
Aproximativ 200 de membri ai miliţiilor proruse au ocupat miercuri dimineaţa sediul marinei ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, fără să se tragă însă vreun foc de armă, a declarat un purtător de cuvânt al marinei ucrainene, Serghii Bogdanov, citat de AFP. Kievul ar putea rămâne fără navele aparţinând flotei ucrainene la Marea Negră.
UPDATE 18.44 Administraţia proeuropeană de la Kiev oferă autorităţilor proruse din Crimeea un ultimatum de trei ore pentru eliberarea comandantului Forţelor navale ucrainene, capturat miercuri dimineaţă, informează AFP.
„Preşedintele Oleksandr Turcinov a oferit regimului autoproclamat din Crimeea trei ore pentru eliberarea tuturor ostaticilor, inclusiv a comandantului Forţelor navale, Serghei Gaiduk", informează un comunicat oficial.
„În caz contrar vor fi luate măsuri adecvate ca represalii", avertizează Kievul, fără a preciza la ce oră expiră ultimatumul.
Aproximativ 200 de membrii ai miliţiilor proruse, unii cu cagule şi neînarmaţi, potrivit unui purtător de cuvânt al marinei ucrainene au venit şi au ocupat sediul instituţiei din Sevastopol. „Ofiţerii s-au baricadat în interiorul clădirii şi negocierile sunt în curs“, a continuat Bogdanov.
„Chiar dacă avem autorizaţie să ne folosim armele pentru a ne apăra, nu o facem şi nu o vom face", a precizat el.
Potrivit agenţiei de presă oficiale ruse Itar-Tass, militanţii au înălţat un drapel al Rusiei pe sediul marinei ucrainene. Mai întâi, ei au protestat în exteriorul clădirii, după care au pătruns în interior decupând un gard, potrivit aceleiaşi surse.
Militarii ucraineni au fost nevoiţi să părăsească sediul marinei din Sevastopol, după ce acesta a fost ocupat de sute de militanţi proruşi şi reprezentanţi ai forţelor ruse.
Unul dintre soldaţi avea lacrimi în ochi la vederea drapelului rus arborat pe clădire, care l-a înlocuit pe cel ucrainean.
Militanţii proruşi au anunţat că l-au capturat, miercuri, pe şeful marinei ucrainene, Serghii Gaiduk, după ce au confiscat, cu ajutorul reprezentanţilor forţelor ruse, sediul marinei, relatează AFP.
„A fost blocat nu poate merge nicăieri. A fost forţat să părăsească zona şi l-am prins", a declarat Igor Eskin, reprezentantul forţelor ruse la faţa locului.
Unităţile ucrainene, luate cu asalt rând pe rând
Forţe proruse din Crimeea au spart, cu ajutorul unui tractor, poarta Bazei Sud a Marinei ucrainene, la Novoozerne, în vestul peninsulei, şi au preluat controlul asupra intrării, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, relatează AFP.
Ulterior "soldaţi ruşi" şi-au oprit înaintarea, a precizat Vladislav Seleznev într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, adăugând că aceştia se aflau faţă-n faţă cu militari ucraineni înarmaţi.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că Rusia va permite militarilor ucraineni să părăsească liber teritoriul Crimeei. În replică, ministrul Apărării de la Kiev a declarat că Ucraina nu-şi va retrage forţele din peninsulă.
Marţi preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, le-a permis militarilor ucraineni să riposteze în caz că sunt atacaţi.
Ucrainenii din peninsulă vor deveni automat cetăţeni ruşi, dacă în decurs de 30 de zile nu anunţă autorităţele locale că vor să-şi păstreze cetăţenia ucraineană.
Ofiţer ucrainean părăsind baza navală de la Sevastopol, sub supravegherea soldaţilor pro-ruşi, miercuri, 19 martie FOTO Reuters
Până la 20 de nave de război şi alte ambarcaţiuni auxiliare ale marinei ucrainene ar putea deveni parte a marinei ruseşti de la Marea Neagra odată cu reunificarea Crimeei cu Rusia, a declarat un parlamentar rus.
Conform declaraţiei amiralului în rezervă Vladimir Komoiedov, şeful Comitetului de Apărare din Duma rusă (camera inferioară a parlamentului rus), marina ucraineană are aproximativ 40 de nave, din care 20 sunt în prezent andocate în bazele maritime din Crimeea, la Sevastopol şi în Golful Donuzlav, informează Ria Novosti.
„Putem presupune de acum că navele care au rămas în Crimeea vor intra în subordinea forţelor de autoaparare ale Crimeei şi apoi se vor alatura flotei ruse de la Marea Neagra", a declarat Komoiedov.
În componenţa flotei ruse de la Marea Neagră vor intra astfel o corvetă, o navă de comandă, mai multe ambarcaţiuni purtatoare de rachete, dragoare şi singurul submarin urainean. Marina rusă va pune mâna şi pe o infrastructură navală dezvoltata, inclusiv baza navala Belbek şi o reţea de fortificaţii de coastă, a mai precizat Komoiedov.
Minstrul interimar ucrainean al Apărării nu este primit în Crimeea
Crimeea refuză să îl lase pe ministrul ucrainean al Apărării, Igor Teniuh, să intre pe teritoriul său, a anunţat miercuri premierul acestei regiuni, citat de AFP.
Anterior, Guvernul de la Kiev anunţase că ministrul interimar al Apărării de la Kiev Igor Teniuh şi prim-vicepremierul Vitali Iarema vor merge miercuri în Crimeea pentru a "pune capăt escaladării conflictului" din peninsula separatistă. „Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk i-a desemnat pe Igor Teniuh şi Vitali Iarema să meargă în Crimeea pentru a încerca să rezolve situaţia şi să pună capăt escaladării" conflictului, a declarat ministrul fără portofoliu Ostap Semerak.
Curtea Constituţională rusă a validat, miercuri, în unanimitate tratatul privind alipirea Crimeei la Rusia, semnat cu o zi înainte de preşedintele Vladimir Putin, au anunţat agenţiile ruse, citate de AFP. „Curtea Constituţională a confirmat că tratatul este conform Constituţiei ruse", a declarat preşedintele instanţei, Valeri Zorkin. "Decizia a fost luată în unanimitate", a adăugat el.

Un soldat aflat pe acoperişul bazei marine ucrainene, ţinând steagul rus în mână, miercuri, 19 martie FOTO Reuters
Parfum de Război Rece: Rusia, exclusă din G8


La o zi după anexarea Crimeei Federației Ruse, aproximativ 200 de membri ai miliţiilor proruse au ocupat miercuri dimineaţa sediul marinei ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, fără să se tragă însă vreun foc de armă, miercuri, 19 martie FOTO Reuters
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: