Duminică, la ora 07:30, începe oare „sfârşitul a ceea ce înseamnă Europa“?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
catalonia

Da, spune catalanul Manuel Valls, fost Prim Ministru al Franţei, care aşa defineşte posibila organizare a referendumului în Catalonia care ar marca „sfârşitul a ceea ce înseamnă Europa“ ca uniune de state:

„Spania este unul dintre Statele-naţiune cele mai importante din Europa, precum Franţa şi Marea Britanie. Faptul că o regiune a Spaniei şi mai ales Catalonia să poată deveni independente, asta înseamnă... într-un anume fel, sfârşitul a ceea ce este Europa deoarece Europa este o uniune de State-naţiuni“.

În niciun caz nu aşa stau lucrurile, răspund independentiştii catalani, decişi ca referendumul să aibă loc cu orice preţ. în ciuda interdicţiei pronunţate de Curtea Constituţională de la Madrid, a opoziţiei furibunde a Guvernului central, a declanşării anchetelor penale împotriva liderilor catalani din guvernul provinciei şi a deputaţilor care susţin independenţa Cataloniei, a operaţiunilor de poliţie care au dus la arestări şi la confiscarea buletinelor de vot, a închiderii tuturor localurilor în care se presupune că s-ar putea derula procesul de vot şi a trimiterii în zonă a unor forţe importante din Guardia Civil, totul în contextul în care forţele locale de poliţie (aflate în subordinea guvernului provinciei) au declarat că vor urma ordinele structurii centrale de la Madrid.

Oficial, referendumul este interzis. Se va ţine totuşi, cu asumarea riscurilor de deschidere a unei situaţii conflictuale care poate degenera foarte uşor, atât între guvernul provincial de la Barcelona şi autorităţile centrale cât şi în sânul societăţii catalane, extrem de divizată? Iată situaţia, aşa cum rezulta dintr-o cercetare sociologică desfăşurată la finele lunii iulie:

Grafic referendum Catalonia

De atunci, evoluţiile nu au schimbat fundamental raportul de forţe la nivel de vot, dar informaţiile şi evenimentele nou-apărute au radicalizat taberele.

Pe de o parte, cei care se opun ideii de independenţă au ca argument central refuzul transmis de la Bruxelles privind o eventuală „cale rapidă“ de aderare a Statului Catalan la UE, singura perspectivă fiind să urmeze etapele clasice ale procesului de aderare. Situaţie cu un rezultat negativ deja anunţat, din moment ce regula aderării este ca toate Statele Membre să-şi dea acordul, ceea ce este absolut exclus în cazul Spaniei. Caz în care nimeni nu poate să prevadă de acum care vor fi, spre exemplu, consecinţele economice dacă Statul Catalonia va ieşi din zona euro, nu va mai avea acces la piaţa unică internă, dacă, firesc, va fi considerat „ţară terţă“ (produsele sale la export către UE fiind taxate sub acest regim), iar turiştii vor avea nevoie de viză, iar cei care au acolo vile de vacanţă vor avea proprietăţi supuse unui cu totul alt statut juridic şi de impozitare. Drept urmare, merge mai departe argumentaţia, s-ar putea schimba dramatic statutul actual de bunăstare al populaţiei din zonă a cărei economie generează 20% din PIB-ul Spaniei, 30% din exporturi şi 50% din activitatea cu mare valoare adăugată. Se mai bazează şi pe faptul că, deja, semnalele de la Bruxelles şi Washington sunt comune, îndemnând la renunţarea la referendum, ceea ce presupune, cel puţin teoretic, că nu va exista o recunoaştere internaţională a unui eventual Stat catalan.

Argumentaţia independentiştilor se bazează pe nevoia de a avea un stat care să reprezinte interesele populaţiei majoritare în zonă care să profite mult mai mult decât acum de ceea ce generează economia locală, acuzând Madridul că trăieşte prea mult de pe urma Cataloniei şi că, în general, „nu mai vor să plătească pentru ceilalţi“.

Suntem o naţiune de sine stătătoare, avem poropria noastră tradiţie, propria noastră limbă, propriile noastre structuri administrative funcţionale, avem nevoie, în fine, să avem propria noastră ţară în care să fim la noi acasă. Ce-i aşa de greu de înţeles?“ - spunea liderul separatiştilor catalani. Iar asta are un cert efect în rândul populaţiei, mai ales în rândul tineretului, extrem de mobilizat în favoarea referendumului.

Numai că acum nu mai e vorba despre o dezbatere politică la nivel de principii. Lucrurile se tensionează pe zi ce trece, astfel încât premierul Rajoy şi-a anulat toate vizitele externe, inclusiv participarea la un Summit UE, revenind de urgenţă la Madrid, acolo unde, cum spun diferite surse, funcţionează în permanenţă un adevărat comitet interinstituţional de criză. Tensiunea este alimentată de faptul că nimeni nu ştie ce ar putea decide, totuşi, Madridul în cazul în care independentiştii vor începe desfăşurarea votului, în locaţii improvizate,  aşa cum au promis, duminică, la ora 07:30. Ce va face guvernul central? Va trimite armata pentru a restabili ordinea constituţională? Deja, pe 12 octombrie 2012, independentiştii catalani invocaseră o asemenea ipoteză, amintind de o scrisoare trimisă de guvernul de la Bruxelles către Comisia Europeană în care se spunea că

„Articolul 8 al Constituţiei spaniole arată că forţele armate spaniole au misiunea de a garanta suveranitatea şi independenţa Spaniei.“

Tocmai de asta, liderul independentist de la Barcelona vorbea, preventiv, despre o comparaţie posibilă între Catalonia şi Republica spaniolă şi caracteriza guvernul de la Madrid drept urmaş al regimului lui Franco... adăugând: Să nu avem complexe, Catalonia trebuie să poată dispune de o politică de apărare modernă, democratică şi comparabilă cu naţiunile pe care le considerăm ca aliate“, adăugând că „este absolut indispensabil“ ca viitorul stat să se doteze cu propria sa armată.

Spuneam că, teoretic, marile puteri sunt decise să nu recunoască rezultatele referendumului. Exact cum se petrece acum în cazul referendumului pentru independenţa Kurdistanului. Numai că există nişte diferenţe majore între cele două situaţii. Dacă, în cazul chestiunii kurde, existase o unanimitate de poziţii negative, ceea ce permite acum discuţiile între Rusia, Turcia şi Iran pentru formarea în regiune a unei zone de siguranţă după modul celei propuse în Siria, în cazul Cataloniei nu există chiar o unanimitate de vederi. Spre exemplu, poziţia favorabilă referendumului care a fost prezentată deja de liderul celui mai important partid politic din Flandra precum şi de şeful Parlamentului regional flamand. Şi, mult mai îngrijorător pentru spanioli, bascii sunt şi ei încântaţi şi susţin ideea referendumului din Catalonia, ceea ce le poate redeschide şi lor drumul unei contestări care, timp de decenii, a semănat cu un fel de război civil în Spania până în momentul în care ETA a fost convinsă să predea armele.

Până unde se va ajunge? Chiar nimeni nu poate săm anticipeze desfăşurarea evenimentelor, dar marea tragedie este că s-a ajuns aici şi că situaţia poate genera un efect de bulgăre de zăpadă într-o Europă care numai de acest tip de crize nu ar avea nevoie. Dar cineva se vede că are nevoie de acest tip de crize, la alimentează, le susţine şi vrea să profite la maximum de slăbirea sau disoluţia proiectului european. În acest sens, da, fostul Prim Ministru francez are dreptate şi chiar asta doresc unii, adică sfârşitul acestei Europe. Fără perspectiva de a pune ceva în loc, decât conflicte deschise şi incertitudini existenţiale. Şi, poate, tocmai asta este marea miză de fundal. Are cine să iasă la luptă? Priviţi această hartă a posibilelor revendicări „naţiunilor fără ţară“:


Click pe imagine pentru a o mări

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite