Epidemia de E.coli din Europa, provocată de o tulpină toxică a bacteriei identificată în 2001

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bacteria E.coli provine de la o tulpină extrem de toxică, identificată pentru prima dată în oraşul Münster (Germania), în 2001, arată analizele genetice realizate de două echipe separate de cercetători.

Ce ştim până în prezent este faptul că este o tulpină evoluată. Dacă ar fi fost complet necunoscută, ne-am fi luptat mai mult cu ea, a declarat Alexander Mellmann de la Spitalul Universitar din Munster, implicat într-una din analizele genetice.

Descoperirea poate ajuta oamenii de ştiinţă să identifice originea, modul de răspândire şi sursa bolii. Astfel de comparaţii genetice pot contribui şi la explicarea mecanismului biologic care face bacteria atât de virulentă, relatează Wall Street Journal, în ediţia electronică de joi.

O echipă din cadrul Beijing Genomics Institute (BGI) şi Centrul Medical Universitar Hamburg-Eppendorf a comparat materialul genetic din 2001 cu tulpina din 2011. Cercetătorii au găsit şapte gene cruciale pentru supravieţuirea ambelor tulpine identice, precum şi alte 12 gene comune.

Tulpina din 2001 a provocat mai puţin de cinci cazuri identificate în întreaga lume. Deşi tulpina din 2001 are material genetic comun cu alte tulpini, au intervenit unele schimbări majore, arată analizele genetice.

Bacteria din 2011 a devenit rezistentă la opt clase de antibiotice, inclusiv penicilină, streptomicină şi sulfonamidă, potrivit BGI.

Motivul ar putea fi că evoluţia sa rapidă a condus la obţinerea mai multor gene în ultimii zece ani care conferă imunitate la antibiotice.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite