În condiţiile în care, ieri, Macron spunea că „ne aflăm doar la începutul unei crize majore în domeniul sănătăţii“, este util să vedem dacă, da sau nu, există motive pentru cererea formulată de unii politicieni din Franţa, Germania şi Grecia ca Europa să-şi închidă frontierele. Aşa cum, spre exemplu, cerea Marine Le Pen: 

Am fost uimită să văd că Uniunea Europeană, care nu a scos niciun cuvânt despre problema asta, instituţie despre care nu ştim la ce serveşte, a avut o singură poziţie, adică de a condamna pe cei care sunt în favoarea controlului frontierelor, chiar şi la modul temporar. Asta dovedeşte forţa ideologiei, aproape a religiei liderilor UE, susţinătorii „spaţiului fără frontiere“. Totalmente fals, instrumentalizând politic criza coronavirus pentru a manipula opinia publică.

Fals, deoarece, pe 28 ianuarie, UE a anunţat activarea Mecanismului de protecţie civilă pentru a repatria cetăţeni europeni din China; pe 31 ianuarie a anunţat alocarea a 10 milioane de Euro pentru finanţarea cercetărilor în vederea obţinerii unui remediu; pe 10 februarie, a cerut în mod expres întărirea colaborării şi coordonării internaţionale; a anunţat măsuri concrete pe 12 februarie în cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului UE; a deblocat, pe 24 februarie, 232 milioane de Euro în sprijinul OMS (114 milioane), cercetării medicale (100 milioane), supravegherii epidemiologice în Africa (15 milioane) şi repatrierii cetăţenilor europeni din China (3 milioane“ (sursa Le Monde).

Aveţi aici un tablou realizat de cei de la John Hopkins University pentru a monitoriza în timp real toate cazurile de îmbolnăviri şi decese cauzate de coronavirus în lume. În acest context, cu asemenea hartă globală în faţă (şi cu detalierea sa pe ţări) trebuie să punem discuţia complexă în privinţa închiderii totale a frontierelor în Europa. Discuţia este extrem de sensibilă, complicată şi cu vizibile reverberaţii politice şi priveşte ţările din Spaţiul Schengen, cele care, în anumite condiţii excepţionale, pot cere restabilirea frontierelor naţionale:

În caz de ameninţare gravă pentru ordinea publică şi securitatea internă, ţările respective pot, în mod excepţional, să reinstituie controlul frontierelor lor interne pentru o perioadă de maximum 30 de zile (posibil de prelungit în condiţiile menţionate expres de Codul Schengen) sau pentru durata previzibilă a ameninţării grave. Această măsură nu trebuie luată decât ca ultimă soluţie“.

Şi, fiindcă s-ar putea ca discuţia să fie foarte de actualitate în perioada următoare, aveţi aici toate datele tehnice necesare pentru înţelegerea legislaţiei europene de profil dar şi, la fel de interesant, istoria momentelor în care unele State Membre au solicitat şi au obţinut asemenea derogări temporare pentru situaţii de urgenţă. Întrebarea momentului este dacă situaţia a ajuns într-adevăr atât de serioasă încât guvernele să ia în calcul asemenea măsuri care, cu siguranţă, generează probleme economice uriaşe dar, poate mai important decât orice, pot introduce în sistem un al doilea virus, cel al panicii persistente, care să afecteze foarte serios întreaga viaţă spcială şi normalitatea existenţei populaţiei unei ţări?

Iată evaluarea făcută ieri de Macron: „Ne confruntăm cu o criză, epidemia urmează. Ştim că, deja, unele ţări sunt mai afectate decât noi. Mai ştim că nu suntem decât la început. Vom încerca să luăm deciziile cel mai corecte“.

Sibilinică exprimare. În orice caz, vedem că există „zone de izolare“ cerute sau recomandate. Cum ar fi cea de 11 oraşe din nordul Italiei supuse regimului de carantină instituit în regiunile Lombardia şi Veneto (complet închise) unde şcolile sunt totalmente închise, sunt interzise evenimentele publice şi transportul public e oprit. Teama de acum este că nimeni nu poate să prevadă cum va evolua situaţia în focarele de infecţie apărute şi acum active în Franţa, Austria, Spania, Grecia şi – anunţat doar de presa locală – în Polonia. De aici propunerea cu închiderea graniţelor, respinsă însă ca nefuncţională de mulţi profesionişti în domeniul sănătăţii care spun că, în actualele condiţii de globalizare şi de circuite interdependente, chiar cu armata la frontiere, ar trebui să treacă luni bune până când s-ar întrerupe schimburile de toate felurile şi pieţele naţionale ar rămâne dependente doare de ceea ce ar produce pe plan intern.

Pe plan sanitar, o asemenea măsură nu ar putea avea un impact decât dacă ar asigura o etanşeitate totală, ceea ce este imposibil, deci măsura este ineficientă“ –declara Ann-Claude Cremieux de la spitalul Saint Louis din Paris. Iar colegul său Antoine Flahault, directorul Institutului de sănătate globală de la Institutul din Geneva adăuga: „Nu există o demonstraţie epidemiologică foarte clară privind eficienţa unei asemenea măsuri. Este ceva extrem de iluzoriu în lumea noastră foarte interconectată...În China au fost instituite cordoane sanitare în jurul unor oraşe cu populaţie egală cu cea a Italiei. Poate asta a întârziat puţin avansul epidemiei, dar nu a fost o măsură eficace în limitarea progresiei virusului. Toate măsurile de distanţare socială – cele care creează un spaţiu între persoane infectate şi cele sănătoase – pot întârzia dezvoltarea şi internaţionalizarea epidemiei, dar nu au pretenţia s-o blocheze complet. Fără vaccine, fără antivirale eficiente, nu putem să avem pretenţia să blocăm epidemia“.

Sigur că fenomenul din Italia este foarte grav, sunt afectate acum 13 dintre cele 20 de regiuni italiene dar, chiar şi în aceste condiţii, ministrul de externe Luigi di Maio a afirmat că situaţia este sub control şi că doar un mic procent de populaţie a fost atins de maladie.

Dar sunt ţări europene care nu sunt foarte convinse de asta. Şi, ca atare, iau măsuri specifice. Astfel, compania naţională Bulgarian Air a anulat toate zborurile între Sofia şi Milano până pe 25 martie. Austria a anunţat posibilitatea unor noi închideri temporare de frontiere în caz de suspiciune după închiderea temporară de duminică a traficului feroviar în zona Brenner. În regiunea Carinthia, autorităţile au anulat sine die o competiţie de schi fond la care urmau să participe 300 de persoane venite din nordul Italiei. Controlorii de tren francezi pe linia Paris-Milan sunt schimbaţi la frontieră de colegii lor italieni. Mai multe ţări (România, Spania, Ungaria, Austria, Ucraina şi Luxemburg) au recomandat cetăţenilor lor să nu meargă în regiunile afectate din Italia.

Sigur că mai sunt alte zeci de măsuri specifice luate pe plan naţional, dar ce poate face sistemul european de protecţie civilă în cazul în care situaţia ar deveni o mare problemă europeană? Iar a doua întrebare, la fel de importantă şi urgentă, este de dacă a fost determinată corect puterea de rezistenţă a economiilor naţionale la efectele epidemiei sau ale unei posibile pandemii. Oricum, chiar şi acet moment, efectele asupra economiei italiene au început să se simtă la modul foarte serios şi se aşteaptă în acest sens reacţia organismelor financiare europene.

Există însă şi un puternic argument pozitiv în sensul că, în faţa urgenţei globale, instituţiile europene şi cele din Statele Membre au avut timp să pregătească ziduri de apărare. Numai timpul ne va putea demonstra dacă decidenţii politici au înţeles ce s-ar putea să urmeze şi chiar au ordonat crearea alimentarea corespunzătoare a stocurilor de urgenţă şi alocări financiare suficiente pentru asigurarea activităţilor esenţiale în domeniul sănătăţii publice.

Asta înseamnă bună guvernare pe timp de criză. Cu sau fără epidemie de coronavirus în perspectivă.