Document oficial britanic: Papa ar trebui să deschidă o clinică pentru avorturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul Sunday Times a publicat astăzi un document oficial britanic care îi sugerează Papei Benedict al XVI-lea să-şi dea binecuvântarea căsătoriilor homosexuale, să deschidă o clinică de avorturi şi să  lanseze o marcă proprie de prezervative în timpul vizitei sale din această ţară, ce va avea loc în luna septembrie.

Ministerul britanic de Externe a reacţionat imediat, cerând scuze Vaticanului. Un purtător de cuvânt al Foreign Office a declarat că documentul a fost calificat drept inacceptabil de autorităţi şi că ambasadorul britanic la Vatican s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Papei pentru a prezenta scuze. El a precizat că ministrul de externe David Miliband este "îngrozit" de memo.

Oficialii de al Londra a afirmat că nu este vorba în niciun caz de o poziţie oficială a guvernului şi că  cei trei funcţionari responsabili de redactarea lui au fost transferaţi şi au primit alte însărcinări.

Documentul, intitulat "Vizita ideală pe care am vrea să o vedem", mai recomandă lansarea unei linii telefonice pentru copiii abuzaţi, ca suveranul pontif să interpreteze un cântec împreună cu regina Elisabeta a II-a pentru un eveniment caritabil şi să îşi ceară scuze pentru Armada spaniolă.

Vizita lui Benedict al XVI-lea în Marea Britanie din septembrie va fi prima vizită oficială papală în această ţară. În 1982, papa Ioan Paul al II-lea a petrecut şase zile în ţară, dar deplasarea a fost plătită de Biserică şi nu a fost vorba de o vizită de stat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite