Nu există, din păcate, decât foarte puţine mişcări politice locale. Partide care să aibă reprezentanţi locali, dar să nu aibă pondere naţională importantă, iarăşi nu sunt. Nici nu pot face foarte multe. Legislaţia îi face de dependenţi de centru, de Guvern şi de Consiliul judeţean. De aici şi traseismul, de aici şi lipsa iniţiativei locale. Să ni se facă, să ni se dea.

Cum să schimbăm această stare de fapt? În Franţa a funcţionat mult timp obiceiul deputatului-primar, care să îmbine funcţia legislativă cu cea administrativă. Nu mai este permis, de curând.

Pot actualii parlamentari, care candidează la primării, să fie vectori de schimbare? Sau îşi caută doar un loc de muncă temporar, cu vizibilitate publică, care să le permită să se întoarcă la Centru?

Am discutat despre aceste lucruri cu deputaţii Nicolae Giugea, candidat la Primăria Craiova din partea PNL şi Emanuel Ungureanu, candidat la Primăria Cluj-Napoca din partea USRPLUS. 

Ciprian Apetrei: Sunteţi deputat si candidaţi pentru o funcţie de primar. Sunt două niveluri politice diferite, în ce măsură experienţa legislativă este un avantaj pentru o funcţie administrativă?

Nicolae Giugea: Experienţa mea este mult mai mare decât cea din Parlament. Am fost prefect, secretar de stat, preşedinte al Administraţei Domeniilor Statului. În fiecare dintre aceste funcţii am învăţat multe despre cum funcţionează o administraţie. Ceea ce nu înţeleg mulţi, şi din păcate chiar oameni politici este că în administraţie lucrurile sunt interdependente şi că activitatea unui primar este influenţată de decizii la nivel central sau parlamentar. De aceea este nevoie să cunoşti mecanismele luării unor decizii pe diferite paliere, pentru a înţelege cum şi unde este nevoie să intervii.

În ceea ce priveşte întrebarea dumneavoastră, experienţa în Parlament mi-a deschis perspective asupra modului în care legislaţia trebuie să fie aplicată în interesul autorităţilor locale, în general, şi a cetăţenilor, în special.

Emanuel Ungureanu (foto dreapta): Cred că nu experienţa în legislativ, ci mai degrabă experienţa de lucru cu comunităţile este un avantaj pentru o funcţie administrativă. Există parlamentari a căror implicare în viaţa politică după obţinerea acestei demnităţi publice a fost minimală. Au stat pur şi simplu degeaba în Parlament pe banii contribuabilului: n-au luări de cuvânt, iniţiative legislative, luări de poziţie - nimic. Şi-au încasat leafa şi n-au simţit postul de parlamentar nici ca o vocaţie şi nici ca o responsabilitate. A fost un cadou, cel mai probabil de la părinţi, care i-au trimis în Parlament să le ofere imunitate. Veţi constata faptul că parlamentarii USR şi-au luat munca extrem de în serios şi cred că mă număr şi eu printre acei politicieni care se implică în viaţa cetăţii pentru că au o cauză, pentru că vor o schimbare, pentru că au resimţit nedreptatea, frustrarea sau nepăsarea.

În opinia mea experienţa de viaţă, ce ai făcut pentru tine, familia ta şi mai important, pentru semenii tăi este calificarea de care ai nevoie pentru o funcţie administrativă: grija pentru comunitate, pentru cei vulnerabili, să vezi o problemă şi să-ţi pese, să o vezi rezolvată. Parlamentul îţi permite să înţelegi poate un pic mai în detaliu resorturile puterii, importanţa negocierii, a ascultării punctelor de vedere şi a ajungerii la un compromis. Şi asta cred că e important să le comunicăm mai ales locuitorilor din Cluj Napoca, al căror primar îmi doresc să fiu: şi în Parlament şi ca primar voi susţine acele iniţiative care sunt în beneficiul comunităţii, indiferent cine este iniţiatorul. Acesta este, dacă vreţi, credo-ul meu politic.

Să citeşti legi şi regulamente, asta poate face oricine, să ai maturitatea politică de a face bine, de a folosi funcţia publică pentru binele comun, asta e ceva care ţine de caracter şi se învaţă acasă, nu pe băncile Parlamentului.

În legislaţia electorală franceză a existat, până de curând, posibilitatea de a cumula cele două funcţii. A fost des întâlnit politicianul deputat-primar. Vi se pare oportun acest lucru în România?

Nicolae Giugea: Nu cred că este un lucru care să poată funcţiona în România. În primul rând, pentru că experienţa din România în ceea ce priveşte cumulul de funcţii nu este foarte fericită. În al doilea rând, pentru că la nivelul local s-ar crea poli de putere care ar dezechilibra o viaţă politică şi aşa precară şi plină de adversităţi. 

În al treilea rând, pentru că eu cred că la noi actul administrativ trebuie să fie profesionalizat şi să nu fie legat de politica pe care o întâlnim în Parlament.

Emanuel Ungureanu: Ştiţi zicala românească: cine aleargă după doi iepuri, nu prinde nici unul. În opinia mea, ambele meserii necesită dedicare: dacă vrei să obţii rezultate pentru naţiune sau pentru comunitate, nu poţi să stai două zile la Bucureşti în sesiune plenară şi comisii şi apoi să învârţi de buton, să te detaşezi şi să te duci să te ocupi de, construirea de spitale noi, creşe, grădiniţe, şcoli, locuinţe sociale, asfaltare de străzi şi sediu nou la Filarmonica din Cluj Napoca, asta ca să dau un exemplu. Încerc să-mi dau seama care ar fi avantajele acestui cumul de funcţii şi vă spun sincer că fiind un parlamentar extrem de activ în această legislatură nu văd cum ai putea face ambele meserii eficient şi performant. Eu de exemplu am continuat să predau cât timp am fost parlamentar, dar am făcut-o la un număr limitat de clase, un număr clar de ore, după o riguroasă planificare. E imposibil să-mi imaginez cum ai putea planifica toate crizele cu care se confruntă săptămânal un primar ca să poţi fi la datorie în două părţi concomitent.

O discuţie mult mai interesantă însă, mi se pare separarea funcţiei de parlamentar de cea de ministru, mai ales că trebuie să luăm în calcul această posibilitate o dată cu discutarea atât de necesarei reforme constituţionale. Va trebui să tăiem nodul gordian ca să decidem ce fel de republică suntem, iar atunci probabil că vom supune discuţiei oportunitatea acelui cumul de funcţii.

Credeţi că este nevoie de o reformă a administraţiei, care să ofere mai multă autonomie şi responsabilitate primarilor, care să fie mai puţin dependenţi de Guvern şi de Consiliul judeţean?

Nicolae Giugea (foto dreapta): Există în momentul de faţă o suficient de mare autonomie a primăriilor faţă de autorităţile centrale. Este drept că de această autonomie beneficiază doar primăriile care au suficient de multe firme pe teritoriul ei încît cota parte din impozitul pe salarii ce îi revine să fie consistentă. În acelaşi timp, primăriile au un instrument fiananciar foarte bun la îndemână pentru a se dezvolta. Mă refer la fondurile europene. Este drept că pentru a putea accesa fondurile europene, o primărie trebuie să aibă angajaţi competenţi care să ştie nu doar să scrie un proiect, ci şi să îl implementeze.

Într-adevăr, există o birocraţie destul de însemnată atunci când vorbim despre fonduri europene, dar rezultatele pot fi spectaculoase. Sunt oraşe care s-au dezvoltat fără să primească bani de la Guvern sau Consiliu Judeţean, doar prin accesarea de fonduri europene. În Dolj avem exemplul Băileştiului, iar în ţară Oradea este cel mai elocvent caz.

Dar, dacă vorbim despre reformă, ea trebuie să vizeze mai întâi depolitizarea actului administrativ. Există o mare tentaţie a primarilor să îşi aducă în instituţii oamenii de partid. În felul acesta serviciul public are de suferit. O reformă în acest sens ar aduce beneficii oraşului şi locuitorilor.

Emanuel Ungureanu: Personal cred că în egală măsură cu autonomia în cheltuirea banului public, responsabilitatea pentru proiecte locale sau regionale, trebuie să avem un sistem de control şi echilibru (checks and balances se numesc în sistemul politic american). Orice autonomie, adică putere de decizie trebuie să vină cu resurse şi responsabilitate. Susţin o reformă administrativă care să ofere predictibilitate aleşilor locali - nu prevederi fiscale schimbate peste noapte cum a fost cea a PSD, care a lăsat primăriile fără resurse de pe o zi pe alta. Contributivitatea la bugetul naţional a regiunilor, oraşelor sau judeţelor, disciplina financiară trebuie recompensate, dar nu putem gândi dezvoltarea ca o insulă.

Vom avea mai multe şanse de a prospera atunci când vom conştientiza că bogăţia mea comparată cu cea a unui vecin sărac e chestiune relativă. Forţa unei comunităţi stă în solidaritatea cetăţenilor ei, la fel şi forţa unei naţiuni.