VIDEO Deputaţii cehi resping guvernul condus de Jiri Rusnok

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera inferioară a Parlamentului ceh nu a acordat miercuri votul de încredere guvernului condus de economistul Jiri Rusnok, prim-ministru propus de preşedintele Cehiei, Milos Zeman.

Dintre cei 200 de membri, 93 şi-au exprimat susţinerea pentru guvern, 100 au fost împotriva, iar şapte membri au fost absenţi, ceea ce reflectă lipsa unei majorităţi în Parlament care să susţină în continuare executivul. După sesiunea de vot, Jiri Novak şi-a anunţat demisia.

Respingerea noului guvern era de aşteptat datorită echilibrului de putere din legislativ, ceea ce duce la prelungirea crizei cauzate de demisia guvernului conservator anterior condus de prim-ministrul Petr Necas, forţat să plece în urma implicării şefului său de cabinet într-un caz de corupţie şi spionaj.

Venit din partea stângă a eşichierului politic, Milos Zeman din ianuarie 2013 primul şef de stat ceh care a fost ales prin vot universal. Acesta l-a numit pe Jiri Rusnok împotriva voinţei principalelor partide politice, în speranţa că economistul ceh va reuşi reconcilierea lor.

Liderii Partidului Social Democrat (CSSD), principalul partid de stânga, au acceptat în cele din urmă să sprijine echipa condusă de Rusnok, dar nu a fost sufiecient pentru a avea majoritatea necesară trecerii noului guvern. Opoziţia, formată din membrii coaliţiei de dreapta, deţine 101 mandate din 200 posibile.

Deputaţii cehi nu au acordat votul de încredere guvernului condus de Jiri Rusnok

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite