Europa? Ducă-se pe pustii...
0
Neplăcut la auz, dar acesta este mesajul extremelor (dreapta şi stânga) care se pregătesc pentru marile bătălii electorale din perioada imediat următoare. Reînvie toţi demonii, mizeriile, urile şi intoleranţele trecutului, ambalate într-o ofertă de tip populist, xenofob, adesea antisemit, bizuindu-se pe memoria scurtă a votanţilor şi, mai ales, pe eterna „nevoie de schimbare“,
acum alimentată de suferinţele provocate de o interminabilă criză economico-financiară, devenită acum criză de încredere absolut reală în capacitatea de creştere a „modelului european“.
Până unde pot merge? Exemplul Greciei este aici lângă noi, cu suita de promisiuni electorale fabuloase, umaniste, muncitoresc-revoluţionare ale Syriza, cele care au provocat criza cunoscută şi care au dus la situaţia hilar-tragică ca liderul de extremă-stângă, în spaţiul a câteva săptămâni, să abandoneze absolut complet platforma sa politică, cea cu care câştigase alegerile, pentru a adopta măsuri din zona conservatorismului specific dreptei tradiţionale.
Pot continua? Cu siguranţă că da. În acest sens, dat fiind că la noi nu s-a vorbit deloc despre platformele politice europene ale partidelor extremiste şi grupurilor lor din Parlamentul European, iată, în premieră, câteva indicaţii asupra temelor esenţiale.
Ar trebui să ne intereseze deoarece, după experienţa de odinioară cu C.V.Tudor, iată că avem şi noi un reprezentant într-unul dintre aceste grupuri, tânărul şi foarte promiţătorul politician Laurenţiu Rebega, de profesie inginer zootehnist, ales în Parlamentul European pe listele Partidului Conservator. Sosit în Parlamentul European cu o problemă majoră, căci, iată:
„Constantin Laurentiu Rebega este acuzat de procurorii DNA de folosirea influenţei ori a autorităţii in scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial. Europarlamentarul mai este acuzat de instigare la spălare de bani, instigare la fals în înscrisuri sub semnatură privată şi instigare la uz de fals.
Potrivit ordonanţei de efectuare a urmăririi penale, în luna decembrie 2014, în contextul organizării unor evenimente agricole, suspectul Rebega Constantin-Laurenţiu a primit, de la administratorul unei societăţi comerciale, printr-un intermediar, suma de 23.000 lei, folosindu-se de influenţa pe care şi-a manifestat-o ca vicepreşedinte al unui partid politic, responsabil de Departamentul de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, influenţa percepută ca fiind reală asupra unui funcţionar din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale.
Pentru a ascunde adevarata natura a dispoziţiei şi circulaţiei banilor, suspectul Rebega Constantin Laurenţiu, prin acelaşi intermediar, l-a determinat pe administratorul firmei respective să plăsmuiască şi ulterior să folosească un contract fictiv de prestări servicii către firma organizatoare a evenimentelor”. (sursa Hotnews, 8 ianuarie 2015)
Lăsând la o parte aceste nimicuri, trebuie remarcat faptul că ne reprezintă ţara (odată cu noul său partid de suflet, Partidul România Unită) în grupul politic Europa Naţiunilor şi a Libertăţii concentrat în jurul platformei Frontului Naţional (Franţa), cel condus de Marine Le Pen. Puteţi accesa aici pagina web pentru a-i cunoaşte pe membrii grupului. Gândidu-vă mereu la Grecia, iată care sunt cele mai promiţătoare dintre ofertele politice puse în faţa electoratului de Frontul Naţional:
- ieşirea din NATO
- ieşirea din EUROCORPS (apărarea comună europeană)
- instituirea unui sistem preferenţial de angajare pentru cetăţenii francezi, „preferinţă naţională“ la angajare, atribuirea de locuinţe sociale şi acces la servicii sociale (în primul rând la alocaţii familiale)
- ieşirea din zona euro, efectuată în înţelegere cu Germania şi întoarcerea la franc care să redevină moneda naţională, iar euro să aibă drept de circulaţie paralelă.
- ieşirea din spaţiul Schengen şi restabilirea controalelor la frontierele naţionale
- devaluarea francului pentru a ameliora nivelul de competitivitate al întreprinderilor
- pedepsirea severă a folosirii imigranţilor ilegali în activităţi productive de orice fel
- renaţionalizarea Poştei Naţionale
- Plafonarea nivelului de tarife - impusă operatorilor din telecomunicaţii, transporturi publice şi distribuitorilor de gaz şi electricitate.
- crearea unui Minister al Suveranităţii
- restabilira principiului că dreptul naţional are întâietate în faţa celui european
- reducerea contribuţiei Franţei la bugetul european în scopul de a obţine un sold zero
- renegociere radicală a Tratatelor Europene în vederea recâştigării suveranităţii naţionale pierdute
- restabilirea pedepsei cu moartea sau a închisorii pe viaţă
- construirea a 40.000 de locuri noi în închisori
- ridicarea nivelului maxim de impozit pe venit la 46%
- naţionalizarea parţială a băncilor de depozite „atăta timp cât va fi necesar pentru însănătoşirea practicilor bancare“
Acestea sunt dezideratele. Lipsesc şi aici (ca şi în platformele poltice ale partidelor din acelaşi grup, dar exact la fel se petrec lucrurile şi în cazul extremei stângi) datele economice de susţinere, analiza de impact a măsurilor extreme propuse sau o evaluare de costuri/beneficii/pierderi la nivel naţional şi sectorial.
Contează? Nu. Pentru că, aşa cum ne învăţa Lenin, platforma politică este cea mai importantă, sarcina partidului, odată ajuns la putere, fiind să o impună asupra întregului popor.
Mai există un alt grup interesant în Parlamentul European, de aceeşşi sorgintă ideologică: Europe of Freedom and Direct Democracy condus de David Borelli (Partidul Movimente 5 Stelli din Italia) şi foarte cunoscutul nouă Nigel Farage (UKIP, Marea Britanie). Ce ne transmit dânşii? Exact acelaşi lucru: Europa sau cel puţin această Europă structurată după standardele de acum, se poate duce liniştită pe pustii deoarece:
„În sistemul european, doar cei care nu sunt aleşi democratic au dreptul să propună o legislaţie. Nici unul dintre comisarii europeni nu a fost votat direct de către popoarele Europei; nici unul nu poate fi înlocuit de către ele. Aceasta nu este şi nu poate fi definiţia noastră asupra democraţiei! Parlamentu European este într-o mare măsură un club de discuţii care nu poate iniţia sau abroga întreaga legislaţie din UE. Grupul nostru politic se opune centralizării pernicioase a puterii în mâinile celor de la Bruxelles care nu sunt aleşi în mod democratic. Vrem să propunem ceva cu totul diferit....toate marile decizii pot şi trebuie legitimate printr-un referendum liber şi echitabil...nu numi la nivel naţional, dar şi la cel regional şi local”.
Idee interesantă dar care, chiar la o primă analiză politico-economică, arată că o suită de referendumuri de acest gen (de fapt una fără sfârşit, dat fiind numărul enorm de acte legislative) ar băga direct orice sistem administrativ în haos, anihilând orice şansă de unitate europeană şi transformând întreaga viaţă socială într-o îmbârligătură totală, anihilând în acelaşi timp toate raporturile instituţionale existente, impunând modificări constituţionale fundamentale.
La toate acestea - producând un haos pe lângă care cel din Grecia poate fi doar o glumă uşoară - se adaugă presiunea enormă a focarelor de conflict care înconjoară Europa dar şi, mai mult decât orice, ameninţarea unei enorme crize financiare mondiale, indicatorii de alertă majoră fiind deja pe roşu din cauza evoluţiilor ciudate, din ce în ce mai îngrijorătoare, de pe bursele chineze.
Sigur, Europa se poate rupe, construcţia Uniunii se poate reduce foarte rapid la zero. Caz în care, în mod cinstit, ar trebui enumerate opţiunile posibile. Reîntoarcerea la entităţi naţionale este echivalentă cu o lungă perioadă de readaptări instituţionale şi legale, asta dacă o supravieţuire naţională este posibilă printr-o economie proprie, cu capacităţi de producţie operaţionale...Aplicaţi acest scenariu la România şi să vedem ce iese. Nimeni nu ştie ce s-ar putea întâmpla cu proiectele de infrastructuri europene, posibil oare de naţionalizat sau de exploatat în comun pe baza unor algoritmi de participare la costuri şi cheltuieli ce vor trebui negociate...Şi lista ar putea continua pe pagini întregi.
Dar sigur că se poate. Asta pentru că, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna, nu cei care propun sunt şi cei care achită nota de plată. Cei care propun agită un steag, zic vorbele acelea nobile despre suveranitate, demnitate şi independenţă, dar de plătit vor plăti onorabilii contribuabili. Altfel nu se poate deoarece, din nefericire, aceasta este singura certitudine absolută care există în toate scenariile.
V-aş spune că dumneavoastră veţi decide. Dar nici de asta nu mai sunt absolut sigur. Măcar să ştiţi despre ce e vorba căci mesajele acestea le veţi auzi foarte curând bine articulate pe piaţa românească. De cine? Vorba basmului: de cine nici nu gândiţi. Oricum, n-am fost niciodată atât de aproape ca Europa să fie invitată de proprii săi politicieni să se ducă pe pustii şi să o luăm de la capăt cu ce ştiţi.
Fiecare cu a lui, cât poate, când poate şi cum poate. Săraci, mizeri, da cu mândria intactă şi suveranitatea refăcută, gata să fie vândută de nouă celui mai ofertant. S-a mai întâmplat aşa, de ce nu şi acum?
Se încarcă comentariile...
