Dmitri Peskov neagă din nou că ruşii atacă civili, chiar dacă un bloc din Odesa a fost bombardat şi 19 oameni au murit: „Armata rusă nu lucrează cu ţinte civile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă / kremlin.ru
Foto Arhivă / kremlin.ru

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a negat din nou atacurile ruseşti asupra civililor, făcând referire la bombardamentul de joi noapte al unui bloc de locuinţe din Odesa. În urma atacului au murit 19 persoane şi alte zeci au fost rănite.

Cu toate că există fotografii şi clipuri video cu clădirile lovite şi cu intervenţiile forţelor de salvare, Moscova continuă să nege că în războiul din Ucraina atacă civili.

„Aş dori să vă reamintesc cuvintele preşedintelui (Vladimir Putin) că forţele armate ruse nu lucrează cu ţinte civile", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie Hotnews.

Ruşii au bombardat în noaptea de joi spre vineri un bloc din regiunea Odesa, fiind ucise cel puţin 19 persoane şi rănite alte zeci, conform ultimului bilanţ. Printre victime se numără şi copii, potrivit autorităţilor ucrainene.

O secţiune a unui bloc de apartamente de nouă etaje a fost complet distrusă de o rachetă care a lovit la ora 01:00. Pereţii şi ferestrele unui bloc de apartamente vecin, de 14 etaje, au fost, de asemenea, avariate de unda exploziei. Locuitorii îi ajutau vineri pe salvatori să scotocească printre dărâmături, potrivit Reuters.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite