Doi români acuzaţi că ar fi violat o britanică extrem de beată se apără şi spun că femeia i-a violat pe ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi români acuzaţi de viol au fost surprinşi de camerele video din zonă şi recunoscuţi de angajatorul comun. FOTO CCTV / DailyMail.
Cei doi români acuzaţi de viol au fost surprinşi de camerele video din zonă şi recunoscuţi de angajatorul comun. FOTO CCTV / DailyMail.

Constantin Ionescu şi Nicolae Dragoi, bucătarul, respectiv portarul unui restaurant din Londra, au fost acuzaţi de viol, după ce ar fi molestat o britanică în vârstă de 40 de ani. Femeia se întorcea de la un alt restaurant celebru din Londra, unde sărbătorise aniversarea mamei sale. La tribunal, cei doi români au negat acuzaţiile şi au declarat că „femeia ne-a violat pe noi, de fapt”, relatează publicaţia britanică DailyMail.

În drumul spre casă, femeia, care tocmai se despărţise de soţul ei în urma unei certe, a fost reperată de cei doi români, care îşi terminau tura de la restaurantul unde erau angajaţi.

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 36 şi 42 de ani, au pornit în urmărirea femeii, pe care ar fi violat-o pe o alee de lângă o bibliotecă publică, în primele ore ale zilei de 9 decembrie 2018.

Nicolae Dragoi, unul dintre presupuşii agresori, a declarat în instanţă că „femeia ne-a violat de fapt.”

„Este un caz neobişnuit de viol, genul pe care îl vezi în filme şi la televizor, pentru că cei doi atacatori nu o cunoşteau deloc pe victimă”, a decarat procurorul Oliver Dunkin care se ocupă de caz. „Cei doi inculpaţi au agresat o femeie extrem de beată, ce sărbătorise cu familia şi soţul ei.”

Într-un interviu dat poliţiei în urma presupusului viol, femeia a povestit că ea şi familia ei şi-au petrecut ziua la cumpărături, în Covent Garden, unde au şi cinat la cel mai vechi restaurant din Londra. Femeia şi soţul ei s-au întors acasă, în Farnham, Surrey, unde au decis să mai bea câteva pahare într-un pub. Instanţa a admis că femeia şi soţul ei au consumat extrem de mult alcool în seara respectivă. 

De altfel, cei doi nu îşi mai amintesc decât frânturi din cele întâmplate. Incidentul a fost raportat la poliţie de un alt cuplu care tranzita aleea şi care a văzut-o pe femeie inconştientă, întinsă pe pământ, cu doi bărbaţi peste ea. Până la sosirea poliţiei, agresorii dispăruseră.

Constantin Ionescu şi Nicolae Dragoi au fost arestaţi o săptămână mai târziu, după ce au fost identificaţi de managerii restaurantului în care lucrau, în filmările surprinse de camerele de vedere din zonă. Constantin Drăgoi a declarat în instanţă că femeia, care umbla deja dezbrăcată, „s-a apropiat de el, l-a sărutat pe buze din senin şi apoi a încercat să-i muşte penisul”, deşi el nu ar fi fost atras sexual de ea. 

În apărarea sa, a declarat că a fugit de la locul faptei atunci când a observat că cineva îi face fotografii.

El a spus că femeia părea beată, drogată sau pur şi simplu nebună, iar el şi prietenul său s-au apropiat de ea doar ca să verifice dacă era în regulă, pentru că lovea cu capul vitrinele magazinelor şi continua să înjure.

Procesul continuă, iar cei doi agresori neagă acuzaţiile.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite