Dezbatere electorală televizată între candidaţii pentru primăria Istanbului, înaintea noului scrutin care va fi un test pentru Erdogan

Dezbatere
electorală televizată între candidaţii pentru primăria Istanbului, înaintea noului scrutin care va fi un test pentru Erdogan

FOTO EPA-EFE

Candidaţii pentru primăria Istanbulului au discutat aprins referitor la alegerile contestate din martie şi la planurile politice pe care le au, într-o dezbatere televizată rară, duminică, cu o săptămână înainte de scrutinul care este privit drept un test pentru democraţia Turciei şi pentru partidul preşedintelui Erdogan, AK.

În timpul primei astfel de dezbateri din Turcia, din ultimii aproape 20 de ani, candidatul AKP Binali Yildirim l-a avut de înfruntat pe Ekrem Imamoglu, din opoziţie, care a câştigat votul iniţial din martie, dar a fost dat afară din primările, când rezultatul a fost anulat în mai.
 
Yildirim, un fost prim-ministru, a pierdut la mustaţă primăria, în ceea ce a fost unul dintre cele mai mari eşecuri ale lui Erdogan de când AKP  a ajuns la putere în 2002. Partidul său a pierdut controlul şi asupra capitalei Ankara. 
 
Însă într-o decizie de luna trecută, care a ridicat întrebări cu privire la independenţa instituţională a Turciei, Comisia de alegeri a programatun nou scrutin pe 23 iunie, după ce AKP a depus mai multe plângeri că cel iniţial a fost marcat de nereguli.
 
„Un lucru ciudat s-a întâmplat când voturile dumneavoastră au fost numărate“, a spus Yildirim, duminică, descriind scrutinul din martie. „Au fost furate voturi“, a spus el, fără să numească vreun vinovat.
 
„Desfăşurăm o bătălie pentru democraţie“, a precizat Imamoglu în timpul unor replici dure. „Este o bătălie pentru Istanbul, pentru normalizare, pentru o administraţie curat[, fără aroganţă“.
 
Înaintea noilor alegeri de pe 23 iunie, Imamoglu a ieşit pe străzile din Istanbul, discutând cu votanţii şi unindu-i în jurul unui slogan care marchează un optimism dezarmant: „Totul va fi bine“. Deşi AKP şi presa care susţine partidul lui Erdogan îl cataloghează drept un „grec importat“, susţinut de terorişti, noua stea a opoziţiei turce a preluat conducerea în sondaje, evitând o abordare conflictuală. „Găsiţi un vecin care nu vă place şi îmbrăţişaţi-l“, a spus el.
 
Într-un interviu pentru „The Atlantic“, Imamoglu a subliniat importanţa globală a strategiei sale: „Polarizarea este o problemă universală. Peste tot în lume, populismul este folosit pentru a dezbina şi a cuceri. Dar cred că puteam inversa acest trend“.
 
Pentru a face acest lucru, Imamoglu apelează la susţinătorii guvernului care au făcut presiuni pentru a invalida primul scrutin şi a-l înlătura din fruntea Istanbulului. În loc să se retragă în identitatea seculară a propriului său partid CHP (Partidul Popular Republican), el a făcut un tur al moscheilor din Istanbul pentru a-şi arăta respectul faţă stilul de viaţă religios al multor alegători AKP. Şi în loc să respingă populismul cu totul, Imamoglu abordează propriile sale tactici populiste –promiţând să lupte împotriva sărăciei din oraş prin furnizarea gratuită a apei, laptelui şi pâinii familiilor sărace din Istanbul. „Arătăm că zidurile pot fi dărâmate cu ajutorul iubirii“.
 
Evenimentul de trei ore, în care s-au dezbătut diferite probleme, de la dificultăţile economice al Turciei şi numărul mare de migranţi din Istanbul, la lipsa spaţiilor verzi în oraşul de 15 milioane de locuitori, a fost transmisă pe toate posturile majore de televiziune. De asemenea, monitoare gigant au fost instalate pe străzi.
 

O schimbare în strategia de campanie

 
Ultima dezbatere televizată importantă din ţară, între lideri politici, a avut loc în octombrie 2002, atunci când Erdogan l-a înfruntat pe preşedintele de atunci al CHP, Deniz Baykal, cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare care au marcat victoria AKP.
 
Campania partidului pe concursul de luna aceasta este foarte diferită de cea de pe 31 martie, atunci când Erdogan a transmis mesaje naţionaliste vehemente la marşuri electorale, în fiecare zi. De data aceasta, liderul turc nu pare a se implica în mod strident.
 
Într-un discurs de duminică , Erdogan a întrebat de ce presa străină este atât de interesată „în alegerea unui primar“, subliniind că consiliul local al oraşului este dominat de partidul său AK.
 
Sondajele de opinie l-au arătat constant pe Imamoglu în fruntea cursei, în unele cazuri cu multe puncte procentuale în plus.
 
Noua campanie AKP s-a concentrat pe Yildirim şi a abordant un ton mai conciliant, care încearcă să câştige favoarea votanţilor care au părăsit partidul şi pe aliaţii naţionalişti MHP.
 
Erdogan şi-a lansat propria carieră politică ca primar al Istanbulului, înainte să ducă Partidul AK la putere. AKP şi predecesorii săi islamişti au controlat Istanbulul şu Ankara vreme de 25 de ani înainte de înfrângerea electorală de pe 23 martie.
 
Rezultatele finale ale scrutinului din martie au arătat că Imamoglu a obţinut 48,80 la sută din voturi, în timp ce Yildirim a avut 48,55 la sută. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: