Demisie neaşteptată în Parlamentul European. Un eurodeputat din partidul premierului ungar Viktor Orban a renunţat la mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jozsef Szajer FOTO EPA-EFE
Jozsef Szajer FOTO EPA-EFE

Europarlamentarul ungar Jozsef Szajer, membru al partidului FIDESZ, aflat la putere în ţara vecină, şi-a anunţat duminică demisia şi retragerea din viaţa politică, invocând motive personale. Această demisie survine în plină criză între Bruxelles şi Budapesta, relatează AFP.

Potrivit lui Jozsef Szajer, demisia sa, care va deveni efectivă la 31 decembrie, nu este legată de conflictul actual dintre Viktor Orban şi Uniunea Europeană în problema statului de drept.

„Demisia nu are nicio legătură cu actuala dezbatere politică animată la nivel european. În această dezbatere, eu aprob şi susţin complet poziţia Guvernului ungar”, a anunţat europarlamentarul în vârstă de 59 de ani într-un comunicat difuzat presei.

El a dat asigurări că a luat această decizie „după o îndelungată perioadă de reflecţie”, iar acum vrea să-şi continue munca „într-un registru intelectual pe termen mai lung”.

Szajer este membru FIDESZ din 1992 şi europarlamentar din 2004.

Alături de Polonia, Ungaria blochează bugetului multianual al UE şi planul de relansare post-COVID. Cele două ţări sunt deranjate de legarea fondurilor UE de respectarea statului de drept.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite