alertă, se anunţă starea de necesitate sau cea de asediu. Ideea promisă era că, tocmai pentru a se evita expandarea panicii, criteriile trebuiau să fie riguros comune şi, tocmai de aceea, generatoare de siguranţă la nivelul electoratului european.

Ori ce să înţeleagă prostul de cetăţean, acum speriat de intrarea în funcţiune a stării de urgenţă în atâtea ţări, de închiderea frontierelor şi de perspectiva de a vedea (sau revedea) armata în străzi, plus toate măsurile restrictive  foarte serioase prevăzute de lege?

Păi, scuzaţi, ce să înţeleagă dacă vede că în Franţa, simultan, se aplică măsurile prevăzute în codul pentru intrarea în "nivelul 3" de alertă, că totul este restricţionat şi că, în acelaşi timp, singurul lucru accesibil în libertate, linişte şi devotament cetăţenesc  este participarea la alegeri. Acum şi peste o săptămână.  

Nu ştiu dacă vă interesează rezultatele finale. Cred că nu, aşa cum mi se pare de acum firesc să se întâmple, în linia decredibilizării solide a imaginii de putere a întregului cuplu franco-german. În schimb, cred că chiar trebuie să ne lămurim, măcar pe timp de criză, dacă avem sau nu un leadership european demn de acest nume.

Poate răspunsul ar mai fi putut să întârzie dacă circumstanţele erau normale. Nu sunt. Tocmai din această cauză, paralelismul acesta de reguli "a la francaise" mi se pare cel puţin problematic pentru credibilitatea Europei şi a credibilităţii întregii construcţii comunitare. 

Gândiţi-vă că, pe de o parte, în acest moment, premierul spaniol a anunţat intrarea în cvasi-izolare a întregului teritoriu naţional, Germania se pregăteşte să închidă frontierele cu Franţa, legătura cu Italia este supusă unor restricţii extrem de severe. Franţa, cum spuneam, este oficial trecută în "stadiul 3" de reacţie la pandemie şi începe să prezinte din ce în ce mai multe simptome italiene, cu sute de noi cazuri de îmbolnăvire înregistrate în ultimele 24 de ore. Cu apeluri mai mult decât insistente din parte asociaţiilor de medici de a nu se merge la vot pentru evitarea aglomerărilor şi, în consecinţă, pentru a scădea din coeficientul de risc. 

Dacă s-ar respecta un minimum dintre recomandările OMS, dacă s-ar aplica judecăţile de valoare ultra-severe pe care agenţiile europene şi americane le-au anunţat ca vitale, aceasta ar fi normalitatea de comportament european. Exact asta au cerut până acum şi instituţiile europene cât şi liderii politici din Europa.

De ce Franţa face altceva? Nu ştiu.

Dar ştiu care ar fi fost comentariile dacă o o ţară ca România, de pildă, ar fi luat acum acest tip de dublă decizie. Nu numai apele Dâmboviţei, ci cele combinate ale tuturor resurselor hidrografice ale ţării n-ar fi ajuns să ne spele de acuzaţiile de ignorare a normelor şi civilizaţiei europene. Ba chiar, de ce nu, ne-ar fi băgat şi la încălcarea nerespectarea valorilor europene privind viaţa în comun între oameni civilizaţi şi superiori. 

Dar aşa, nu se va întâmpla nimic deoarece replica Franţei va fi, perfect legal, că e o chestiune internă şi nimeni nu are dreptul să se bage şi să comenteze. Absolut corect dacă nu ar exista şi cealaltă perspectivă, cea a Franţei, judecând ea însăşi europenismul altor ţări.

Despre ce Europă vorbim?

Încep să nu mai ştiu răspunsul. Tare mi-e teamă, cu jocuri de tipul ăsta, că mulţi nu vor mai vrea să-l ştie zicând că este pierdere inutilă de timp. Tocmai pentru că apare riscul unei "Europe la mişto" în care fiecare face ce vrea, când vrea, cu cine vrea şi cum vrea. Cât îl ţin muşchii proprii. Depinde de cât de impresionabili sau de scârbiţi sunt adversarii. Oricum, esenţial este să se câştige timp, încă un mandat.
Şi nu uitaţi, vă rog, de replica superbă (pe drept celebră) din filmul Chinatown (1974, regia Roman Polanski): "Domnule, oamenii politici, clădirile jegoase şi prostituatele, toţi devin respectabili numai să aibă suficient timp la dispoziţie".