După închiderea graniţei cu Croaţia, Ungaria va reintroduce temporar controalele la posturile de la frontiera sa cu Slovenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto
Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto

Ungaria va reintroduce temporar controalele la graniţa sa cu Slovenia, a anunţat sâmbătă pentru MTI ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto, citat de Reuters online.

Guvernul ungar dispune de informaţii potrivit cărora imigranţii au început deja să se îndrepte spre graniţa sloveno-ungară după ce Budapesta a decis închiderea graniţei dintre Ungaria şi Croaţia începând de sâmbătă ora locală 00:00 (01.00, ora României), a precizat Peter Szijjarto pentru agenţia de presă MTI

Prin urmare, măsura reintroducerii temporare a controalelor la graniţa Ungariei cu Slovenia este necesară, a explicat şeful diplomaţiei ungare, dând asigurări că „se încadrează în prevederile acordului Schengen“.

Autorităţile de la Ljubljana şi Zagreb au precizat vineri că nu vor restricţiona fluxul de imigranţi atât timp cât Austria şi Germania sunt dispuse să îi primească pe aceştia pe teritoriile lor. Spre deosebire de Croaţia, Slovenia şi Ungaria fac parte din spaţiul Schengen.

În contextul crizei imigranţilor, Ungaria a luat măsuri extreme, inclusiv prin construirea unui gard metalic la frontiera cu Serbia, la cea cu Croaţia şi pe un segment al celei cu România.

Potrivit poliţiei naţionale ungare, 7.081 de persoane au fost reţinute, marţi, de autorităţi pentru traversare ilegală a frontierelor, cele mai multe provenind de la graniţa cu Croaţia. Doar opt persoane traversaseră ilegal graniţa cu Serbia, relatează Mediafax.

De la începutul anului, 373.490 de imigranţi au pătruns ilegal în Ungaria pe la frontiera zonei Schengen, provenind din Croaţia sau Serbia. Poliţia ungară a deschis dosare împotriva a 703 persoane pentru încălcarea frontierelor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite