Dreapta rămâne la putere în Norvegia în urma alegerilor legislative

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Erna Solberg se pregăteşte, în urma unei victorii, cu un scor strâns, a dreptei luni, în alegerile legislative în Norvegia, de al doilea mandat istoric, pe o bază clar fragilizată, cu o majoritate fragilă şi aliaţi tot mai puţin concilianţi, scrie AFP.

Erna Solberg, o conducătoare populară, în vârstă de 56 de ani, este prima conservatoare care obţine victoria în două scrutinuri consecutive în ultimii 30 de ani, în această ţară bogată cu 5,3 milioane de locuitori.

După un adevărat "thriller electoral”, coaliţia sa - alcătuiră din conservatori şi populişti ”light” din cadrul Partidului Prpgresului (antimigraţie) - a smuls, împreună cu două partide mici de centru-dreapta, o majoritate fragilă de 89 din cele 169 de mandate ale parlamentului, potrivit rezultatelor oficiale aproape definitive.

”Noi am primit un nou mandat, pe încă patru ani, pentru că am produs rezultate, am făcut ceea ce am promis”, a proclamat Solberg în faţa unor activişti elctrizaţi.

Conservatorii şi-au bazat campania pe promisiunea continuării scăderii impozitelor, cu scopul de a susţine economia, în timp ce opoziţia, condusă de laburistul Jonas Gahr Støre, a promis creşterea taxelor şi impozitelor, mai ales ale celor mai bogaţi, în vederea reducerii inegalităţilor şi consolidării statului providenţă.

Aritmetica le promite însă învingătorilor un viitor dificil.

Creditată că a condus cu bine ţara - cel mai mare producător de hidrocarburi din Europa de Vest - în timpul crizelor sectorului petrolier şi a migraţiei, drepta este pe cale să piardă şapte mandate faţă de legislatura din 2013.

Ea are nevoie, mai mult ca niciodată, de unitate pentru a guverna, iar aici este problema.

Minoritar în Parlament, Guvernul în exerciţiu a avut nevoie de unul dintre cele două partide de centru-drepta - de demoscrat-creştini sau de liberali - pentru a-şi trece legile, însă aceste formaţiuni mici îi sunt de-acum matematic indispensabile lui Solberg.

Iar ele afişează în prezent dezacorduri tot mai clare cu populiştii pe teme sensibile ca încălzirea globală sau refugiaţii.

Spre deosebire de situaţia de acum patru ani, creştin-democraţii au exclus deja să intre în vreo echipă din care face parte Partidul Progresului, şi el de neocolit. ”Noi nu putem să oferim vreo garanţie în cei patru ani care urmează”, a avertizat liderul lor, Knut Arild Hareide.

SABIA LUI DAMOCLES

În lipsa unui acord oficial de cooperare, viitorul Guvern al lui Solberg va fi nevoit să poarte negocieri dificile cu privire la fiecare dosar, pentru a obţine susţinerea centrului-dreapta care refuză să-i acorde un cec în alb.

În afaţa acestei sabii a lui Damocles, concesiile şi compromisurile urmează să devină regula după această ”victorie amară”, aşa cum titra pe prima pagină tablodul Dagbladet.

Imediat ce rezultatele au devenit clare, Solberg a invitat întreaga dreaptă ”la discuţii prin care să clarificăm cum să continuăm această cooperare”.

”Sunt sigură că vom găsi soluţii bune pentru cele patru partide în cursul celor patru ani care vin”, a dat ea asigurări.

Înainte de conturarea noii echipe, se ridică deja o serie de întrebări despre viabilitatea ei.

”Nu este evident că vor supravieţui timp de patru ani”, a avertizat Audun Lysbakken, liderul Stângiu socialiste, unul dintre puţinii învingători ai unui scrutin foarte fragmentat, în pofida faptului că partidul rămâne în opoziţie.

Politologul Knut Heidar de la Universitatea din Oslo consideră, la rândul său, ”puţin probabil ca Guvernul s ţină patru ani”. ”Cred că problema imigraţiei sau cea a relaţiei dintre centru şi periferie va sfârşi prin a-i face pe democrat-creştini să-l doboare”, a declarat el pentru AFP.

Kåre Willoch, singurul premier conservator care a obţinut două mandate consecutive în perioada postbelică, nu a putut să-l ducă la capăt pe al doilea. El a căzut în 1986 în urma unei probleme de încredere.

Luni nu dreapta a câştigat până la urmă - toate componentele ei au scăzut -, ci a pierdut stânga.

Partidul Laburst al lui Jonas Gahr Støre, rivalul lui Solberg, rămâne principala forţă politică în ţară, însă pierde şase mandate după patru ani în opoziţie.

”Aceste alegeri sunt o mare dezamăgire pentru Partidul Laburist”, a recunoscut Støre, un milionar care a absolvit Sciences Po Paris şi care a exclus să cedeze conducerea formaţiunii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite