Europa ca un iepure sub far

Discutam azi despre criza europeană şi implicaţiile sale cu Eugen Ovidiu Chirovici despre care care cred că este unul dintre cei mai buni analişti economici pe care i-a produs presa românească în toată perioada de după 1989.

A folosit o imagine care, în opinia mea, sintetizează excelent comportamentul Uniunii Europene: “este ca un iepure prins de farul maşinii… se blochează şi, în loc să facă cel mai logic lucru, adică să acţioneze şi să iasă din raza de primejdie, rămâne pe şosea, uitându-se fix la sursa luminii, moarte sigură şi inevitabilă”.

Europa recunoaşte că austeritatea nu a reprezentat o soluţie. Şi ce facem mai departe?

Surprinsă de criză, Europa a reacţionat prin producerea unui singur plan anti-criză, cel al austerităţii. Lucrurile s-au deteriorat mai departe, iar soluţia a fost întărirea austerităţii şi lăudarea ţărilor care, cu orice preţ, precum România, au aplicat austeritatea sacrificând populaţia. Dar situaţia a  continuat să se deterioreze,  afectând zone din ce în ce mai mari ale societăţii.

Acum, în fine, prin vocea lui Barosso, Europa recunoaşte că austeritatea nu a reprezentat o soluţie. Şi ce facem mai departe?

Aici este valabilă metafora cu iepurele. Structura pare blocată în proiect şi incapabilă să se îndrepte rapid spre o soluţie de creştere economică pentru ieşirea din criză. Se dau doar soluţii teoretice. Doar atât. Nu porneşte niciunul dintre marile şantiere europene care să ofere certitudini pentru piaţa muncii şi perspective tangibile pentru integrarea zecilor de milioane de şomeri…

Dimpotrivă, reacţia statelor europene este, din ce în ce mai vizibil, o reîntoarcere la statutul naţional, cu bariere protecţioniste din ce în ce mai severe şi  apărate foarte vocal de unii tenori politici care folosesc criza drept nou bazin electoral.

Toţi se tem că „europenismul” nu va mai constitui o temă câştigătoare în viitoarele campanii electorale şi că, din contra, euro-scepticismul va fi aducător de voturi…

Se poate chiar să şi aibă dreptate pentru că, acum, mulţi sunt cei care, la Bruxelles, descriu viitorul Parlament European drept un posibil forum critic al adâncirii procesului de integrare europeană, ba chiar adversar dur al ideii de extindere a competenţelor instituţiilor comunitare în defavoarea prerogativelor naţionale de până acum.

Şi aşa se face că, urmare a unor logici minore şi meschine de jocuri politice naţionale, este posibil ca iepurele european suprins acum  de lumina nemiloasă a farului ucigaş al crizei, chiar să fie în mare primejdie. Şi noi toţi odată cu el pentru că, indiferent de lacunele sistemului comunitar, este evident că el reprezintă, în sine ca idee politică şi economic dacă intră cu adevărat în funcţiune marile programe comune, singura şansă reală oferită ţărilor continentului nostru de a reintra în competiţia globală. 

Singure, blocate de propriile lor bariere protecţioniste, cu salariile mari şi costurile de producţie excesive de până acum şi cu productivitatea incomparabil mai redusă decât cea de pe alte continente, ţările Europei au perspectiva asigurată a distrugerii. Adică a zburătăcirii în toate direcţiile, revenind la un statut deja incompatibil cu globalizarea de azi a pieţei şi fără şansa de acum de a fi parte a unui sistem unificat. Poate nu destul de unificat, ceea ce face ca UE să nu fie, încă, marele actor global, stutul la care aspiră pe drept cuvânt în numele celor aproape 550 de milioane de cetăţeni ai săi şi al condiţiei sale de cea mai mare piaţă a lumii.

Dezastrul ar putea începe când competitorii Europei vor realiza că sistemul este definitiv blocat în proiect şi fără nicio şansă de evoluţie.

Că sistemul european nu mai urmează logica de până acum a dezvoltării de proiecte comune şi că se întoarce la fragmentarea pe care o prespune dialogul interguvernamental, expresia intereselor strict naţionale aflate în bătălia feroce a supravieţuirii.

Dacă se va întâmpla aşa, visul european va fi deja mort şi îngropat, chiar dacă morţii-vii vor mai continua un timp să bântuie pe culoarele de la Bruxelles. Lipsa marilor proiecte europene minează credibilitatea sistemului şi a ideii politice de la baza sa. Aceasta este marea primejdie de acum şi, nu uitaţi, în aceste zile se desfăşoară bătălia extrem de dură pentru viitorul buget european , cel care poate garanta sau nu supravieţuirea sistemului. O dezbatere ignorată pe nedrept în dezbaterea publică din România, afundată din ce în ce mai tare într-un autarhism primejdios prin consecinţele sale. Departe de Europa, noi nu avem niciun fel de perspectivă naţională. Să înţelegem odată asta, până când nu va fi prea târziu…