Democraţia europeană, în suferinţă. Posibile remedii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uniunea Europeana

Încălcarea tradiţiilor politice, reformarea regulilor de vot şi compromisul sunt cele mai importante măsuri prin care statele europene afectate de blocaje politice ar putea depăşi situaţia în care se află, scrie editorialistul Leonid Berşidski în  Bloomberg.

Ce au în comun Spania, Israel, Austria, Belgia, landul german Turingia şi poate, în curând, Marea Britanie? Toate au avut alegeri în urma cărora coaliţii de guvernare stabile  sunt aproape imposibil de format. Nu este vorba doar despre fragmentare politică, care devine mai degrabă regula, decât excepţia în Europa şi în alte părţi ale lumii. Este vorba despre un blocaj care sfidează orice compromis. Pentru spargerea acestui blocaj ar fi nevoie de schimbări substanţiale ale tradiţiilor politice şi procedurilor parlamentare. 

Spania tocmai a trecut prin al patrulea scrutin neconcludent în tot atâţia ani şi al doilea din acest an. Problema pentru câştigătorul majorităţii, premierul Pedro Sanchez, este că deja a încercat şi a eşuat să încheie acorduri cu partide politice din spectrul stângii şi din centrul politic. Diferenţele de viziune cu partidele politice rămase probabil că ar paraliza o coaliţie de guvernare care le-ar include. Un asfel de scenariu este în desfăşurare în Germania, acum sub o coaliţie tensionată şi reticentă între centru-dreapta şi centru-stânga.

În Austria, unde au avut loc alegeri pe 29 septembrie, a existat peste o lună de tatonări, câştigătorul liderul de centru-dreapta Sebastian Kurz, care nu a avut parteneri dornici de a intra în coaliţie, cu excepţia extremei-drepte. Kurz a încercat deja să guverneze în această formulă şi nu a reuşit. Luni, Verzii au anunţat că vor discuta cu Kurz şi el a lansat negocieri cu ei, în ciuda a ceea ce acum par diferenţe ireconciliabile privind politicile referitoare la schimbările climatice şi migraţie. Negocierile probabil că se vor întinde până anul viitor.

Este imposibil de prezis cât de mult timp va sta Belgia fără un guvern, după alegerile din mai. Negociatorii numiţi de rege pentru a explora posibilităţi de formare a unei coaliţii şi-au dat demisia săptămâna trecută fără să obţină ceva pentru că cele mai puternice partide – naţionaliştii flamanzi şi socialiştii francofoni – nu au interese comune clare.

În Marea Britanie, dacă Partidul Conservator al lui Boris Johnson nu va obţine o majoritate clară în alegerile de luna viitoare, ţara se va regăsi într-o situaţie similară, orice coaliţie de guvernare funcţională fiind greu de obţinut având în vedere principiiile ideologice.

În toate aceste state, guvernele interimare fără susţinere deplină a parlamentului sunt capabile să rezolve problemele cotidiene ale naţiunii, păstrând deschise birourile guvernamentale şi plătindu-i pe angajaţii din sectorul public. Dar politica este atât de fragmentată în prezent pentru că mulţi votanţi vor schimbare şi acest lucru nu se poate obţine fără guverne puternice. Între timp, este din ce în ce mai grea depăşirea diferenţelor ideologice doar de dragul stabilităţii şi responsabilităţii, din moment ce alegătorii tind să catalogheze astfel de tentative drept măsuri de îndeplinire a intereselor proprii.

Cel puţin în Israel, care a avut două rânduri de alegeri neconcludente în acest an, cele mai mari partide sunt disupse să încerce ceva nou pentru a depăşi blocajul, ca rotaţie de prim-ministru cu actualul lider, Benjamin Netanyahu, care ar rămâne în funcţie pentru un an şi apoi ar preda responsabilitatea rivalului său şi posibilului partener de coaliţie, Benny Gantz. Şi europenii ar trebui să devină mai creativi. Discuţiile de de formare a guvernelor devin din ce în ce mai îndelungate peste tot şi partenerii mai mici de coaliţie devin mai greu de recrutat ca urmare a statisticii potrivit căreia asumarea acestui rol conduce de obicei la pierderi electorale dramatice.

Rotaţia liderilor este o soluţie ingenioasă, însă departe de a aduce stabilitate. Soluţia ar putea fi mai puţin dăunătoare decât modelul scandinav de guvern minoritar prietenos. În Norvegia, numirea unui prim-ministru nu are nevoie de un vot de confirmare al majorităţii din parlament, cum e în Spania sau Germania. Partidul de guvernământ este de obicei cel care câştigă o majoritate la alegeri, în timp ce partidele mai mici afişează deseori o aversiune faţă de ideea de coaliţie: ele pot obţine mai multe în opoziţie, ajutând la formarea unor majorităţi ad-hoc în cazul măsurilor pe care le susţin, în loc să lucreze în cadrul guvernelor. În Suedia există un vot de confirmare, dar doar pentru a se asigura că o majoritate absolută a parlamentului nu se opune noului premier. Cu alte cuvinte, parlamentarii trebuie doar să tolereze un guvern, nu să-l şi susţină.

Încălcarea tradiţiilor politice şi reformarea regulilor de vot sunt dificile: sistemele politice marcate de inerţie. Însă politicienii ar trebui să poată vedea că democraţia funcţionează diferit în prezent, faţă de deceniile trecute. Dacă aceştia nu vor face schimbări acum, când partidele tradiţionale şi responsabile încă câştigă majorităţi, dezamăgirea votanţilor legată de guverne ineficiente şi mereu conflictuale sau de procesele extrem de lungi de formare a cabinetelor poate conduce la victoriile aşa-numitelor forţe anti-elite, deseori acestea plasându-se la dreapta extremă a spectrului politic.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite