După Brexit, scandalul UE-Turcia va fi a doua mare temă a europarlamentarelor

FOTO EPA/TOLGA BOZOGLU

Indiferent de deciziile care, din nou, au fost amânate la Londra pentru a se reuşi o presiune maximă asupra reuniunii de joi a Consiliului European, problema Brexit va fi una dintre marile teme de atac în campania pentru europarlamentare.

Cine ştie dacă circul ăsta umilitor va continua atât de mult încât să vedem campanie pentru europarlamentare i în Marea Britanie, dacă amânarea cerută aseară va fi aprobată în variantă nelimitată. Oricum însă, tema va fi generatoare de scandal şi va aduce nenumărate întrebări, unele perfect justificate, privind modul în care instituţiile europene au ştiut să negocieze cu UK în poziţia normală de forţă pe care le-o confereau Tratatele, dar şi alte chestiuni mult mai neplăcute legate de nehotărârea liderilor europeni în faţa jocurilor Marii Britanii, admiţând ca, în ultimii ani de zile, întreaga agendă europeană să fie ocupată de pretenţiile negociatorilor britanici.

Iată însă că, în termeni duri, reapare o temă recurentă a dezbaterilor politice contradictorii la nivel înalt: relaţia posibil/imposibilă între Uniunea Europeană şi Turcia. Niciodată acceptate ca fiind totalmente binevenite, negocierile pentru aderarea Turciei la UE au fost deschise şi continuate, cu hopuri prin toate hârtoapele istorice doar din două motive simple şi care ţin de oportunitatea raţionamentelor electorale sau de calcule strategice. Pe de o parte, bazinul electoral reprezentat de comunităţile turce din diverse ţări din vestul european este într-atât de important încât nimeni nu şi-a permis să-l ignore, cu atât mai puţin să-l provoace în mod direct. Pe de altă parte, argumentul geostrategic reprezentat de o Turcia cel puţin vag prietenoasă faţă de una de-a dreptul ostilă este un factor care, cel puţin până acum, a ponderat tentaţiile unor lideri europeni de a „asculta vocea democratică a poporului“.

Spun asta deoarece, în ultimii ani, Parlamentul European a votat mai multe rezoluţii prin care se cerea îngheţarea negocierilor de aderare cu Turcia, chemând Comisia şi Consiliul să ia măsurile în consecinţă. Evident că nu s-a întâmplat nimic, liderii europeni fiind realmente terorizaţi (şi pe bună dreptate!) de ameninţările mai mult decât viguroase formulate de Preşedintele Erdogan care aşteaptă, cum a declarat în mai multe rânduri, să se umple paharul umilinţelor încasate de Turcia şi, în consecinţă, să aibă justificarea morală de a ridica restricţiile la frontiera vestică pentru cele aproximativ 4 milioane de migranţi, cu sau fără acte, aflaţi acum în taberele de refugiaţi de pe teritoriul ţării sale. Sigur că va pierde miliardele de Euro alocaţi şi plătiţi de UE în scopul umanitar de a-şi proteja propriile graniţe, dar s-ar putea ca puţin să-i pese dacă, aşa cum se aude, s-ar putea să încheie contracte favorabile cu China, acum extrem de interesată de o pătrundere masivă în Mediterana.

Drept care, văzând în fine cum stau lucrurile (plus că intră şi în campanie electorală). politicienii europeni au mai făcut o încercare. Săptămâna aceasta a fost votată în Parlamentul European (370 voturi „pentru“, 109 „împotrivă“ şi 143 de abţineri) recomandarea privind suspendarea negocierilor de aderare cu Turcia pe aceleaşi motive binecunoscute: încălcarea drepturilor omului şi prevederilor statului de drept şi a libertăţilor presei, rezultatele slabe în lupta împotriva corupţiei precum şi caracteristicile nedemopcratice ale sistemului prezidenţial condus cu mână de fier de Erdogan. Un text care vine să completeze câteva luări de poziţie cu mult mai dure şi mai precise venind din partea unor înalţi responsabili europeni. Astfel, Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, denunţa „întârzierile sistematice, trimiteri la închisoare fără probe suficiente şi declanşarea unor urmăriri penale împotriva unor persoane care-şi exercită dreptul fundamental la libertatea de expresie şi de reuniune, ceea ce ridică serioase semne de întrebare în ce priveşte respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la un proces echitabil în cadrul procesului judiciar din Turcia“. Şi Nathalie Loiseau, ministrul francez al afacerilor europene a afirmat că intrarea Turciei în UE nu este „un subiect de actualitate“ deoarece „Ankara a ales să se îndepărteze de valorile europene“ , ceea ce face ca, în acest moment, „perspectiva de a negocia cu Erdogan să fie în afara oricărei discuţii“.

Dar cel mai clar semnal că acesta este un subiect cu care intră în campania pentru europarlamentare este modul neobişnuit de sever în care şi-a formulat opţinuile Manfred Weber, candidatul PPE pentru postul de Preşedinte al Comisiei Europene: „Trebuie să fie absolut clar: Turcia nu poate deveni membră a Uniunii Europene... Dacă voi deveni Preşedinte al Comisiei Europene voi da instrucţiunile necesare serviciilor de la Bruxelles să pună capăt negocierilor de aderare cu Turcia pentru intrarea în UE“.

Este un anunţ cum nu se poate mai limpede dar şi un angajament politic care vine, cu siguranţă, în sensul a ceea ce observatorii politici consideră începutul unei radicalizări a dreptei tradiţionale europene. Posibil, deoarece începe să reia în forţă teme ca aceasta, în trecut arondate – ca violenţă a tonului şi duritate a propunerilor – discursului partidelor eurosceptice care acuzau tocmai un laxism al politicienilor faţă de comportamente dictatoriale, Erdogan fiind unul dintre cei mereu invocaţi.

Care va fi reversul medaliei? Dacă se va respecta regula jocurilor de până acum, declaraţiile şi contra-declaraţiile, chiar războinice, vor rămâne doar la nivel verbal. Dar este posibil, după mult timp, să fie depăşit acest stadiu în momentul în care viitoarea Comisie Europeană ar lua decizia de a propune Consiliului încheierea formală a negocierilor de aderare cu Turcia începute în 2005. Ar fi o lovitură imensă deoarece, la fel de formal, ar trimite direct Turcia spre alte alianţe, fiind momentul să reamintesc că are mai de multişor semnalul că este binevenită în Organizaţia de Cooperare de la Şanhai,

Pe noi ne interesează asta? Poate ar trebui dacă ne amintim de promisiunea făcută Ankarei de Traian Băsescu, pe atunci preşedintele României, care povestea cum ne vom face noi poartă de intrare pentru Turcia în UE: „Vă spun că puteţi conta pe sprijinul României în dificilul proces de aderare la UE... nu va putea exista stabilitate integrală în regiunea noastră, atâta timp cât Turcia nu va fi membră a UE“. Au trecut anii, s-a dus până şi amintirea vorbelor, cine să mai dea doi bani pe ele? În consecinţă, trecând la zona serioasă a declaraţiilor politice responsabile, e de văzut cum vor evolua discursurile europene pe această temă şi cum se vor poziţiona şi politicienii noştri căci este evident că tematica ar trebui să fie mai urgentă pentru ai noştri decât pentru alţii, fiind vorba, în esenţă, despre securitatea la Marea Neagră.

Cu Brexit şi Turcia se termină lista subiectelor controversate de pe lista europarlamentarelor din mai? Deloc, vorbim mâine despre un altul, spectaculos şi dureros în acelaşi timp.