ECDC: Europa, afectată de o gripă sezonieră timpurie şi neobişnuit de severă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Centrul European de Prevenţie şi Control al Bolilor (ECDC) se aşteaptă la un sezon dificil după aproape un an fără gripă, constatând deja o circulaţie timpurie a unei tulpini rezistente la vaccin pe teritoriul european, relatează ziarul francez La Depeche.

Numărul cazurilor este încă scăzut în Europa, dar „indicii din prezent arată că circulaţia gripei este peste pragul sezonier în Croaţia, ceea ce este neobişnuit de precoce”, semnalează ECDC.

La această precocitate se adaugă un alt element aproape la fel de îngrijorător, şi anume răspândirea unei tulpini rezistente la vaccin.

„Principala tulpină observată în cursul lunii trecute este A(H3N2), care afectează în mod disproporţionat persoanele în vârstă şi este asociată unei rezistenţe mai mari la vaccin”, subliniază ECDC.

„Este un semn că următorul sezon gripal ar putea fi mai sever” decât celelalte, conchide ECDC.

În contextul în care numărul cazurilor noi de COVID-19 este din nou în creştere în Europa, această veste este destul de îngrijorătoare pentru persoanele în vârstă şi cele care suferă de diverse afecţiuni, precum şi pentru sistemele de sănătate, aflate deja în dificultate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite