Donald Tusk îi avertizează pe liderii UE să fie pregătiţi pentru „cele mai pesimiste scenarii“ din cauza lui Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a avertizat miercuri pe liderii UE să se pregătească pentru „cele mai pesimiste scenarii“ din cauza preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, remarcând că dezacordurile care marchează relaţia transatlantică depăşesc cu mult războiul comercial.

„În timp ce discutăm despre migraţie sau despre reforma zonei euro, este important să nu uităm contextul geopolitic de după summit-ul G7 din Canada“, a afirmat Tusk într-o scrisoare adresată liderilor europeni înainte de summit-ul Consiliului European ce va avea loc la Bruxelles joi şi vineri, notează Politico.eu.

„În ciuda neobositelor noastre eforturi de a menţine unit Occidentul, relaţiile transatlantice se află sub o enormă presiune din cauza politicilor preşedintelui Trump“, a scris Tusk. 

„Din nefericire, dezacordurile trec dincolo de comerţ. (...)  Este convingerea mea că, în timp ce sperăm la ce este mai bun, trebuie să fim gata să ne pregătim Uniunea pentru cele mai pesimiste scenarii“, a adăugat preşedintele Consiliului European. 

Apelul lui Tusk vine în contextul în care mai multe decizii unilaterale luate de Donald Trump au dus la tensionarea relaţiilor transatlantice. 

Mai precis, preşedintele american a decis să retragă Statele Unite din acordul climatic de la Paris, a mutat la Ierusalim ambasada SUA din Israel, a retras SUA din acordul nuclear cu Iranul, a iniţiat un război comercial prin impunerea de taxe pe importurile de oţel şi aluminiu şi chiar a intervenit în politica internă a Germaniei, declarând că germanii se întorc împotriva guvernului lor din cauza temerilor privind migranţii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite