Europa, blocată între principii şi realitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciodată, după cel de-Al Doilea Război Mondial, n-a mai trăit Europa sub presiunea unei asemenea concentrări de factori destructivi.

Şi niciodată nu a părut că se află într-un blocaj într-atât de marcat - de aceea şi foarte periculos -, la mijloc între nevoia de respectare a principiilor şi idealurilor umaniste, derivate din filozofia bazată pe respectarea necondiţionată a drepturilor omului şi, de partea cealaltă, ceea ce se petrece în realitatea cotidiană şi presupune măsuri coercitive de mare amploare şi cel puţin pe termen lung.

Problema este extrem de serioasă, deoarece problema controlului migraţiei ilegale deja a declanşat BREXIT şi acum, pe măsură ce actele teroriste se multiplică cu o frecvenţă fără precedent şi creşte potenţialul unor crize sociale provocate de foarte posibilele măsuri de retorsiune de tip vigilantes, împarte Europa în două tabere distincte. Ale căror poziţii, la început teoretice şi exprimate în mediul politic rarefiat al Consiliului European, au devenit din ce în ce mai vocale şi conflictuale. Potenţând o ruptură care să pornească de la elementele care compun actualul peisaj decizional european.

Avem, de o parte, poziţia acum oficial exprimată, şi care este un angajament faţă de propriile electorate, ale ţărilor din Grupul Vişegrad, care au afirmat răspicat că, de acum înainte, nu vor mai face parte din niciun fel de mecanism european de realocare a refugiaţilor.

De cealaltă parte, avem poziţia neschimbată, absolut neschimbată a Comisiei Juncker, susţinută cu tărie de Germania. În acest sens, trebuie subliniată semnificaţia politică deosebită, mai ales în contextul actual, a poziţiei exprimate ieri de Cancelarul Angela Merkel, care a respins „cu fermitate” toate apelurile (de altfel, din ce în ce mai disperate) de a se rediscuta politica de acceptare a migranţilor. Mai mult, a afirmat:

 „Sunt azi convinsă, ca şi în trecut, că vom ajunge să rezolvăm cu bine această misiune istorică... vom reuşi şi deja am făcut multe în acest sens... Teroriştii vor să pună sub semnul întrebării decizia noastră de a veni în sprijinul unor oameni aflaţi în situaţii disperate, ne opunem ferm acestui demers.... Teama nu poate servi drept fundament pentru decizia politică... Rămâne valabil principiul fundamental conform căruia o ţară ca Germania nu poate renunţa la responsabilitatea umanitară ce-i revine ci, dimpotrivă, trebuie s-o asume”.  

Problema nu o reprezintă aceste principii. Problema este realitatea instituţională europeană care, de ani şi ani de zile, nu a reuşit să se lămurească în ce direcţie merge, suspendată între dorinţa de a face pe plac Statelor Membre prin respectarea zonelor de suveranitate (în acest caz relevantă fiind afacerilor interne şi justiţiei) şi nevoia de a impune o legislaţie comună susţinută de instituţii supra-naţionale care să asigure un control eficient în domeniu.

Nu este vorba despre teoria jocului politic european, ci despre cotidianul care suferă acum din cauza lipsei de decizie a liderilor europeni şi a politicii lor naţionalist-protecţioniste care produce în acest moment efecte dezastruoase.

Odată cu explozia valului migraţiei clandestine, instituţiile europene au început să producă pe bandă rulantă seturi de programe, propuneri legislative, „foi de parcurs” pentru implementarea lor. Spre exemplu, s-a vorbit mult despre nevoia de a avea o Agenţie Europeană de Informaţii, cu atribuţii nu numai la nivelul schimbului de informaţii, ci cu adevărat executive, incluzând unităţi specializate anti-teroriste, totul beneficiind de o linie unică de comandă. Rezultatul? Suntem şi acum la fel de departe de acest deziderat ca de momentul ajungerii primului om pe Marte.

Rezultatele acestei împotmoliri decizionale, proprie jocurilor europene, se simte din plin. Poliţiile naţionale şi serviciile de securitate sunt depăşite de amploarea fenomenului, dispoziţiile naţionale în filarea, urmărirea, arestarea şi eventuala condamnare a suspecţilor diferă masiv de la un Stat Membru la altul. De aici, fiecare stat introduce în ritmul propriu şi după propriile criterii numele persoanelor suspecte într-unul dintre fişierele europene şi, datorită prevederilor constrângătoare ale legislaţiilor naţionale, trimit justiţiei foarte târziu asemenea cazuri. Chiar dacă documentele europene precizau, spre exemplu, că ar trebui cât mai rapid introdusă în legislaţiile naţionale penalizarea aşa-numitului „traseu iniţiatic” al tinerilor fundamentalişti către bazele jihadiste din Siria sau Irak. Sau folosirea reţelelor de comunicare specifice, criptate, de tipul Telegram sau contactarea „punctelor de releu” care asigură transportul către bazele jihadiste de antrenament din Orientul Apropiat, Maghreb, Sudan sau Somalia. Acestea fiind ţările preferate pentru „turismul jihadist”:

image

Cazul celor doi adolescenţi francezi de origine musulmană care au asasinat un preot în propria sa biserică conform ritualului de execuţie jihadist arată perfect limitele tragice ale acţiunii naţionale vs. aproape inexistenta cooperare europeană.

Unul dintre ei fusese reperat în mai multe rânduri încercând să ajungă în Siria, condamnat la a purta o dovedit inutilă brăţară electronică şi eliberat de justiţie „deoarece dovedise căinţă pentru faptele sale”. Celălalt băiat transmitea pe canalul cifrat de comunicaţie mesaje mai mult decât explicite, asta după ce trimiseseră la una din bazele jihadiste un filmuleţ de 1:30 min. în care, împreună cu prietenul său, jurau obedienţă absolută către ISIS. Iată conţinutul mesajului, neinterceptat de serviciile de securitate franceze, evident doborâte de complexitatea sarcinilor, fără ajutorul propusei „poliţii europene a Internetului” care să lucreze după standardele operaţionale ale NSA şi eventual în cooperare directă cu aceasta.

Iată ce indicaţii transmitea prietenului său, într-un mesaj audio pe reţeaua criptată, ucigaşului Abdul Malik Petijean (descris de mama sa drept „un tânăr liniştit, cuminte şi respectuos”):

„Dacă vrei să mergi în Shâm (zona din Irak şi Siria ocupată de ISIS), e destul de complicat pentru că frontierele sunt închise. Mai bine un atac aici... Iei un cuţit, te duci într-o biserică şi faci un masacru. Tai două sau trei capete şi gata, s-a terminat...”.

Aceeaşi dorinţă de a respecta regulile morale ale lumii occidentale (dispreţuite ca act de laşitate şi decadenţă de către jihadişti) produce acum dezbaterea privind oportunitate publicării în presă a numelor şi fotografiilor teroriştilor. Uitând că, dacă ei caută recunoaştere, nu este cea de pe pământul Cruciaţilor pe care vor să-i anihileze, ci la nivelul structurilor jihadiste care, imediat, propagă mesajul respectiv. Dimpotrivă, publicarea identităţilor şi fotografiilor are sensul de a arăta opiniilor publice din statele vizate că teroriştii sunt foarte rar veniţi din afară, ci sunt tocmai vecinii lor, băieţii aceia mereu descrişi drept retraşi, respectuoşi, perect integraţi în peisaj.

Realitatea este că indecizia europeană produce acum o fractură politică de mari dimensiuni care, foarte previzibil, va continua să se adâncească.

Mai ales că marea ameninţare este pe cale să se precizeze, adică o debalansare a poziţiei Turciei în raport cu Acordul încheiat cu UE privind refugiaţii, posibil de denunţat unilateral dacă va veni de la Bruxelles un mesaj că UE suspendă procesul de negocieri în cazul că Ankara decide reintroducerea pedepsei cu moartea.

Dacă, acum, acestea sunt dimensiunile problemei şi ale ameninţării teroriste iminente, care vor fi potenţialele efecte ale unei inflamări a foarte masivelor comunităţi turce din Europa, devenind solidare cu cele de origine arabă în provenienţă din Orientul Mijlociu şi cu cele de origine maghrebiană? O alianţă anti-europeană în miezul Europei care încă nu s-a produs, dar există semnale că acesta este scopul final al planificatorilor terorismului.  

Urmarea situaţiei de acum? Începând din septembrie, va reîncepe bătălia orbilor şi surzilor privind cotele obligatorii de relocare a refugiaţilor, se vor auzi din nou recriminări reciproce, poziţii declamate în forţă, noi propuneri, programe sau cadre legislative care sunt deja negociate în aceste zile la Bruxelles. Cu ce rezultat viitor? Depinde de cât de disperaţi sunt liderii europeni şi cât de mult resimt ei presiunea opiniei publice, dar şi suflul de gheaţă al unei viitoare coaliţii europene extremist-naţionaliste care să înregistreze şocuri electorale covârşitoare în următoarea perioadă.

Dacă vor simţi toate astea, atunci există o şansă ca documentele respective să fie şi aplicate ca linie comună de acţiune.

Dacă nu, rămânem ca acum, mai urmează un Summit, mai vedem cum ne aranjăm să nu speriem populaţia, promitem măsuri drastice, promitem orice că asta n-a durut niciodată pe nimeni. Şi apoi vin alegerile. Asta e Europa de acum şi nu cred că problemele ei s-au terminat. Nici pe departe.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite