Donald Tusk, despre Brexit: Una dintre „cele mai spectaculoase greşeli“ din istoria UE. Ce îi reproşează lui Macron

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primul său interviu de la încheierea mandatului său de preşedinte al Consiliului European, polonezul Donald Tusk a spus că Brexitul este „dintre cele mai spectaculoase greşeli” din istoria UE, el denunţând campania pentru Brexit, dar şi atitudinea unor lideri precum preşedintele francez Emmanuel Macron în anumite chestiuni europene.

Acesta i-a făcut mai multe reproşuri preşedintelui francez, subliniind afirmaţia cu privire la NATO şi refuzul său de a permite începerea negocierilor de aderare la UE a Macedoniei de Nord şi Albaniei, relatează The Guardian.

Donald Trump nu a fost nici el omis când Tusk a vorbit despre un nou mod de a face politică bazat pe minciună care acum 10 ani ar fi fost descalificant din start pentru orice politician.

Tusk a mărturisit că Brexitul a fost „cea mai dureroasă şi tristă experienţă” a celor cinci ani ai mandatatului său, el denunţând campania pentru Brexit şi faptul că nu au putut exista dezbateri care eventual să încline balanţa în favoarea rămânerii Marii Britanii în UE.

Nu a ascuns niciodată faptul că „în sufletul său” e de partea celor care doresc ca Marea Britanie să rămână în UE şi nu s-a sfiit să fie în dezacord cu alţi lideri europeni prin insistenţa sa că ar fi fost mai bine pentru ambele părţi să nu se ajungă la situaţia Brexitului. Aceasta în contexul în care mulţi diplomaţi europeni se tem că un al doilea referendum care să întoarcă rezultatul primului nu ar face decât să divizeze şi mai mult societatea britanică  - fapt care ar duce la blocaje şi la nivelul UE.

Tusk nu este însă de aceeaşi părere:

Singura diferenţă ar fi că UK ar rămâne cu noi. Totuşi ei ar rămâne divizaţi: 50/50. Să-ţi imaginezi că e mai uşor să construieşti relaţii bune cu un UK în afara UE nu e decât o iluzie.

A spus că fostul premierul britanic David Cameron e vinovat de „greşeala” de a organiza un referendum „pe care n-avea nicio şansă să-l câştige”. Totodată a dezvăluit că a vorbit cu acesta în dimineaţa de după vot sperând că cumva votul este reversibil, ceea ce premierul i-a infirmat.

Tusk a spus că a insistat atât de mult în speranţa că va câştigat timp pentru dezbateri în această chestiune în Europa şi UK, dar a recunoscut că a fost o naivitate din partea lui să creadă că votul poate fi întors.

A mai dezvăluit că era convins de victoria taberei pro-Brexit cu „două, trei luni înainte de referendum” după ce prieteni de-ai săi din UK i-au spus că nu se pot hotărî.

Fostul premier al Poloniei care în 2014 a ajuns preşedinte al Consiliului European a vorbit şi despre faptul că rolul său de a prezida mai degrabă decât de a conduce a fost unul dureros pentru el, fiind frustrat să se „abţină” de la a-şi promova convingerile în UK.

Totuşi a fost unul dintre cei mai vocali lideri ai UE, alături de preşedintele francez pe care l-a descris ca „o speranţă pentru viitorul Europei” şi ca pe un prieten adevărat. Însă „ideile şi opiniile sale mult prea noi” i se par problematice, dând ca exemplu nu doar comentariul despre NATO, ci şi atitudinea de apropiere faţă de Rusia pe care personal o consideră „derutantă”.

„ O eventuală incapacitate a noastră de a proteja Ucraina de agresiunea Rusiei va deveni o problemă a Europei în ansamblul ei. Speranţa mea e că Macron va rămâne consecvent în această chestiune”, a spus el.

Acesta l-a criticat pe preşedintele francez Emmanuel Macron pentru afirmaţia acestuia  că „NATO se află în moarte cerebrală”, dar şi pentru atitudinea sa faţă de Macedonia de Nord şi Albania.

„Dacă vrem să-l considerăm pe Macron ca pe un lider al Europei în ansamblul ei, atunci avem nevoie de un politician care să arate mai mult simţ al responsabilităţii pentru toată Europa, nu doar pentru Franţa, a spus Tusk.

Bun cunoscător al istoriei Europei, Tusk îi reproşează lui Macron faptul că s-a opus demarării negocierilor de aderare  ale Macedoniei de Nord şi Albaniei.

„Cred că nu-ul său a fost extrem de greşit atât strategic cât şi politic …ţinând cont de câte eforturi şi sacrificii s-au făcut, mai ales la Skopje”, a spus Tusk  avertizând că modul său de a acţiona face din Europa un spaţiu mai puţin sigur ameninţând stabilitatea în regiune.

El a dat exemplul Angelei Merkel care a militat pentru integrarea celor şase naţiuni balcanice vestice şi care „ s-a arătat mereu dispusă să se gândească la Europa în ansamblu şi să sacrifice unele interese interne sau naţionale pentru a proteja Europa ca întreg”.

Donald Tusk a spus aceste lucruri în a doua sa zi ca preşedinte al Partidului Popular European, cea mai importantă formaţiune politică europeană.

În opinia sa cele mai mari ameninţări la adresa Uniunii Europene vin din partea unor guverne precum cel polonez şi ungar care „nu vor să ia în serios valorile noastre”, deşi se bucură de beneficiile oferite de UE. În acelaşi timp, nu consideră însă că Bruxelles-ul ar trebui să intervină mai mult decât o face deja, întrucât „Fără bunăvoinţă şansele noastre de a supravieţui sunt nule. Dar tocmai în asta constă frumuseţea UE”.

Pericolul ce pândeşte democraţia liberală este chiar o problemă mai mare, după cum se vede atât în campania pentru Brexit dar şi în cea pentru alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA. Fără a rosti numele preşedintelui american, Donald Tusk se referă fără echivoc la Donald Trump când vorbeşte despre un nou mod de face politică ca „înclinaţia fără precedent de a minţi cu privire la tot aproape…de a se folosi de minciună ca de o unealtă perfect justificată pentru a câştiga”. El a mai spus că un asemenea comportament „fără obraz” ar fi fost descalificant din start pentru politicieni în urmă cu doar 10 ani. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite