Discursul antieuropean: UE, noua URSS?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Criza din Europa este rezultatul unui proces de descompunere care există de mai mult timp pe continent“ FOTO Reuters
„Criza din Europa este rezultatul unui proces de descompunere care există de mai mult timp pe continent“ FOTO Reuters

Nu cred în el. Sper să nu facă mai mulţi prozeliţi decât are acum. Şi nu sunt puţini. Cred însă, în acelaşi timp, că este normal să auziţi şi ce se spune de partea aceasta a baricadei, acolo unde se reuneşte teama, neîncrederea sau chiar ura faţă de proiectul european şi ideea Europei Unite.

Sursele discursului sunt multiple. Ca şi unghiurile de abordare. Există însă o bază comună: teama de a vedea popoarele europene silite să accepte o viitoare structură federală care ar însemna şi sfârşitul existenţei lor istorice şi contopirea într-un conglomerat administrativ care să anihileze tot ceea ce a însemnat tradiţie culturală şi valoare istorică naţională.

Pe 2 februarie 2006, într-un restaurant polonez din apropierea Parlamentului European din Bruxelles, Vladimir Boukovski, fostul disident sovietic, în prezenţa europarlamentarului britanic Nigel Farage şi la invitaţia partidului naţionalist ungar Fidesz, vorbea foarte critic despre proiectul european, comparând UE cu URSS: “Ni s-a spus că scopul Uniunii Sovietice era de a crea o nouă entitate istorică, Sovietele, şi că pentru asta trebuia să dăm uitării naţionalitîţile, tradiţiile şi obiceiurile noastre. Aceasta pare să fie fie adevărat în cazul Uniunii Europene. Fie că sunteţi britanic sau francez, se doreşte să aveţi o nouă entitate istorică, cea de european.”.

Vladimir Boukovski

Dacă doriţi să-l auziţi mai mult pe Boukovski dizertând pe acest subiect, aveţi aici o înregistrare din 2002, din Camera Comunelor, la o reuniune a euroscepticilor britanici. 

Temă reluată de Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei care, în faţa europarlamentarilor reuniţi la Strasbourg în vara anului 2012, lansa întrebarea: „Este vorba despre fosta Moscovă sau despre noul Bruxelles?....ştiu ce înseamnă să fii un cetăţean de rangul doi, să nu poţi decide asupra propriului tău destin, să-ţi vezi independenţa naţională călcată în picioare“.

A şi chemat la luptă „împotriva celor care vor să transforme această Europă în imperiu...iar programul şi dorinţele noastre pentru 2012 sunt acestea: nu vom deveni o colonie!“

În iunie 2013, iată ce spunea acelaşi Viktor Orban - atenţie la acest amestec de mesianism şi populism, cocktail extrem de volatil şi exploziv pe timp de criză:

„După părerea mea, Dumnezeu a conferit conducătorilor religioşi şi laici misiunea de a fi soldaţi de pază, iar această misiune îi vizează şi pe politicieni. Iată de ce, în deplină cunoştinţă faţă de responsabilităţile pe care le avem, trebuie să proclamăm faptul că actuala criză economică şi financiară din Europa nu este ceva ce ar putea fi revolvat de câţiva tehnocraţi talentaţi. Criza din Europa este rezultatul unui proces de descompunere care există de mai mult timp pe continent. Cred că trebuie să luăm cuvântul şi să spunem că, în Europa de azi, sunt puse sub semnul întrebării formele şi configuraţia coabitării umane, aşa cum sunt puse în mod deschis sub semnul întrebării naţiunea şi familia. Am pierdut adevăratul sens al muncii, creditului, familiei şi naţiunii deoarece toate au fost separate de fundamentele morale ale creştinismului”.

Soluţia? Reîntoarcerea la statele naţionale? Desigur, spun apologeţii acestui tip de viziune distructivă, căci adevărata şansă începe prin rejectarea dominaţiei birocraţiei a celor de la Bruxelles în favoarea, cel mult, a unei pieţe comune, dar şi aceasta reorganizată pentru a nu mai favoriza doar pe bogaţii Europei.

Europa, aşa cum este ea azi, nu mai poate să reziste, afirma profesorul universitar Yanis Varoufakis (unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai des citaţi teoreticieni ai euroscepticismului) în conferinţa susţinută la Universitatea Western Syndney pe 23 octombrie 2013. Iată argumentele sale:

-      Europa se fragmentează

-      Această dezintegrare pe nivele multiple a fost declanşată de modul cretin în care a fost tratată inevitabila criză a Euro

-      Contrar a ceea ce se afirmă în mod obişnuit, criza Euro nu este datorată faptului că politicile economice ale Europei sunt prea diferite, prea diverse. Mai degrabă, se datorează arhitecturii greşite a acestei formule anume pe care am ales-o pentru Uniunea Monetară

-      Această formulă a Uniunii Monetare a fost aleasă datorită modului în care UE a fost concepută iniţial în anii ’50 de către Washington New Dealers şi a modului în care au răspuns liderii politici europeni în 1971 până la finele primei perioade post-război (Era Bretton Woods) – moment în care Europa a încetat să mai „managerizeze” activ integrarea europeană.

-      Împotriva discursului oficial, trebuie să afirm că Eurozona NU este în stare bună şi, dacă nu schimbăm direcţia lucrurilor, va antrena întrega Europă în căderea ei.

-      Dar ce direcţie ar trebui să ia Europa? În primul rând, europenii trebuie să lupte împotriva unor mituri toxice care stau la baza politicilor ilogice aflate în spatele Marii Deconstrucţii Europene....prin ceea ce eu numesc o Europenizare Descentralizată.  

-      Ideea că Europa se află, mai mult sau mai puţin, pe drumul cel bun – NU ESTE!

-      Noţiunea că soluţia stă în în federalizare – NU ESTE!

-      Conluzia disperată că Eurozona a fost o idee proastă, deci trebuie s-o distrugem – NU TREBUIE SĂ FACEM ASTA!  

-      Europenii au, încă, un puternic interes comun: să lupte împotriva birocraţiei, a cartelurilor, cleptocraţilor care-i împiedică să adapteze UE la realităţile post-2008. În această bătălie titanică pentru integritatea şi sufletul european, forţele Raţiunii şi Umanismului trebuie să învingă autoritarismul în creştere. Leonard Shapiro, scriind despre stalinism, ne avertiza că Menirea propagandei nu este nici de a convinge şi nici de a persuada pe cineva. Ci de a produce o bază de acceptare publică în raport cu care orice urmă de gândire neortodoxă va suna imediat ca o enormă disonanţă. Vedem asta în Europa de azi. Oricine încearcă să se opună versiunii oficiale precum că totul este perfect în cea mai bună dintre Uniunile Europene posibile este tratat imediat ca o enormă disonanţă. Dar disidenţii nu trebuie să-şi piadă speranţa. Exact ca în fosta URSS, falşii zei sunt identificaţi până la urmă. Sper să fie identificaţi repede şi în Europa. Asta pentru că şi aşa sunt prea mari costurile zilnice în vieţi umane.

Cât de mult va prinde acest discurs?

Este posibil să sune atrăgător pentru că, istoric vorbind, există posibile paralele cu poziţii similare exprimate în la fel de similare perioade de criză şi nelinişte socială. Poate ar fi util să vorbim şi despre acestea, căci suntem într-un punct de cumpănă. Poate ar trebui să reamintim care erau discursurile despre Europa în anii care au premers cel De-Al Doilea Război Mondial, cine le rostea şi care era configuraţia pe care şi-o doreau atunci teoreticienii unui joc care s-a sfârşit tragic. Şi de ce Uniunea Europeană, în forma pe care şi-au imaginat-o Părinţii săi Fondatori, reprezintă învăţarea unei lecţii de care ar trebui să ne amintim mereu. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite