Doi cetăţeni sârbi răpiţi în Libia ar fi fost ucişi într-un raid american împotriva grupării jihadiste Statul Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iviţa Dacici
Iviţa Dacici

Doi membri ai personalului Ambasadei Serbiei, răpiţi în Libia în noiembrie, ar fi fost ucişi în raidul efectuat vineri de către Statele Unite împotriva unei tabere de antrenament aparţinând grupării Statul Islamic (SI), a anunţat ministrul sârb de Externe, relatează Reuters în pagina electronică.

Sladjana Stankovici, un agent de comunicaţii, şi Jovica Stepici, un şofer, au fost luaţi ostatici pe 8 noiembrie, după ce convoiul diplomatic din care făceau parte - şi în care se afla şi ambasadorul - a fost atacat în zona oraşului de coastă Sabratha.

"Aşteptăm identificarea victimelor, astfel că nu putem confirma în mod oficial informaţia", a declarat ministrul Iviţa Dacici într-o conferinţă de presă.

Avioane americane de război au efectuat vineri atacuri aeriene asupra unei presupuse tabere, în vestul Libiei, în urma cărora au fost ucise peste 40 de persoane, printre care s-ar afla şi un militant suspectat că ar avea legătură cu două atacuri teroriste sângeroase comise anul trecut în Tunisia, o ţară care se învecinează cu Libia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite