Europa de astăzi încotro? Fără spaţiu Schengen viabil, cu garduri de sârmă la frontiere şi cu Turcia în conflict militar cu Rusia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc declara deunăzi: „Ştiţi care este soarta zidurilor (n.A.G. – garduri de sârmă)? Toate se prăbuşesc. Astazi, mâine, într-o sută de ani. Este adevarat că Europa este în dificultate. Trebuie să fim inteligenţi când vine acest val migratoriu şi, este adevarat, nu e uşor să gaseşti soluţii. (...) Zidurile nu sunt niciodată soluţii, pe când podurile sunt.“

Oribilul atac de la Paris a generat o reacţie în lanţ a ţărilor europene pentru a preveni un nou carnagiu: au închis graniţele pentru şuvoiul de emigranţi din Siria, Irak şi Afganistan, au abolit în mod unilateral prevederile Acordului Schengen şi au construit garduri la frontiere. În SUA cererea de a primi refugiaţi sirieni a fost respinsă de Camera Reprezentanţilor, cu o majoritate zdrobitoare, la fel cum s-a întâmplat şi în unele state europene (Polonia, Slovenia, Slovacia şi Ungaria). Sunt aceste măsuri soluţia la criza emigranţilor? Lecţia învăţată după atacul terorist de la 11 septembrie 2001 din New York a dus la întărirea mijloacele de securitate la graniţa SUA, dar a dus, în acelaşi timp, la iritarea celor care călătoresc de-a lungul şi de-a latul globului şi a avut un impact considerabil, pe termen scurt şi mediu, asupra comerţului internaţional. Atunci multe ţări europene au criticat măsurile luate de americani şi s-au opus creării unei baze de date a celor care zboară spre/dinspre America, bază de date care să fie pusă la dispoziţia[1] autorităţilor americane de la graniţă.

Scopul solicitării informaţiilor era de prevenire şi combatere a terorismului şi a altor infracţiuni transfrontaliere. Informaţiile se colectează prin intermediul agenţiilor de rezervare a serviciilor de călătorie şi se transmit agenţiilor americane de securitate la data efectuării rezervării biletului de avion[2]. Între Uniunea Europeană şi SUA a fost încheiat abia în decembrie 2011, fix la zece ani de la 11 septembrie 2001, Acordul privind Datele de recunoaştere a pasagerului (PNR)[3], şi apoi aprobat de Parlamentul European în aprilie 2012. Europa trebuie, la rândul ei, să construiască un sistem tehnic de control la graniţă care să permită accesul vizitatorilor, dar şi al migranţilor, în timp ce-şi protejeză continentul de numărul mare de musulmani radicalizaţi care doresc accesul şi destabilizarea Europei. Va trebui să investim în serviciile de combatere a terorismului dar şi în cele care culeg informaţii, va trebui să admitem legi, care într-un fel sau altul, vor restricţiona libertăţile noastre şi toate astea de dragul stabilităţii şi securităţii individuale. Ne dorim cu toţii să mergem la un restaurant la Paris, la Londra sau la Roma şi să sorbim un cafe-frappe pe terasa acestuia fără să ne fie frică că un individ înarmat ne va secera cu zâmbetul pe buze, strângând în mână un kalaşnikov şi strigând: Allahu Akbaru! Criza refugiaţilor din Siria, urmată de atentatele din Sinai, Beirut şi Paris demonstrează clar că pericolul pus de ISIS nu este minimalizat în ciuda celor două coaliţii care luptă împotriva acesteia (Rusia, Iran, Siria, Hezbollah pe de o parte şi SUA cu partenerii săi-Turcia, Arabia Saudită, Franţa etc – pe de altă parte), coaliţii care nu fac altceva decât să bombardeze comandamente, rafinării, cisterne de transport petrol, centre logistice, fabrici de echipamente militare etc. ISIS a construit tunele subterane unde produc Dispozitive Explozive Improvizate şi în care se ascund în caz de atac aerian. Deşertul este mare, iar locurile acestea pot fi oriunde. În aceste condiţii de război, cu fondurile din vânzarea petrolului şi din donaţii, ISIS-ul a reuşit să mute Frontul Jihadist în mijlocul Europei în capitala Uniunii Europene, Bruxelles. Cum? Cu ajutorul unor proxi, care nu sunt altceva decât cetăţeni europeni francezi, belgieni, olandezi sau britanici. Cei care luptă efectiv în Siria, pe teren, sunt trupele kurde Peshmerga care obţin succese deosebite în recuperare de teritorii ocupate de ISIS.  

Cum a oprit Putin expansiunea neo-otomană a lui Erdogan prin noul război rece al Crimeei şi cum trebuie să profite România de capcana rusească din Siria

Consecinţele doborârii avionului Su-24

Ce s-a estimat că se va întâmpla, accidental sau nu, întâlnirile aeriene aleatorii, s-a consumat deja. În nordul provinciei siriene Latakia, aproape de graniţa cu Turcia, avioanele ruseşti de tip SU-24 bombardează în mod repetat poziţiile diviziilor şi brigăzilor Armatei Libere Siriene, care cuprind în mare majoritate luptători turkmeni (etnici turci)  care luptă împotriva trupelor guvernamentale ale lui Assad. Acolo un avion SU-24 a fost interceptat de radarele apărării aeriene turce îndreptându-se spre spaţiul aerian al Turciei şi somat să plece din zonă (de 10 ori conform autorităţilor militare turce) de comandamentul anti-aerian zonal. Lipsa de răspuns a piloţilor ruşi a determinat ridicarea în aer a unei patrule de avioane de F16 care au utilizat muniţia de la bord, o rachetă AIM-9 Sidewinder, doborând avionul rus (ambi piloţi s-au catapultat, unul fiind reţinut de triburile locale de turkmeni din zonă şi ulterior salvat de un comandou al forţelor speciale ruse şi siriene cu preţul pierderii unui elicopter rusesc, iar al doilea fiind împuşcat în timpul paraşutării). De fapt graniţa din nordul Siriei, din zona oraşului Aleppo şi din provincia Latakia, este una cu dese violări ale spaţiului aerian al celor două ţări. În 2012 apărarea anti-aeriană a Siriei, dotată cu sistemele ruseşti de rachete S-300, operate cu sprijinul specialiştilor ruşi, a interceptat un avion turc F-16 şi l-a dobărât ambii piloţi fiind omorâţi. În 2013 turci au doborât un elicopter Mi-17 sirian care a violat spaţiul aerian turc. În 2013 în octombrie apărarea anti-aeriană a Turciei a doborât un MIG-23 aparţinând forţelor aeriene siriene care a intrat în spaţiul aerian turc. Siria a devenit un loc aglomerat militar, cu un spaţiu aerian unde zboară cele mai importante tipuri de avioane de vânătoare sau de bombardament produse în lume de la F16 şi A10 la Typhoon, Rafale şi Su-24. În acest contex SUA şi Rusia au încheiat un Memorandum de Înţelegere care le permite schimbul de informaţii (termenul în engleză folosit de americani este deconflict=situaţie de conflict - comportamentul/conduita  piloţilor la întâlnirea a două aeronave militare) asupra operaţiunilor aeriene deasupra Siriei, încheind o perioadă de 18 luni de lipsă de comunicare între comandamentele operaţionale militare rus şi american.

De fapt în Siria, prin componenta militară a Rusiei, se poartă dialogul dintre Putin şi Occident.

Acest dialog a deranjat Turcia, o ţară cu un trecut imperial de care-şi aduce aminte din când în când. Turcia are o poziţie strategică pe litoralul sudic al Mării Negre şi controlează Strâmtorile. Ankara exercită influenţă în mediile musulmane din Orientul Mijlociu, Balcani şi Caucaz. Redutabilă ca putere militară, bastion în dispozitivul NATO, Turcia rămâne încă angajată în negocieri de aderare la UE de mai bine de o jumătate de secol. Interesele Turciei în zonă sunt imense. Cu o populaţie de 77 de milioane de locuitori dintre care 20% sunt kurzi, Ankara nu-l mai doreşte pe Assad la Damasc dar nici nu vrea crearea unui stat kurd în nordul Siriei sau al Irakului. Ori, Federaţia Rusă tocmai pe Assad îl ajută să rămână în poziţia de lider şi îi atacă pe turkmenii din nordul Siriei, o populaţie etnic turcă (între 1,5 şi 3 milioane de cetăţeni). Deşi cooperarea pe proiecte economice importante dintre Moscova şi Ankara va fi afectată, stare conflictuală între cele două s-a redus, şi sub presiunea SUA, numai la întreruperea, sper temporară, a relaţiilor militare dintre cele două state. În orice caz avertismentul Turciei este că nu tolerează o altă forţă militară la graniţa de sud a ei. Întrebarea este: putea Turcia să se abţină? Da, dar nu a făcut-o, fiind din punct de vedere tehnic în legitimă apărare şi, de la începerea bombardamentelor ruseşti în Siria, sub hărţuiala aviaţiei ruse care a violat în nenumărate rânduri spaţiul aerian turc.

Organigrama Statului Islamic prezentata in documentarul Daesh

Noua strategie anti ISIS

Este nevoie de o nouă strategie. Preşedintele francez vrea o Trilaterală SUA-Franţa-Rusia în lupta împotriva ISIS şi a început un turneu de consultări cu Primul Ministru al Marea Britanie şi presedinţii SUA, Germania, Rusiei şi Italiei. Preşedintele american Barack Obama vine cu o variantă nouă dar care în principiu are aceleaşi elemente ca şi prima strategie: lovituri aeriene, bocarea sosirii de noi luptători dar şi a fondurilor de finanţare, contracararea ideologiei extremiste şi schimbul de informaţii. Primul Ministru britanic, David Cameron, a declarat în Parlament britanic ca actualul guvern va revizui Startegia de Apărare şi Securitate (SDSR) şi va aloca suplimentar 12 miliarde de lire (17 miliarde euro), până la nivelul de 178 de miliarde de lire (253 miliarde euro), pentru bugetul apărării în următorii zece ani. Amendamentul bugetar va permite derularea unor programe de achiziţii. Astfel vor fi achiziţionate nouă avioane produse de compania Boeing / P-8 Poseidon, destinate misiunilor de recunoaştere antisubmarin, (avioanele vor înlocui avioanele de tip Nimrod ieşite din serviciu în 2010 şi care au lăsat o breşe în asigurarea securităţii submarinelor Trident), de asemenea noile avioane sunt dotate cu torpile inteligente şi cu o serie de senzori, radar şi sonar, operate de specialişti aflaţi la bordul acestora şi vor asigura, inclusiv, capabilităţi de salvare, căutare şi supraveghere terestră. Vor fi cumpărate 13 fregate noi (Type 26 - fabricate de BAE Systems) şi vor fi achiziţionate 42  avioanelor de vânătoare F-35 Lightning II şi 24 de drone Rapear cu care vor fi dotate cele două noi portavioane (vor fi create 450 de funcţii noi pentru marinari), în construcţie, clasa Qween Elisabeth. De asemenea va fi extinsă durata de viaţă a avioanelor Typhoo până în anul 2040 şi vor fi constituite încă două escadrile (12 avioane) care se adugă la cele 5 deja existente. În cadrul consolidării măsurilor de securitate, armata britanică va crea, până în anul 2025, două brigăzi militare pentru acţiune rapid, formate fiecare din câte 5.000 de militari. Rolul acestora va fi de a fi desfăşurate la distanţe mari în teatre de operaţii diverse fiind dotate cu vehicule Scout şi având împreună în jur de 600 de vehicule blindate. Bugetul pentru operaţiuni antiteroriste va creşte cu 30% şi va asigura inclusiv realizarea unui centru nou de operaţiuni pentru MI5 care să asigure un răspuns prompt ameniţărilor teroriste. De asemenera vor fi create 1900 de noi locuri pentru serviciile de informaţii MI5, MI6 şi GCHQ. Potrivit serviciilor de spionaj britanice, vor fi luate măsuri suplimentare pentru evitarea atacurilor teroriste asupra avioanelor de pasageri. Marea Britanie face parte dintr-o coaliţie de peste 60 de ţări şi a trimis opt avioane de tip Tornado în misiuni de luptă în Irak, dar şi avioane fără pilot de tip Reaper. Dorinţa lui Cameron de a lupta în Siria are legătură cu planificarea şi uciderea de către jihadişti ISIS a 30 de britanici, în iunie, pe o plajă, în Tunisia. 

Dacă aceste acţiuni împotriva ISIS, aşa cum au fost gândite în cancelariile occidentale, pot fi intensificate prin adăugarea de câteva avioane, întărirea controlului la graniţa dintre Turcia şi Siria prin adăugarea de grăniceri sau întărirea mass-media cu încă un grup de jurnalişti experimentaţi care să răspundă propagandei jihadiste atunci campania împotriva ISIS nu se va schimba fundamental. Problema este că aceste eforturi nu sunt inutile însă ele se adresează simptomelor mai mult decât cauzelor. Cauza, simplificând faptele, este că aceşti zeci de milioane de musulmani suniţi care trăiesc între Damasc şi Bagdad sau în altă parte a Europei se simt în nesiguranţă şi umiliţi de politicile din regiunea Orientului Mijlociu.

world trade center new york 11 septembrie 2001 reuters

Lecţiile acţiunii teroriste de la 11 septembrie 2001

Reacţia de la 13 noiembrie de la Paris a fost similară cu cea de la 11 septembrie din New York: reintroducerea controalelor la graniţă, înainte chiar de identificarea atentatorilor, cererea de suspendare a circulaţiei fără pasapoarte în UE, la fel ca la New York controale amănunţite la frontierele aeriene, navale şi terestre. La New York toţi atentatorii au venit din afara SUA în timp ce la Paris atentatorii au deţinut paşapoarte europene, cu excepţie, se pare a unui care ar fi intrat odată cu refugiaţii din Siria. Spre deosebire de atentatul din SUA, terorismul a crescut în inima Europei dar şi aşa lecţiile lui 11 septembrie 2001 trebuie învăţate de europeni. Care sunt pe scurt aceste lecţii?

Prima lecţie: graniţa este un element esenţial în care ai una din puţinele oportunităţi să identifici şi să interceptezi pe cei care au conexiuni teroriste. Crearea zonei Schengen a fost o mare realizare care a permis ca oameni şi mărfurile să circule liber în această zonă dar a eşuat să creeze un control eficient la graniţa zonei. Agenţia Frontex are un buget de 200 milioane de euro pe an comparativ cu 13 miliarde pe care le cheltuieşte SUA pentru controlul graniţelor. SUA verifică şi a construit o bază de date cu amprentele celor care sosesc în SUA de peste zece ani, pe când Europa abia acum se gândeşte să facă acest lucru. Eliminarea controlului la graniţa internă dă o singură posibilitate de verificare a amprentelor celor care intră în Europa şi anume la aeroporturile internaţionale. Acordul de la Dublin a eşuat datorită resurselor limitate dar şi a faptului că regula spune  că verificarea şi cuprinderea datelor personale, inclusiv a amprentelor într-o bază de date, trebuie să se facă de autorităţile din prima ţară în care se face accesul migranţilor.

A doua lecţie: ai nevoie de o graniţă bine echipată tehnologic conectată la o bază de date centrală a călătorilor, ai nevoie de un schimb de informaţii între serviciile aliate, o scanare sofisticată la frontieră atât a persoanelor, chiar dacă acest lucru ridică probleme de intimitate personală (scanare corporală) cât şi a camioanelor de marfă. Acest control este bine venit şi în cazul propriilor cetăţeni care se pot radicaliza în timp, după călători în zone sensibile ale globului. Astfel toţi cei care intră în ţară devin vizibili pentru servicii şi pentru poliţie.

Lecţia finală: odată ce migranţi au intrat nu trebuie expulzaţi pentru a-i radicaliza, ei trebuie selectaţi şi acceptaţi în societate mai ales cei care sunt întradevăr opresaţi de regimul din propria ţară. Ei trebuie integraţi în comunitatea locală şi sprijiniţi să găsească un loc de muncă.

În loc de concluzii

Bush jr. a declanşat din 2001 până în 2010 războiul sau cruciada împotriva terorismului, ceea ce a adus apă la moara propagandei islamiste dar a eliminat dictatori precum Saddam şi administraţii precum cea a talibanilor în Afganistan. S-au cheltuit 850 miliarde de dolari, potrivit rapoartelor oficiale. Din 2010 în 2015, în timpul mandatelor lui Barak Obama, care a renunţat la conceptul de război împotriva terorismului, războiul a înghiţit 642,2 miliarde de dolari. În total, aproape 1.5 trilioane. Finalul: anihilarea reţelei al-Qaida (trei sferturi din comandaşi operativii aceasteia conform lui Jack Devine fost şef al operaţiunilor din CIA) şi a liderului ei Osama bin-Laden, dar şi eliberarea Afganistanului de guvernul taliban, instalarea unui guvern democratic adus la putere de două rânduri de alegeri populare. Ce nu s-a realizat? Securitatea regimului de la Kabul supus în continuare presiunii grupărilor talibane sprijinite de forţe jihadiste dispuse în zona FATA din Pakistan. În Siria o zi de bombardamente asupra Daesh îi costă pe americani aproximativ 8 milioane de dolari, în timp ce pe ruşi - în jur de 4 milioane. Rezultate: distrugerea de obiective militare şi civile ale Daesh şi eliminarea unor lideri ai organizaţiei teroriste. Ce nu s-a realizat? Reducerea dimensiunilor teritoriului pe care Daesh acţionează, decât acolo unde au acţionat trupele kurde Peshmerga. Ca militari putem spune că ambele coaliţii care acţionează în Siria şi Irak şi-au perfecţionat tacticile militare folosite, şi-au pregătit militari în operaţiuni de amploare şi şi-au testat echipamentele pe care le utilizează.

Să nu uităm ce declara David Cameron în faţa parlamentarilor britanici: ISIS nu este o problemă situată la mii de kilometri depărtare. Este o ameninţare directă... lumea este mai periculoasă şi mai imprevizibilă astăzi decît cu cinci ani în urmă.


[1] Legea americană solicită companiilor aeriene, care efectuează zboruri în şi din Statele Unite ale Americii, să pună la dispoziţia U.S. Department of Homeland Security, US Customs and Border Protection, informaţii personale despre călători, informaţii cunoscute sub denumirea de Passenger Name Record (PNR).

[2] Începând cu data de 5 ianuarie 2004, a fost introdus programul US-VISIT (U.S. Visitor and Immigrant Status Indicator Technology), în baza căruia toţi pasagerii cu vârste cuprinse între 14 şi 79 de ani sunt supuşi amprentării şi fotografierii digitale cu ocazia efectuării controlului de trecere a frontierei SUA. În 2013, acest program a fost transformat în OBIM (Office of Biometric Identity Management), funcţiile de stocare a datelor biometrice fiind extinse cu realizarea unei analize comparative între datele existente deja în baza de date, cele prelevate pe loc şi cele înmagazinate în cipul paşapoartelor biometrice.

[3] Programul de colectare şi diseminare a datelor personale ale pasagerilor (PNR) este opozabil tuturor călătorilor şi se efectuează în baza legii americane – the Privacy Act of 1974 şi 49 U.S. Code & 44909 (c) (3)- Passenger Manifests şi a regulamentelor de aplicare a legii, 19 Code of Federal Regulations 122.49 d- PNR Information.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite