Discursul privind starea Uniunii 2018. Istoric. Reflecţii preliminare

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene NATO FOTO EPA-EFE

Cum a început totul? În aşteptarea discursului privind starea Uniunii din 12 septembrie 2018 consider că ar fi utilă pentru publicul larg o abordare istorico-instituţionalistă asupra acestui moment important la nivel european.

Discursul privind starea Uniunii îşi are originea în Acordul-cadru din 2010 privind relaţiile dintre Parlamentul European şi Comisia Europeană fiind o componentă a programului de lucru al Comisiei. Astfel articolul 5 din Anexa 4 a Acordului-cadru prevede: „În fiecare an, în prima perioadă de sesiune din luna septembrie, are loc o dezbatere privind situaţia Uniunii, în care Preşedintele Comisiei susţine o alocuţiune prin care prezintă un bilanţ al anului în curs şi schiţează priorităţile pentru anii următori. În acest sens, Preşedintele prezintă în paralel Parlamentului, în formă scrisă, elementele principale care stabilesc direcţia elaborării programului de lucru al Comisiei pentru anul următor.“

Plecând de la acest aranjament instituţional primul discurs privind starea Uniunii a fost susţinut de José Manuel Durão Barroso, Preşedintele de atunci al Comisiei Europene, în data de 7 septembrie 2010. S-a stabilit calendarul lucrărilor: „De acum înainte, ne vom planifica munca pentru următoarele 12 luni cu ocazia prezentării stării Uniunii“, fiind oferite totodată de-o manieră sintetică, repetată ulterior, cele mai mari provocări pentru Uniune în anul care urma (2011): „abordarea crizei şi guvernanţei economice; restabilirea creşterii economice pentru crearea de locuri de muncă prin accelerarea programului de reforme Europa 2020; clădirea unui spaţiu de libertate, justiţie şi securitate; deschiderea negocierilor pentru un buget UE modern şi exercitarea unei influenţe europene pe scena mondială.“

De ce contează?

Discursul Preşedintelui Comisiei Europene se remarcă printr-un caracter non-conflictual şi nepartizan, menit să ducă la realizarea consensului în rândul forţelor politice europene, în favoarea programului de lucru al Comisiei.

Discursul oferă şansa unui control ex-ante asupra Comisiei alături de o transparenţă sporită cu privire la priorităţile anului care urmează. Se constituie de asemenea într-un excelent instrument de comunicare cu cetăţenii care află ce s-a făcut, care sunt provocările prezentului şi mai ales ce va face Comisia.

Prevederile Acordului-cadru din anul 2010 referitoare la dialogul interinstuţional au fost extinse prin Acordul interinstituţional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană privind o mai bună legiferare din 2016 în care se stipulează faptul că: „în urma dezbaterii privind starea Uniunii, şi înainte de adoptarea programului de lucru al Comisiei, Parlamentul European şi Consiliul vor desfăşura un schimb de opinii cu Comisia pe baza scrisorii de intenţie“ (articolul 6, litera b). Parlamentul european are primeşte oportunitatea de a se implica activ în definirea agendei politice a Uniunii şi de a corecta eventuale deficienţe identificate.

La ce ne putem aştepta în discursul privind starea Uniunii

Discursul privind starea Uniunii reprezintă ultimul discurs de acest fel susţinut în faţa actualului Parlament european (în mai 2019 fiind alegeri europarlamentare), oferind Comisiei Juncker un moment de reflecţie asupra moştenirii sale, de prezentare a priorităţilor până la finele mandatului (31 octombrie 2019) şi de modelare a dezbaterii referitoare la viitorul Uniunii Europene.

Anul 2018 poate fi considerat „anul evaluării“, când cele 10 priorităţi ale Comisiei vor fi supuse unui „audit“ public pentru a vedea în ce măsură au fost îndeplinite. O analiză preliminară, de la începutul lunii septembrie 2018, arată că în cei 4 ani care au trecut de la preluarea mandatului 89% dintre propunerile Comisiei au fost depuse spre dezbatere iar aproximativ 40% au fost adoptate. Din celelalte 49% propuse dar încă neadoptate, aproximativ 2/3 progresează corespunzător în cadrul procesului legislativ al UE.

Tot acest progres a fost realizat pe fondul unor provocări majore precum: Brexit-ul, criza migranţilor şi refugiaţilor, efectele încă vizibile ale crizei economice, dificultăţile reformării zonei euro, ascensiunea mişcărilor populiste şi eurosceptice, respectiv a provocărilor de securitate interne şi externe. Putem doar specula în acest moment dar ar putea fi avansate, în marja Summit-ului de la Sibiu din 9 mai 2019, o serie de măsuri concrete în domeniul democraţiei şi statului de drept, comerţului, economiei etc..

Tema migraţiei va fi abordată probabil din perspectiva securizării frontierelor externe ale Uniunii Europene, relocării/returnării refugiaţilor şi migranţilor etc. De asemenea tema securităţii cibernetice ar putea figura în discurs.

Negocierile referitoare la Cadrul financiar multi-anual 2021-2027 şi provocările ridicate de acestea vor fi cu siguranţă prezente avându-se în vedere propunerea precedentă a Comisiei.

Finalizarea negocierilor referitoare la Brexit şi aspectele problematice de pe masa negocierilor vor fi de asemenea supuse atenţiei opiniei publice.

În contextul dezbaterilor referitoare la viitorul UE 27 şi a pregătirilor pentru campania electorală din anul 2019 şi a Summit-ului special referitor la viitorul Europei, de la Sibiu din 9 mai 2019 ideile exprimate aici pot să direcţioneze dezbaterile şi ritmul alegerilor europene, setând temele de discuţiei şi influenţând implicit şi derularea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene (ianuarie-iunie 2019).

În loc de concluzii

Discursul privind starea Uniunii a devenit un element important al procesului de adoptare a programului de lucru al Comisiei constituindu-se într-un instrument cheie al selectării celor mai importante priorităţi politice care sunt dezbătute în cadrul dialogului interinstituţional.

Discursul reprezintă de asemenea un simbol al caracterului din ce în ce mai „prezidenţial“ al Comisiei în detrimentul aspectului „colegial“. Deşi avantajele acestui mod de lucru sunt multiple, fie că vorbim de o eficienţă sporită sau de o mai mare responsabilitate politică, sporirea autorităţii Preşedintelui Comisiei şi transformarea lui în primus inter pares poate genera o serie de critici referitoare la un „deficit democratic“ în luarea deciziilor, discursul fiind perceput mai degrabă o reflectare a viziunii personale a liderului decât a viziunii colegiale.

* O analiză extinsă este disponibilă pentru cei interesaţi în lucrarea The 2018 State of the Union debate in the European Parliament din septembrie 2018.