Europa marilor decizii

După cum se vede aici la Bruxelles, ele nu sunt nici uşoare, nici asemănătoare în consecinţe pentru toţi cei care, în principiu, ar trebui să fie consideraţi actori egali în construcţia europeană.

Sigur, privind la ce s-a întâmplat în ultimul an pe piaţa bancară şi financiară europeană, acordul privind autoritatea europeană de supraveghere bancară este o soluţie vitală şi în logica supravieţuirii de sistem. Problema uriaşă, din perspectiva unei ţări ca România, este că, din nou, atenţia se focalizează pe zona euro şi apoi pe ceilalţi, printre care ne numărăm şi noi. Firesc, se spune, pentrucă regulile vizează salvgardarea sistemului şi, în definitiv, sistemul însemană zona euro. Salvezi mai întâi ceea ce constituie esenţa sistemului, apoi te uiţi la ceilalţi. Există o logică evidentă în această afirmaţie şi pe ea se construieşte acum sistemul de reacţie rapidă al Uniunii Europene.

Şi atunci, care e problema? În ultimele săptămâni, pe mesele negociatorilor de la Bruxelles s-a aflat şi un proiect care ar fi trebuit adoptat acum, în paralel cu cel al Autorităţii europene de supraveghere bancară, în ideea constituirii unei plase de siguranţă reale în ipoteza revenirii crizei sau a apariţiei unor şocuri masive de tipul celor întâmplate din 2008 încoace.  Mai sunt posibile asemenea şocuri? Negocitorii, chiar şi cu 24 de ore în urmă, spuneau că da, deoarece recesiunea s-a accentuat în zona euro în ulimul trimestru al acestui an, dacă ne uităm la datele MARKIT care demonstrează că ne aflăm în a 11-a lună de contractare succesivă a sectorului privat. Estimarea "flash" pentru luna decembrie indică un indice de activitate de 47,8, totuşi cel mai înalt de cinci luni încoace, mai bun decât cel previzionat (47,0) şi mai bun decât în noiembrie (46,7) dar, cu toate acestea inferior pragului de 50 care separă contracţia de creşterea economică.

De unde dezamăgirea multora că, cel puţin până în acest moment, din cauza opoziţiei foarte ferme a Germaniei, în concluziile Summit-ului viziunea nu merge mai departe de orizontul alegerilor europene din 2014 şi, mai ales nu mai există nici o menţiune asupra posibilităţii de a dota (măcar) zona euro de o "capacitate bugetară", un fel de embrion al unui buget comun. Ideea era să se constituie acel fond special care să permită i intervenţie foarte rapidă care să ajute ţări confruntate cu probleme grave. Ceea ce, pe cale de consecinţă, prelungeşte şi posibilitatea ca, odată cu apariţia eventuală a unor asemenea şocuri, să fie "contaminate" cu mult mai uşor ţările învecinate din zona non-euro.

Suntem, în orice caz, foarte departe de a vedea un fond de intervenţie european de reacţie rapidă care să funcţioneze la nivelul UE, plasă de siguranţă de două ori mai mult necesară ţărilor sărace din centrul şi estul Europei. Şi care, în definitiv, să consemneze un gest concret demonstrând că Europa nu ar funcţiona pe două sau trei viteze şi că beneficiile sistemului sunt alocate în egală măsură pentru toţi aşa cum se spunea în declaraţiile "părinţilor fondatori" ai UE.

"Nici o poartă nu este închisă" ne încuraja Brosso la finele primei zile de Summit. Numai că, până acum, liderii politici nu au curajul să deschidă niciuna până la capăt, confruntaţi cu problemele de acasă, speriaţi de creşterea valului naţionalist şi anti-european potenţat de criza economică.  Dar, după cum se vede, atunci când a fost nevoie, soluţia a venit din "mai multă Europa" şi nu într-o retragere în meterezele naţionale. Bătălia pentru Europa va marca profund lunile care urmează şi să sperăm că vom avea negociatori credibili şi cu putere de influenţă, apărându-ne interesele de ţară săracă şi la graniţă de imperii.