Eurodeputaţii solicită UE să impună sancţiuni financiare Ungariei pentru nerespectarea statului de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sesiune Parlamentul European / FOTO EPA - EFE / 7 feb 2018

Majoritatea eurodeputaţilor atrag atenţia că democraţia şi drepturile fundamentale sunt ameninţate în Ungaria şi îndeamnă Comisia şi Consiliul să protejeze cetăţenii maghiari şi statul de drept.

Starea de urgenţă pe durată nedeterminată şi limitarea libertăţii de exprimare sunt incompatibile cu valorile UE, spune eurodeputaţii. Comisia ar trebui să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, iar Consiliul ar trebui să pună în aplicare articolul 7. În plus, finanţarea UE trebuie să fie condiţionată de respectarea statului de drept.

Într-o dezbatere cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Věra Jourová, şi cu preşedinţia croată, majoritatea vorbitorilor au subliniat faptul că măsurile de urgenţă luate de guvernul maghiar pentru a combate pandemia de COVID-19, inclusiv declararea stării de urgenţă pe durată nedeterminată, nu sunt în conformitate cu normele UE şi au atras atenţia asupra riscului din ce în ce mai mare la adresa democraţiei.

Mai mulţi deputaţi au solicitat Comisiei Europene să finalizeze examinarea modificărilor legislative şi să deschidă procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor.

Ei au cerut în mod expres ca plăţile către Ungaria să fie oprite, în cadrul noilor perspective financiare şi al planului de redresare, dacă principiile statului de drept nu sunt respectate. În plus, au criticat atitudinea pasivă a Consiliului şi au insistat asupra continuării procedurii prevăzute de articolul 7, iniţiate deja de Parlament.

Unii deputaţi au apărat deciziile adoptate de parlamentul ales în mod democratic în Ungaria şi au comparat măsurile excepţionale adoptate în această ţară cu cele adoptate de alte state membre ale UE, cum ar fi Franţa şi Spania.

În rezoluţia sa din 17 aprilie, Parlamentul a declarat că deciziile Ungariei de a prelungi starea de urgenţă pe termen nelimitat, de a autoriza guvernul să se pronunţe prin decret şi de a slăbi supravegherea Parlamentului sunt „total incompatibile cu valorile europene”.

Deputaţii au subliniat faptul că toate măsurile legate de COVID-19 „trebuie să fie în conformitate cu statul de drept, să fie strict proporţionale (...), legate în mod clar de criza sanitară actuală, limitate în timp şi să facă obiectul unui control periodic”.

Freedom House. Ungaria ”nu mai este o democraţie”

În ultimul raport al ONG-ului american Freedom House  se arată că Ungaria ”nu mai poate fi considerată o democraţie”, după cei zece ani de exercitare a puterii de către premierul Viktor Orban, subliniind că nu a observat niciodată un ”declin atât de precipitat” în acest domeniu, relatează AFP.

Potrivit organizaţiei, această ţară - membră a Uniunii Europene (UE) din 2004 - trebuie să fie considerată drept ”un regim hibrid (...) într-o zonă gri între democraţii şi autocraţii complete”.

 Ungaria este singura ţară membră UE aflată în această categorie - în care figurează de asemenea Ucraina şi Georgia.

Raportul anual întocmit de Freedom House vizează 29 de ţări foste comuniste din fosta ” sferă de influenţă” sovietică.

 În 2005, Ungaria făcea parte din ”democraţiile consolidate”.

Guvernul lui Viktor Orban a ”renunţat la orice pretenţie de a respecta instituţiile democratice”, consideră ONG-ul, care promovează libertăţile omului şi al cărei donator principal este Guvernul Statelor Unite.

Fostul disident comunist - care a guvernat o primă oară ţară la sfârşitul anilor '90 - Viktor Orban a revenit la putere în primăvara lui 2010, a consolidat acapararea partidului său Fidesz asupra tuturor instituţiilor ţării şi a erodat libertăţile. Aceste reforme au condus la multiple disensiuni cu partenerii săi europeni.

În zece ani, liderul suveranist a ”centralizat” deciziile, denunţă Freedom House.

Guvernul său a ”dezechilibrat în favoarea sa sistemul electoral, a preluat controlul asupra celei mai mari părţi a presei şi a hărţuit societatea civilă într-un mod posibil critic”, denunţă ONG-ul.

După a treia sa alegere la rând, în 2019, Viktor Orban şi-a ”consolidat puterea extinzându-şi controlul asupra educaţiei şi culturii”, continuă Freedom House.

Potrivit ONG-ului, adoptarea recentă a unei stări de urgenţă pe termen nelimitat - care-i permite să guvernerze prin decret - în cadrul măsurilor de luptă împotriva noului coronavirus, a ”scos în evidenţă caracterul nedemocratic al regimului său”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite