Europa a decis. Europa a trimis la Bruxelles oameni care consideră că imigranţii musulmani, într-o ţară fost imperiu, sunt un fel de ocupaţie nazistă (Frontul Naţional, Franţa), oameni deranjaţi că în metrou se vorbesc prea multe limbi străine şi nu engleza (UKIP, Marea Britanie), oameni care consideră că imigranţii sunt o mizerie (Zori de aur, Grecia), că evreii sunt un pericol la adresa securităţii naţionale (Jobbik, Ungaria), oameni care vor să repatrieze toţi cetăţenii musulmani (Partidul pentru libertate, Olanda sau Partidul Libertăţii, Austria), oameni care vorbesc de bariere pentru a opri transformarea ţării lor într-un Beirut cu războaie între clanuri şi violuri (Partidul popular danez). 

Cred că unii nu înţeleg exact ce este Uniunea asta Europeană, ar trebui ca cineva să le explice. Văd doar bilele negre sau vor doar avantajele aduse de Uniune.

În Franţa, partidul de extremă dreapta a obţinut cele mai multe voturi (24,8%), iar în Marea Britanie partidul lui Nigel Farage, populist şi eurofob, a declasat conservatorii şi laburiştii (cu 27,5% din voturi). Alegerile au cutremurat scena politică din cele două ţări şi toţi politicienii sunt în şoc deşi n-ar trebuie să fie, că e şi vina lor. Or fi fanii Frontului Naţional săraci, needucaţi şi şomeri (conform Ipsos-Steria), dar asta se întâmplă când nu vii cu soluţii concrete, când îţi aduci aminte de oameni doar înainte de alegeri, când crezi că poţi rămâne primul sau al doilea partid pe scena politică fără să te agiţi prea tare.

Mai grav e că oamenii ăştia nu strigă doar împotriva Uniunii Europene, ci arată cu degetul persoane/grupuri, indică vinovaţi, împrăştie informaţii exagerate sau false, instigă la violenţă. Şi ce mi se pare cel mai ciudat e că mulţi dintre cei care vor graniţe şi străini deportaţi sunt copii de imigranţi sau sunt căsătoriţi cu străini – am cunoscut astfel de oameni în Franţa.

O amică din Republica Dominicană se certa frecvent cu soţul ei, francez, care considera că străinii îi iau pâinea de la gură şi trăiesc pe banii statului francez. Toţi străinii cu excepţia nevestei, căci persoanele de faţă se exclud. Nişte cunoştinţe, ea din părinţi spanioli, îmi explicau că toţi imigranţii primesc bani şi casă fără să mişte un deget. Iar când îi spuneam – asta zici şi despre mine, probabil, deşi n-am primit în viaţa mea bani de la statul francez, englez sau român, şi plătesc sute de euro chirie – urma: „aaa, nu tu, ceilalţi“.

Nigel Farage ar fi îngrijorat dacă un grup de români s-ar muta lângă el şi se simte ciudat când în metrou aude toate limbile pământului numai engleza, nu (lăsând la o parte faptul că soţia lui e născută nu în UK, ci în Germania, probabil că doamna Farage nu vorbeşte în germană de faţă cu soţul). Îl anunţ pe domul Nigel că lucrurile nu sunt doar albe şi negre, că nu toţi românii sunt infractori, cum nu toţi englezii sunt rasişti (de exemplu). Dar domnia sa ştie probabil lucrurile astea numai că a găsit o retorică să adune voturi. Iar dacă nu ştie...atunci are probleme mai mari decât românii.

După umila mea părere, Nigel şi-a atins cota maximă (sper). Discursul său e slab, bagă aceeaşi placă orice l-ai întreba, nu vine cu soluţii reale, nu are curajul să meargă cu o declaraţie până la capăt, să explice implicaţiile, soluţiile, să-şi asume opiniile.

Marine le Pen în schimb, mi se pare mult mai periculoasă, nu numai pentru că s-a înconjurat de oameni tineri, cu susţinere, dar şi pentru că este mult mai inteligentă. Şi, spre deosebire de tatăl ei rasist, xenofob, atisemit, neo-nazist, e mult mai reţinută. Discursul anti-alţii e bine ascuns sub dorinţa aparent reală de a salva Franţa şi pe francezi. Dar cum şi de cine?

Deşi a încercat să îşi tempereze tatăl care consideră că virusul Ebola ar rezolva problema creşterii populaţiei şi implicit şi pe cea a imigraţiei în 3 luni de zile, cine garanteză că aşchia a sărit destul de departe de trunchi?

Pentru doamna le Pen, să te rogi pe stradă e egal cu ocupaţia nazistă. „Nu sunt tancuri sau soldaţi dar e o ocupaţie." Una mult mai gravă, bănuiesc, decât cele din Algeria, Tunisa sau Maroc.

Franţa pentru francezi, zice Marine le Pen, dar care francezi când mai mult de 7 milioane de persoane ce trăiesc în Franţa sunt născute în alţă ţară, când 11% din populaţie e reprezentată de copii de imigranţi, când aproape pe orice arbore genealogic găseşti un străin. Mi-e groază să-mi imaginez cum ar arăta Franţa familiei Le Pen.

Grav e că, în loc să fie combătuţi, cei doi, şi alţii ca ei, vor fi imitaţi. Va urma probabil un val de discursuri şi propuneri anti-alţii. Să generalizezi nu e doar greşit, e şi periculos. Llibertatea de exprimare ar trebui să se oprească unde începe instigarea la violenţă. Ca de obicei, nu învăţăm nimic din istorie.