„Adio dar rămân cu tine“

Cam aşa s-ar putea caracteriza astăzi relaţia dintre Parteneriatul Estic şi Uniunea Europeană după reuniunea la nivel înalt de la Riga. Citind printre rândurile Declaraţiei finale, devine evident că UE s-a dezis de ţările din cadrul Parteneriatului, iniţiat în 2009  de Polonia şi Suedia, pentru a îmbunătăţi relaţiile între UE şi Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia şi Republica Moldova.

Ce e drept e drept: UE nu a susţinut niciodată că această structură ar fi o antecameră a intrării în Europa dar pe undeva se subînţelegea. Un comentator politic a afirmat că atunci când se ridica această problemă, autorităţile europene „zâmbeau misterios” şi acest zâmbet era interpretat ca o acceptare tacită a ideii.  

Ucraina, Republica Moldova şi Georgia au şi semnat acorduri politice şi comerciale cu UE, iar Moldova a reuşit să obţină dreptul de liberă circulaţie pe teritoriul Uniunii. Cu aceste semne şi cu numeroasele îndemnuri europene adresate acestor ţări de a impulsiona democratizarea, respectarea drepturilor omului, lupta pentru eradicarea corupţiei, cele şase state îşi făceau speranţe că se află pe drumul cel bun către aderare, obiectiv pentru care au făcut sacrificii, şi-au reorientat relaţiile, au intrat în conflict cu state cu care înainte colaborau şi au făcut nişte alegeri – vezi Ucraina sau Republica Moldova. Se pare că au fost speranţe deşarte.

Înainte de a pleca la reuniune, cancelarul german Angela Merkel a declarat la Berlin, în faţa parlamentului că „nu trebuie să creăm aşteptări false” pentru aceste ţări. „Parteneriatul Estic, a precizat ea, nu este un instrument politic de extindere a Uniunii Europene şi nu trebuie să facem promisiuni pe care nu le vom putea îndeplini”. La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a precizat că pe ordinea de zi a reuniunii nu figura problema aderării.

„Nici ele, nici noi nu suntem pregătiţi”, a afirmat Juncker.

Pentru membrii Parteneriatului, aceste declaraţii au venit ca un duş rece, cu consecinţe dure pe termen lung. În politica lor pro-europeană, au mizat pe o astfel de evoluţie şi, de ce să nu recunoaştem, au câştigat capital politic. La ora actuală, în toate cele şase ţări tabăra pro-europeană este despărţită de un fir de păr de cea pro-rusă şi numai fluturarea promisiunii căii europene a determinat formarea unei majorităţi fragile a celei dintâi. Să nu uităm că drama ucraineană, demonstraţiile, anexarea Crimeei, războiul, pericolele destrămării statului îşi au rădăcinile în alegerea orientării către Uniunea Europeană. În Republica Moldova nici măcar nu mai există în parlament o majoritate pro-europeană, guvernul care se declară pro-european trebuie să se bazeze pe bunul plac al comuniştilor în adoptarea unor măsuri. Dar măcar Moldova a dobândit dreptul de liberă circulaţie în UE, cerinţă respinsă celorlalte state, deşi Ucraina ar fi dorit ca la reuniunea de la Riga să i se accepte cererea.

Adevărul dureros este că Uniunea Europeană s-a cam săturat să mai susţină viitori membri cu problem economice şi politice complexe. În condiţiile în care abia a scăpat de criza economică,UE nu mai doreşte să  ofere milioane şi milioane de euro pentru a spirjini economii neperformante ale unor ţări nemembre. Are suficientă bătaie de cap cu Grecia, stat membru, aflat în pragul falimentului , cu nici o şansă de a-şi plăti măcar o parte din datorii. De aceea,Comisia Europeană a şi declarat că cel puţin 10 ani nu se va mai pune problema extinderii.

Oricum, au existat voci care deplângeau primirea „prematură” a României şi Bulgariei în Uniune. În plus, viitorul Uniunii este ameninţat şi de eventualitatea ieşirii Marii Britanii, demers care îşi va afla răspunsul anul viitor, la referendumul promis de către conservatorii care au câştigat alegerile. Uniunea Europeană nu-şi poate permite un astfel de pas, de aceea, probabil că în cadrul negocierilor va fi obligată să facă o serie de concesii costitsitoare. Şi până acum participarea Marii Britanii la bugetul comunitar era mai redusă decât a celorlalte state şi este posibil ca aceasta să se micşoreze în continuare. Şi atunci de unde bani pentru viitoarele state membre?

Aspectul politic este de asemenea un element determinant în decizia UE faţă de Parteneriatul Estic. Potrivit unor surse, UE ar dori să atenueze sau chiar să renunţe, afirmă unii, la sancţiunile împuse Rusiei prin care nu numai Moscova ci şi statele membre sunt în pierdere.. UE nu are nevoie nici de tensiunile inerente deteriorării relaţiilor, de perspectiva extinderii conflictelor militare  care, chiar dacă nu vor ajunge pe teritoriu comunitar, vor ameninţa zone de graniţă şi ar putea declanşa un val de refugiaţi. Astfel că, pe lângă cei veniţi din nordul Africii, Europa s-ar putea trezi şi cu refugiaţi din fostele state sovietice. Ideea împărţirii echitabile a poverii refugiaţilor între statele membre nu a fost primită cu entuziasm, mai mult, a fost respinsă vehement ,de pildă, de premierul Viktor Orban. Creşterea numărului lor va ridica probleme şi la alte state.

Abandonarea Parteneriatului Estic de către UE prin menţinerea doar a unor promisiuni vagi , ar putea avea consecinţe geopolitice pentru Europa. Este foarte posibil ca statele participante la Parteneriat să dea curs chemării de sirenă a Rusiei. Şi nu ar fi de mirare. Chiar dacă situaţia ei economică, în urma sancţiunilor şi a scăderii preţului petrolului, s-a deteriorat, este foarte posibil ca Moscova  să le ofere avantajele şi sprijinul economic pe care Uniunea Europeană a refuzat să o facă. Va fi o victorie a lui Vladmiri Putin, un pas către refacerea , sub o formă sau alta, a fostei Uniuni Sovietice, visul liderului rus. Paradoxul acestei evoluţii va fi că visul se va împlini cu ajutorul actualului său inamic, Uniunea Europeană. Întrebarea este dacă merită ca Europa să plătească acest preţ.