Canal+, care difuzează emisiunea, are acest obicei. Dovezile sale repetate de prost gust şi debile, pe care le disimulează sub formă de satiră, se apropie adesea de xenofobie şi rasism. Este sursa lor de comerţ. Acest canal şi încă vreo două-trei vizează o clientelă de cârciumă, avidă de subiecte de tejghea, de glume josnice, cu un nivel de cultură în conformitate cu coeficientul lor intelectual. Acest canal este reprezentativ pentru acea parte a francezilor detestabili prin aroganţa lor, care se consideră buricul lumii.

E păcat, deoarece contribuie la înrădăcinarea acestor clişee, deci alimentează stigmatizarea. Nu trebuie să intrăm în acest joc, iar românii să creadă că toţi francezii sunt rasişti, pentru că în marea lor majoritatea nu au nicio idee fixă despre aceştia. Să-i lăsăm pe imbecili să se bată între ei şi să nu uităm că Franţa este ţara în care filmul românesc este cel mai admirat, obţinând cele mai mari distincţii.

Aceste derapaje cu repetiţie îi indignează pe francezii care iubesc România. Este cazul unui tânar cuplu, Marianne Rigaux şi Jean-Baptiste Renaud, porniţi la război, cu doi ani în urmă, împotriva clişeelor şi al căror site cunoaşte un real succes.

Stigmatizaţi… românii au cuvântul!

Saint-Exupery scria : « A iubi nu înseamnă a te privi unul pe altul, ci a privi amândoi în aceeaşi direcţie ». Asta fac doi tineri francezi de mai mulţi ani şi privirea lor este aţintită spre România. Pentru a denunţa privirea injustă îndreptată adesea spre ea din străinătate.

Timp de un an, cei doi tineri jurnalişti au calătorit prin Franţa în căutare de dovezi ale imigranţilor romani cu destine diferite, dar confruntaţi cu aluzii xenofobe, care par din ce în ce mai virulente.

Marianne Rigaux şi Jean-Baptiste Renaud, 27 de ani fiecare, au lansat cu doi ani în urmă site-ul (filme documentare) « Stigmatizaţi, românii au cuvântul »  („Stigmatisés, paroles de Roumains”). Timp de un an, cei doi tineri jurnalişti au calătorit prin Franţa în căutare de dovezi ale imigranţilor romani cu destine diferite, dar confruntaţi cu aluzii xenofobe, care par din ce în ce mai virulente, încurajate de discursul lui Nicolas Sarkozy la Grenoble în 2010, care, arăta cu degetul comunitatea românească.

Ce am fi spus dacă evreii sau arabii ar fi fost victimele?

Cei doi s-au întâlnit în timpul studiilor de jurnalism. Ei erau sătui să constate ce mult s-au înrădăcinat atitudinile împotriva demnităţii românilor care trăiesc în Franţa, fară să provoace nici cea mai mică reacţie. Adesea în peisajul mediatic dar şi în viaţa de toate zilele.

Comentarii la casierie la supermarket când se recunoaşte accentul, privirea suspicioasă în administraţii - sunt jigniri pe care românii trebuie să le îndure. Ca toate aceste comportamente să primească aprobarea preşedintelui republicii din această epocă, e prea mult! Ce am fi spus dacă evreii sau arabii ar fi fost victimele?; se întreabă cei doi tineri.

Dăm cuvântul românilor din Franţa, ca să vedem cum simt ei privirea celorlalţi

Marianne Rigaux era cu atât mai revoltată cu cât, printr-o bursă Erasmus, studentă la Ştiinţe politice la Lyon, a fost în România în 2006, a apreciat ţara şi a fost emoţionată de primirea care i s-a făcut. Avea pe atunci 20 de ani şi, la Bucureşti, colabora cu revista francofonă « Regard » şi la « petitjurnal.com », destinat francezilor plecaţi în lume. Devenită jurnalist independent, se întoarce periodic pentru anchete sau reportaje, mai ales pe subiecte de societate, publicate de ziare ca « L’Express » sau « Le Monde ».

Georgiana, studentă la Sorbona şi Constantin, muncitor, acuzaţi de furt la Paris, arestaţi, umiliţi, insultati- din cauză că sunt români!         FOTO: Arhivă personală

Tinerei nu i-a trebuit mult să-l convingă pe prietenul ei Jean-Baptiste mai specialist în teme de imigraţie, dar care nu cunoştea încă România, să se lanseze în prima lor aventura profesională: sa facă un web document care să dea cuvântul românilor din Franţa pentru a povesti cum simt ei privirea celorlalţi.

Cu camera pe umăr şi microfonul la brâu, cei doi jurnalişti au cutreierat Hexagonul, filmând opt dintre ei, care îşi povestesc experienţele vieţii lor de români în Franţa.

Simpli studenţi, medici la ţară, campioana de nataţie Ruxandra Mărăcineanu, care a adus Franţei primul titlu mondial feminin, aceste personaje povestesc motivele imigrării lor dar şi stigmatizarea crescândă pe care o simt. (Roxana Mărăcineanu a adus Franţei primul titlu mondial la nataţie feminină, dar nu este la adăpost de glume jignitoare.    FOTO: Arhivă personală)

Dezgustul din privirea unora arată ce greu sunt de suportat prejudecăţile. Iar ultimele prezidenţiale, acum un an, nu au schimbat mare lucru.

Alţi români, din Vendee, nu au simţit această respingere şi au fost acceptaţi repede. E adevărat că sosirea unui medic era aşteptată cu nerabdare. Camera celor doi tineri filmează fără intervenţii exterioare. Fiecare spune ce simte, ce are pe inimă.

Anca şi Florin, medici la ţară în Vendee, şi-au găsit locul... pentru că sunt indispensabili.  FOTO: Arhivă personală

Un web document devenit suport pedagogic în gimnazii şi licee

La ora la care romii sunt văzuţi ca o problemă naţională şi când confundarea lor cu românii este larg răspândită, acest film are meritul de a lăsa politica şi cifrele deoparte pentru a da cuvântul celor interesaţi. Între deplasări, interviuri, montaj, documentul a însemnat un an şi jumătate de muncă.

Această cercetare a fost recompensată, web documentul putându-se consulta pe Internet, fiind vizionat până acum de 30 000 vizitatori. El a sensibilizat lumea pe tema ostracismului care loveste românii, mulţi declarându-se « fani » şi difuzând documentul în jurul lor, iar licee şi gimnazii l-au descărcat pentru a-l folosi ca suport pedagogic pentru elevi şi a-i determina să aibă altă viziune asupra românilor, fără prejudecăţi.