Emmanuel Macron le cere „anglo-saxonilor” să nu mai blocheze exporturile de vaccinuri anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emmanuel Macron sosind la Summitul Social de la Porto FOTO EPA-EFE
Emmanuel Macron sosind la Summitul Social de la Porto FOTO EPA-EFE

Preşedintele francez Emmanuel Macron le-a cerut vineri „anglo-saxonilor”, într-o aluzie la Marea Britanie şi Statele Unite, să renunţe la „blocarea” exporturilor de vaccinuri anti-COVID-19 şi a ingredientelor necesare producerii acestora, transmite AFP.

„Vaccinurile să circule, nu trebuie blocate ingredientele şi vaccinurile”, a spus şeful statului francez la sosirea la Summitul Social de la Porto, Portugalia, potrivit AFP.

„Anglo-saxonii blochează multe dintre aceste ingrediente şi vaccinurile. La ora actuală, sută la sută din vaccinurile produse în Statele Unite merg pe piaţa americană”, a insistat Macron, amintind că, în cazul UE, din cele circa 110 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 pe care le-a produs, aproximativ 45 de milioane au fost exportate.

În schimb, liderul de la Elysee s-a declarat favorabil propunerii preşedintelui american Joe Biden cu privire la suspendarea brevetelor asupra vaccinurilor anti-COVID-19.

Potrivit lui Emmanuel Macron, dezbaterea pe acest subiect nu trebuie axată pe proprietatea intelectuală, ci pe „transferul de tehnologie şi mobilizarea capacităţilor de producţie”.

Spre deosebire de Macron, cancelarul german Angela Merkel nu este de acord cu propunerea lui Biden.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite